Trecătoarele trăiri

Mi-ai fost noapte –

O clipă însfredelită

Nici înainte,

Nici în urmă

Am mers  

Împreună

În pasul clipei –

Nici înșelat,

Nici înșelător

Încăpățânați,

Călcam pe fire,

Să ne dăruim 

Tu – o mie de măști

Eu – o mie de clipe

Ne-am aflat pe noi?

.......................................

Au atins miracolul nopții

Trecătoarele trăiri

Ne-au dăruit totul

Vremuim tăceri

Au înnoptat iubirile cărunte

În teii ce pogoară peste noi

Amintirile și nopțile din urmă

Când devenit-am mai săraci, mai goi

Îngăduiam tăcerilor să plângă

Peste tristețile prudente, din amurg,

Istovite și suflând din greu, dezleagă

Miresmele ce peste noi se scurg

Se descleștează rostul strâns în plină toamnă,

Captivi rămânem, amândoi,

Într-o stridie adâncă și fierbinte

Ne vremuim tăcerile în doi

Eli Gîlcescu

Și străluciri de vineri

Se simte poezia

Un nor amețitor

pune stăpânire pe omul-cuvânt

scotocește printre formele grosolane,

cu răbdare de insectă,

scoate chip de cuvinte ciuntite

din gurile fumătorilor care scuipă

în cerc la intrare,

inundându-l cu dispreț

Dimineți de vară cu unduiri line

agită covorul de cuvinte

scrise îngrijit

bijuterii simple

cu înfățișare durabilă și simțită

Jocuri de ploaie

apasă umerii giganți

ceremonie cu salve

de tunete fără sfârșit

închid rănile

Cerul palid –

un mare gol incolor –

ținea în brațe infinitul

avea să-l vândă

Nu-i aflase încă prețul

rămânea briza tăioasă a dimineții

să întoarne dezertările furișate

Pe scenă, făcea carieră

și adăpost

un singur cuvânt

În sală,

un singur spectator –

poetul

Minune vie

Cine ar mai fi crezut că primele cuvinte, atinse de gingășie, melodioase, parcă săltau și dănțuiau în jurul ei. Cele din interior. De acolo, de unde pot vindeca. I-a zâmbit. Cine nu cunoaște acest zâmbet?... Era zâmbetul despre care cineva spunea că seamănă cu cel al mamei. Ar fi trebuit să-i aducă volumul Arta conversației, citit, subliniat, care mai păstra încă aceeași mireasmă-mbătătoare. Era prea muncită. Se odihnea în tăcere adâncă ca să se redeștepte proaspătă cu alte și alte citate subliniate. E medic și a trăit în apropierea acestei cărți.  Și-ar fi dorit o fetiță căreia să-i pună numele Sânziana. N-a fost să fie. Acum s-a mulțumit cu un autograf din partea celei pe care o privea cu atâta drag, simțind cât de curat înflorește inima ei, ca o strălucitoare revărsare de blajină-mbrățișare, înflorind nădejdi sortite fiecărei dimineți. Un vis împlinit, pe care-l credea interzis. Sau pentru alții, ca să se mângâie cu el. Sau minuni care se înfăptuiesc la lumina zilei. Minuni vii. Când știm să le prețuim. 

Eli Gîlcescu

(În)depărtare

Pe fruntea trează

șoapte întârziate

cuprind în mâini

tot dorul ce le doare

le-am depărtat de patimi
și de albastrul cer

EliGîlcescu