Grădina-și dezmiardă auzul

Acolo dau de capăt prin troscotul de ploaie 

pământul încă rabdă, plugul nu-l ascultă...
o singură cărare împacă de cu seară 
cuvinte încurcate în partea ei cea goală

Singura iubire bate, bate ploaia 
mai cu suflet ziua – aceasta-i voia ei –
când vrea încă-o jertfă despicată-n flăcări 
și nu-ndrăznim nimica... genunchii-s încă verzi

Este oare destul?

      Știi, înainte citeam tot, aproape tot... acum citesc mai rar, și pe alese, din cărțile mele, atât de dragi... Și le smulg din propriile visări, cu gândul că voi găsi vreun suflet ascuns...  Și caut, caut... până când vreo tainică poruncă, poate vreun dor încă pe sărutul de ieri, până unde strigătul meu peste frângeri de zi, asurzite culori, până când adâncul amurg, atât de sus, atât de teamă, încă arzând... clipa

Nici cărțile nu sunt singure de Paști

      O amintire printre amintiri.... atât de vie... Cine ar fi crezut! După atâta timp, cineva și-a amintit de ea, prima iubire, iar cuvintele (nu știu dacă e bine să-ți povestesc toate acestea, dar știu că vei fi în același timp cu mine, o clipă) erau așteptate și le simțeam izvorâte parcă dintr-un vis, cuvinte nefiresc de calde, care țineau înadins să mă convingă că există cărți care păstrează imaginea iubirii-miracol, cărți care încă strălucesc... cărți care ne privesc de dincolo, libere  într-o clipă de tăcere, de liniște, de bucurie, de recunoștință, de adevăr, de Înviere...

      „Am fost invitat azi la o lansare de carte... Și uite așa mi-am amintit că nu i-am mulțumit niciodată cum se cuvine persoanei care mi-a acordat atât de mult credit și față de care nu m-am ținut de promisiunea de a scrie mai mult în continuare, la fel cum nu am reușit niciodată să conving una dintre muze că a fost sursa de inspirație...        Ar fi trebuit să fiu mai puternic decât șoaptelor răutăcioase atunci... Dar le mulțumesc acum încă odată! Mulțumesc, E.G.! Să mă ierți M.N/ pentru „tag“... Iar prietenilor mei, dacă găsiți pe undeva volumul acesta, știți ce trebuie să faceți...“  C.I.

     O fereastră deschisă spre lumină. Mulțumesc, C.I.

Mulțumesc, Emilia, pentru lumina din preajma Sfintelor Paști, Și ce bine ne este când ne suntem aproape, oameni dăruind oamenilor clipa de miracol, pe neașteptate… ca o poveste, prin lume de mirări, cu inima deschisă, în sufletu-i, lumina toată

                       

Elisabeta Gîlcescu

Când doare iubirea

Vreau să asculți primăvara mai aproape de mine… Și ce bine i-ar fi, iarăși, s-o auzi cum crește, ca un ecou peste pământ, în căutarea luminii

Vinerea de Azi

În această primăvară s-au ascuns mai multe ierni. Au devorat-o puțin câte puțin, dar n-a murit. Din trupul ei, lumina vie, sus și jos – spre cer și în adânc, când dimineți se miră... de noi

Eli Gîlcescu

Jocuri

Cum zboară inimile una spre alta, una după alta, se duc, se întorc, și iarăși, pe aceleași locuri, alte jocuri ca niște ceasornice, ca morile, ne dau, ne iau...

Primăvara înapoi

Povestește-mi ceva, azi, ca să pot atinge mai ușor primăvara, abia îngăimată peste liniști, din ce întuneric, lumina, din ce iubire, înserarea, cu toate primejdiile, cu toate florile, primăvara, pe aceleași locuri, cu aceleași bătăi încete, să-mi surâdă cu surâsul așteptării, să-i întind brațele, să-mi lipesc obrazul de obrazul ei, să-i ascult ziua de afară, să se risipească undeva, aiurea... și nimic să n-o mai poată opri

Eli Gîlcescu