Adun toamnei aripi de primăvară

Cât de frumoasă și mândră
într-o apoteotică luminăsub viscolul de-afară
suspină cântec trist
ne arată picioarele goale 
cum tremură 

în ritm fierbinte
mâinile pline de roșeață
ridică din pământ
sărutul cireșilor în rugă 
cade pe gânduri... 

sângerează
nu se mai urnește din loc
visează

(Eli Gîlcescu)