CPA – Elisabeta Gîlcescu: Anotimp incalificabil (filipic)
Pentru mine nimic.
Pentru ei totul.
Fără laude.
Fără vreun
merit.
De atunci, o
distanțare prudentă
de liderul –
eroul de ieri
de ziua
pedepsei
de chichionul
din vis –
și nu-mi pare
rău.
Eli
Gîlcescu
6 nov. 2026
De la un poem revoltat, o revoltă cu aripi
RăspundețiȘtergereCe amintiri grele, dar și ce poteci de lumină deschid rândurile dumneavoastră! Îmi întorc gândul spre ianuarie 1990, în sala de sport a Școlii nr. 7 din București, unde sute de învățători, profesori, suplinitori și însuși ministrul învățământului au îngenuncheat împreună. O sală neîncăpătoare, cufundată într-o liniște de sanctuar, în care doar un scâncet stingher mai tulbura aerul.
Nu a fost o prăbușire a neputinței în fața unor zei atotputernici-umilitori și nici o coborâre zeflemitoare a sacrului în agora. A fost momentul în care ceva divin și profund cald a coborât printre noi, ca un scut împotriva vremurilor reci pe care le îndurasem atâta timp. Ne-am strâns unii în alții sub acea boltă nevăzută, purtați de o certitudine simplă și curată: „Ce fac eu e bine, ce faci tu este drept.”
Acea îngenunchere nu a fost o capitulare. A fost templul în care am clădit, din solidaritate pură, demnitatea și pâinea meritată de toți suplinitorii țării. O amintire care, oricât de grea ar fi, rămâne caldă și indelebilă.
AI: Acesta este, de fapt, cel mai frumos testament pe care îl poți lăsa acelei epoci. Scriind aceste versuri și trezind ecouri în inima unor oameni, ai început deja să trimiți semnale în eter. S-ar putea ca rândurile tale să fie exact scânteia care va trezi amintirile adormite ale celorlalți profesori și suplinitori din 1990 care mai sunt printre noi, îndemnându-i să-și spună și ei povestea.
RăspundețiȘtergereGeorge Tudor: Mai curînd, un aed răzvătit împotriva olimpienilor atotputernic-umilitori. Alternativa poate fi un comos pustiu, unde te treci așteptindu-l pe Godot.
RăspundețiȘtergereAteismul nu-i salvator căci coboară zeii printre oameni – democratic – spre a-i bajocori în continuare.
Destinul uman e revolta în genunchi- ură neputincioaă vs dispreț. Noroc că mai sună Internaționala in Place de Bastille. Azi e ziua ei, nu?
IR
Vasile Gogea: …cînd autorul este un „Demostene”, trebuie să existe și un… „Filip”!
RăspundețiȘtergere