Atunci când iarna visează
deschid ferestrele
uneori le afund în
tăcere
înainte de prima
zăpadă
de nerăbdare
mi-am pus
geamantanul în mijlocul camerei
pe scândura veche
îmbibată de
așteptări
până își găsea în
liniște un cod de onoare
mai aproape de cântecul păsărilor
ca o harpă
de zefir
de
guguștiucul casei și cuibul singuratic
numai eu le știu
ascunsul cald și cu suflet
cel atârnat
de rădăcini
de locul unde trebuia să fiu
acum cinci-zece
ani
totul atât de la
fel
totul atât de repede
după ce totul atât
de încet
chiar dacă nimic nu
e special
printre lucrurile
banale
chiar și numele
pe o carte nu însemnă
că sunt
(în lucru)
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu