Cum să-ți fiu sărut de o clipă
cu ploaia în spate
grădina sluțită și vetrele sparte
mult, tot mai mult
răscolind cântecul sacru
de aproape
pământul cu apele plânse
încă o dată frunza
dincolo de lumi
cheamă
„Dar niciodată n-am fost mai puţin
Şi nici mai mult decât o tresărire...“ (Ioan Alexandru)