sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Mi-a făcut „sufletul să tresară de atâtea ori“


Emilia Ivancu


Bucuria de astăzi într-o lecție de și despre Poezie, alături de Aurel Rău și nepotul său de soră, Dinu Flămând. Toate prilejuite de lansarea antologiei de versuri semnate de Poetul Aurel Rău. Cu trei cuvinte, Poetul îndrăznește să creadă că se poate apropia de cer și chiar reușește. Într-un târg de carte unde abia ne mai auzim unii pe alții, într-un vacarm continuu, în momentul lansării, Poezia ne-a ridicat pe toți, ne-a decupat din haos și ne-a reașezat în lumină. O lansare despre Poet și Poezie și o carte, Incifrările, Editura Cartea Românească, așa cum rar, foarte rar, se întâmplă. Și o bucurie a revederii, cu reverență. Prietenii știu de ce. Și un poem decupat azi pentru Doamna Elisabeta Gîlcescu.


Îmi scriu de acasă


Îmi scriu, de acasă, că orbește bunicul.
Asta înseamnă că muntele din fața casei
Așezată acolo departe-ntre ape
Unde un pod de lemn sună de pași grăbiți
Nu se mai face niciodată verde
În urma nopților mici din april
Când o mie de privighetori (sau numai una cu mii de glasuri)
Încep să cânte în sălcii, după grădini.

Asta-nseamnă că vântul venind de peste câmpie,
Unde a scuturat petalele perilor sălbatici
Și a bătut în porțile de lemn din mai multe sate
Spre a stârni moriștile cu zvon de bondar cănit,
Nu mai înclină în largi amurguri
Lungile trâmbe de fum spre nord.

Asta-nseamnă că verile toate, cari vor veni,
Iernile toate cu sănii zburând năpraznic,
Fagii din marginea zării și zvelți mesteceni
Repetând prin ani toate undele curcubeului
Și făcând sufletul să tresară de-atâtea ori
Cu gândul la plug și la seceri, la timp de coasă –
Nu mai răsar din țărână și din azur,
Sunt mereu albastre și-amestecate.

Îmi scriu, de acasă, că orbește bunicul.
Mâinile lui, învățate cu frigul
Și cu focul din arșiți, muncite optzeci de ani,
Îmi apar pentru o clipă dinainte, speriate,
Cum ar căuta ceva nedeslușit...

Aurel Rău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu