Încep să mă obișnuiesc cu vremurile, dar și cu plecările. De durere nu mai vorbesc. O simt până în adâncul sufletului. Prețul ei e, de fiecare dată, o pierdere.
Cea de ieri, ca un ghimpe s-a năpăstuit asupra mea. Chiar dacă are un nume special, mi-a amintit că viața e scurtă, că totul e cu putință când rămâi fără cuvinte.
Pare o sentință nedreaptă. Știindu-l puternic, credeam că va învinge boala necruțătoare.
Am devenit mai apropiată de morți decât de vii. I-am plâns în gând pe mulți.
De o vreme, nu-i mai plâng. Mă simt mai mult dincolo decât dincoace. Iar ziua de mâine e tot mai scurtă.
Doar în cea de alaltăieri o lume eram.
Și ce
lume adunam!
Odihnește-l, Doamne, în pace!
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu