Adâncul acela cu adevărat de nepătruns al bunătății lui, ales de elisabeta a lui gheorghe (miner de-o viață), să-i primească iar amintirile, acolo unde credea că e mirajul pământului, început și sfârșit, lângă muntele negru, mai viu ca niciodată... Că tare mulți s-au adunat și pentru fiecare lumina, colacul... Prea mulți, prea multe, acolo după liturghie, la slujba parastasului, în pomelnicul morților, lung șir de nume și luminile dăruindu-se în obiceiuri simple.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu