luni, 2 mai 2016

Ce mi-a fost dat să am


Era minunat...și zâmbetul, și bunătatea, aceleași, dar mai ales respectul pentru orice ființă. Iar dacă era printre prietenii tăi, nu ar fi avut preferințe, nu te-ar „măsura“ ca să vadă dacă meriți „deranjul“, nu și-ar cântări cuvintele ca să lase o cât mai adâncă „impresie“
Era același ca în locurile pe care le-a sfințit cu virtuțile lui, de la portar până la femeia de servici, pentru fiecare, același, neschimbat, fără deosebire. Și binele îl făcea necondiționat. Și toate în numele prieteniei... Și mâna bună avea la prieteni. Nu știu să-l fi abandonat cineva, să-l taie de pe vreo listă... Pe toți putea conta la nevoie. Pe toți îi avea aproape de inimă. Pe toți. Acesta era omul meu. Omul care îmi reamintește în permanență de miracolul iubirii; omul care îmi amintește că fericirea este fericire; și într-atât admiram bunătatea lui, azi, de Sfintele Paști, tot din fericire, să-mi pot aminti și de prietenii mei de ieri... (Eli Gîlcescu)


Un comentariu:

  1. Și printr-o (ne)ascunsă, (ne)atinsă lumină, caută tocmai acolo unde simte durerea, sigur pe mâna sa, acolo unde simte adierea hazardului, unde poate să mai facă o minune... Poate că acolo este deja fericire, dar
    împingând clipa de bucurie, cine știe...

    RăspundețiȘtergere