Se afișează postările cu eticheta icoană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta icoană. Afișați toate postările

august 13, 2021

De ochii lumii

... niște ulii mereu la pândă

au furat cutia milei

nimeni nu s-a întrebat de ce

m-au îmbrăcat frumos

mulți

nu mă cunoșteau


la priveghi


în negru

cu câteva monede ai cumpărat o icoană

pentru pomenire

te-ai ascuns de câteva ori ca să plângi

 

Dumnezeu de partea mea

la căderea nopții

a deschis calea

o clipă


totul îmi piere din amintire


Eli Gîlcescu


decembrie 10, 2019

Cu capul pe butuc

Încă mai simt pădurea din ce în ce mai puțină
ca un semn de moarte neașteptată

Ieri m-am rugat pentru ea
am aprins lumina și am spus Tatăl nostru de trei ori
mi-am făcut cruce în fața icoanei
ca și cum i-aș îngropa nenorocul
mai departe
de vreme
de burnița rece
de ploi
de nopți nesfârșite

Chiar dacă nu am cunoscut-o
aș crede că văd o țară
cum o izbea cu forța        
ca și cum ar fi dreptul  ei
s-o îngrădească, să dea drumul la câini,
s-o siluiască încă o sută de ani
cu capul pe butuc
și tot de atâtea ori
să surâdă
în noi

Eli Gîlcescu

ianuarie 29, 2015

În locul (de) unde nimeni nu vine

Blestemată roată a lumii! 
De ce trebuie să se rotească mereu?

Te chem mereu
dincolo de tristeți
necontenite pierderi, fără sens,
nopți
numărând clipe
nedeprinse cu zbuciumul ploii,
nesupus,
moment de cumpănă,
pentru prima dată,
neîndurător, 
azi
stau și scriu într-o mâzgăleală,
și s-ar putea să țină așa
ani de-a rândul
s-ar putea
să amuțească glasuri,
pietre risipite

să mă trezească
în zori, să întind așternut la soare,
să scapăr chibrit în miriști,
să bătătoresc urme,
să prind Duminici la icoană...

o floare să pot ține când izbește
pământ și morminte
într-o primăvară din care nu pot ieși,
nu pot rămâne

Eli Gîlcescu


(Jack London, citat)

februarie 21, 2014

* * *


Întârzie un dor
la hotarele Amaradiei
de la Scrăzi
până la Stejari, drept spre ponoare,
acolo unde dedițeii în somn de frunze
renasc
noaptea de migdală 
cu vise, cu viața tihnită dinainte,
peste acestă apă liniștită,
această pădure, 
această icoană sfințită,
și ce greu le-a fost,
n-ai de unde să știi
când s-au îmbrăcat de sărbătoare
și au iertat totul

Eli Gîlcescu