Insomniile nu mă sperie. Nici sfârșitul
mereu aproape
precum un clopot care cheamă
la închinare
sărut crucea dimineața și seara
la aceeași oră.
E albă. De neclintit.
Nici noaptea nu mă mai sperie.
De zile mă tem. De cele de nepătruns.
Poate tocmai de aceea rătăcesc
fără să mai aud nimic... nimic
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu