De ce mă tem

De tăcerea ta

de strigătul nopții de ieri

de schimbul de trupuri

într-un apus buimac

atunci când fug

numai închipuiri

fără vreun crez

numai atât cât

undeva

nu prea departe

s-o iau de la capăt

Eli Gîlcescu

Tot astfel

Întretăiat de gânduri

zbuciumul dimineții

și acele nopți care nu vor vedea
o nouă iarnă fără sfârșit 

Eli Gîlcescu

Verde (ne)liniștit

Ascult ecouri când dezleagă liniști, 
atât de aproape, atât de departe,
atât de sus, atât de teamă, 
orice gând, încă arzând...
clipa

Eli Gîlcescu

Revelație

Dimineața care îmi spune că vii

o aud cum se roagă curat

Eli Gîlcescu

Când toamna mă duce

Și luna mă duce

atât de aprinsă

de dor

de durere

până când pământul mă duce

încordat prin tăceri

până când

mă adorm sărutările toate

și ploile

mă smulg din priviri

când cerul se crapă în două

și iar mă sfârșesc

de câte și mai câte

ca tot omul

să vadă

la rând

chiar dacă știu

nu știu

ce și cum de toamna

va începe

un fel de amor

de nu-i pot da de capăt

Eli Gîlcescu

Undeva toamna

Mi se pare că m-a îmblânzit
inundată în goliciuni

atâta timp călătorind

fără talent uneori

până în preajma grădinii
păzind merele

când tăcerile tac 
ca florile-n zori
atât de aproape

în totală nepăsare

rămân

nu rămân

Eli Gîlcescu

Goliciuni

Ne mor culorile din oameni; se frâng, se strâng în toamne.

Eli Gîlcescu

Mă smulg din priviri

Când cerul se crapă în două

când mă adorm săruturile toate

și iar mă sfârșesc

de câte și mai câte

ca tot omul

să vadă ce și cum de toamna mă vrea

la rând

chiar dacă știi

nu știi

când se va întâmpla

și ploile vor începe

un fel de amor

„căruia nu-i pot da de capăt“

Eli Gîlcescu

Când pleci

„Totul mi se pare un strigăt al răului“

Știu că ești încă acolo ca o hidră cu multe capete

numai ca să-mi vezi în ruină toate despărțirile

care-mi stau în drum

și cer prea mult de la mine

„se cațără pe creier“ ani de zile

fără bucurie

fără sfârșit

când pleci

Eli Gîlcescu

Când toamna arde

Duminica cu trandafiri

un geamăt

din arșița lor

tremurat de lumini

uitând a muri

Eli Gîlcescu

Mă vei uita

În zori 

înainte de ploaie
înainte să-ți spun de toamna din noi

Eli Gîlcescu

Te-am citit, toamnă!

Ți-am citit chipul

gândurile

atâta timp

călătorind

fără talent uneori

ți-am citit visele 
clipa ce alungă fiorul cald
ți-am citit până în preajma grădinii
păzindu-ți merele

când tăcerile tac 
ca florile-n zori
pentru mine

încă taci

atât de aproape

în totală nepăsare

în brațele mele

rămâi

nu rămâi

ca să pot s-o iau de la capăt 

Eli Gîlcescu

Plutind peste

Această nebunie sălbatică

de care mă lovesc 

ca de ceva uitat în drum

mă port prostește

fir-ar să fie 

în fiecare dimineață

când nu-mi ieși în cale

când nu mă lași să viu

Eli Gîlcescu