Uneori nu știu de unde să încep povestea
ca o prevestire, nimic încrezător,
îmi tot spun
că omul nu-și leapădă câinele din bătătură, prea ușor,
nici cuiburile nu cad din copaci, la întâmplare,
nici fluturele cap-de-mort, lângă liliacul de lângă gard.
Fără să fie poveste despre fluturi și câini,
doar senzația că pot exista, fie și unui dezastru,
pe un gazon cu flori exotice, unde coropișnițele și
păsările cerului huzuresc peste tot.
În dimineața aceasta, totul arată altfel,
dintr-odată, s-a făcut mai frig.
La început, credeam că frigul vine din mine,
din ce în ce mai frig,
cu zăpadă pe Transalpina și vânt
tot mai greu de potolit.
Nici ploaia nu știe când să se oprească,
dacă e s-o țină în ritmul ăsta,
din povestea pe care n-am știut s-o încep,
acum s-o opresc, privind crengile de nuc,
legănate de vânt,
de data asta, cu oarecare șovăire,
la adăpost, slăbiciuni,
umbre, îndoieli...
Că de n-ar fi, nici păcat n-ar fi!
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu