„Știi...
ce înseamnă să te scoli într-o dimineață frumosă și să deschizi soarelui din
ziua aceea porțile inimei ferecate, să lași lumina să alerge prin ungherele
stăpânite numai de tainele umbrei, să desprinzi încet răcoarea cu boarea
călduță, să ștergi mucegaiul, să usuci umezeala, să întorci fețele sufletului
încet spre dogoare... și iar să ți se închidă deasupra lacătul singurătăței,
gerul părăsirei și apa moartă a uitărei, înăbușind focul supt pânzele ude... și
să mocnească iar subt frig căldura abia desprinsă din flăcări ? !“ (Hortensia Papadat-Bengescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu