înnoptările îmi lovesc diminețile
sălbăticite și noduroase,
uneori încinse de lămâiță.
ard pentru cei neștiuți,
neluați în seamă,
îngeri la vedere în loc de cruci,
fără garanție de impunitate,
dincolo de ultima tăcere.
altădată, din propria voință –
o binefacere,
o legătură din recunoștință –
dar bucuriile și-au schimbat fața,
și oamenii,
și această nebunie de ploaie de stele...
mă las în voia lor
și uit.
uit de mine.
Eli Gîlcescu
8-10 August, 2025
De obicei, când scriu un poem, îl las să se așeze o vreme și revin de câteva ori. E un proces care îmi place, pentru că îl simt ca pe o sculptare în piatră.
RăspundețiȘtergereC. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Pînă și viața, pînă și…
RăspundețiȘtergereC. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Pînă și viața, pînă și… mulțumiri pentru prezentare și pentru gîndurile bune. Liviu Antonesei: „Am citit mai multe poezii de-ale autoarei noastre din Canada, aflată acum la Tîrgu Jiu, am și postat unele dintre ele, în opinia mea, pe cele mai bune. Cum este și acesta pe care l-am primit cum cîteva zile. Lectură plăcută!”
RăspundețiȘtergere