* * *

Întârzie un dor

la hotarele Amaradiei

de la Scrăzi

până la Stejari, drept spre ponoare,

acolo unde dedițeii în somn de frunze

renasc

noaptea de migdală 

cu vise, cu viața tihnită dinainte,

peste acestă apă liniștită,

această pădure, 

această icoană sfințită,

și ce greu le-a fost,

n-ai de unde să știi

când s-au îmbrăcat de sărbătoare

și au iertat totul

Eli Gîlcescu