Tot mai străin de verde
pământul
cu gust ce mai doare
când vânturi trec peste vetre
sparte de ploi și de mană
doar strigăt de păsări
răstimp de întristare
simfonie de veci într-un strop de țărână
foșnet de frunze
răsunet prelung
din sânul adânc
spre tine cobor
cobor pași fără teamă
și zile nu sunt
câte am avea să ne spunem
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu