Mă știe doar clipa neclipă, al zilei sfârșit, mai
străin de iubiri, mai sărac de lumini. E ceasul amiezii când scriu și liniștea
doare și doare alt gând. Iar strigăt, iar strigăt în tainic amurg,
adăpost preadurut promisiunii dintâi; e tot ce mai pot să îndur când
ascult cum se zbat lovind îndoieli, tot mai aproape ultima frunză, alt anotimp,
dincolo de noapte de zi, privind împrejur, același „surâs
strâmb, și scurt, și slut“, agonizând uneori
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu