O dimineață, altfel

Pare că vine de departe,

ca un vis care sapă, sapă,

pe neașteptate,

dincolo de această dimineață,

într-un timp dispărut,

dimineața mea. 

Odată cu cerul înserării

Undeva pe-aproape

chipuri trufașe

valuri de ură

acolo în inimi

răni adânci

neauzite

ard

ard...

Când cerul se umple de vișini

 

Eli Gîlcescu

Sânzienele

Ultima clipă, în zori, trecându-o prin rouă,

îmbrățișări legănate de soare,

umbre în salturi deșteaptă firavele,

îmbujoratele, pătimașele flori

(Ne)vinovăția timpului...

O plimbare de dimineață, pentru toată ziua...

Ai încercat? Încălzește lumina amurgului,

fără chemare,

atunci când după ploaie,

bătăile inimii... neputincioase,

ecouri îndepărtate

rătăcesc zumzetul albinelor,

necuvinte-n ascultare

Dimineți dăruite nopților, ploilor

Înainte de noapte

cuvintele noastre

au ațipit îmbrățișate

înainte de zi

se bucurau de culoarea ochilor 

de clipe de așteptări 

când ne priveau

înainte de noapte 

înainte de încă o zi

încă o noapte

încă o ploaie

 Eli Gîlcescu.

Simplitatea ploii

M-am săturat de soare...

sunt una cu ploaia

m-afund,

fără să prind rădăcini,

când uită să lege de trup

atingeri, tandrețuri, copilării

Plictiseala greierilor

Și privirile toate, de pretutindeni,

băteau în miezul zilei grădina

și fiecare piatră...

prin ploi, hoinărind culori

noaptea

pătimind-o pe nedrept

Dor (de) toate

Zbor prin m(â)ine

Încet, tot mai încet,

în voia gândurilor,

prin iarbă,

fântâni

prin răcori,

neîntâmplător, 

oricât de ciudat ar suna,

de acolo încep să visez

Eli Gîlcescu

Liniști verzi

Când somnul doare, dor lucrurile mărunte

tăceri obosite de tăceri, singurătăți fără milă,

de-o parte, mâini sacrificând tot mai scurt,

tot mai slab, tot mai alb...

aceleași tăceri,

fiecare piatră întoarsă din mers...

Închid ochii și aud cuvântul...

închid ochii și-l repet la nesfârșit...

îl spun încet... și-ți aud glasul...

printre lumini ce pier.