C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Cireșe de iunie
Liviu Antonesei: „Iată și cel dintîi poem din acest an al prietenei noastre Elisabeta Gîlcescu. Un poem care îmi place și nu doar pentru că mă bîntuie și pe mine gîndul la vară, e drept că eu visez că înot, ci mai ales pentru că e foarte reușit. Lectură plăcută!”
Cireșe în iunie
Nu, acesta nu e sfârșitul văzut și nevăzut,
chiar dacă simt că lumea se rupe în două
într-un înainte și
într-un după
Neputință până la furie pentru tot,
fără început și
viitor
evadat și exilat,
în timp ce viața trece pe lângă
și o las să treacă —
ceea ce e păcat, fiindcă nu e așa de rea.
Aștept să se ridice ceața,
să treacă furtuna,
iar timpul să-mi vindece rănile.
Poate atunci voi ști să spun
unde am fost când m-am pierdut
între două zvâcniri de teamă…
Și, dacă nu,
voi învăța să respir din nou,
cu inima încordată, dar deschisă,
și cu poftă de cireșe coapte
în iunie.
Dr. Christian W. Schenk spune:
RăspundețiȘtergere6 ianuarie 2026 la 13:48
Resimt poemul ca fiind sincer și coerent din punct de vedere interior, cu o tensiune emoțională autentică. Pe alocuri, însă, discursul rămâne prea aproape de registrul cunoscut al neliniștii existențiale, fără a-l pune suficient în discuție. Imaginile sunt expresive și susțin atmosfera, dar adevărata deschidere apare mai ales spre final, acolo unde cireșele și luna iunie readuc viața concretă, senzorială. Mi-ar fi plăcut ca această lumină discretă să apară puțin mai devreme și să echilibreze mai pregnant introspecția.
Liviu Antonesei spune:
RăspundețiȘtergereCe să spun? Fiecare poet își socotește efectele. Chiar și cînd poemul se scrie spontan, cumva de unul singur…
Poetry29 spune:
RăspundețiȘtergereLiviu, desigur, dar tu stii cel mai bine ca poezia este un atelier care se poate reinventa permanent
chiar ma intrebam la un moment dat, daca libraria si biblioteca au devenit noul mediu de creatie, de ce nu ar deveni chiar propria creatie o resursa inspirationala?
Liviu Antonesei spune:
RăspundețiȘtergereEu cred că se întîmplă să fie, altfel nu ar reapărea după ani, chiar decenii, imagini, metafore descoperite devreme… Cred că am mai scris despre asta, dar revin. În fapt, în opera unui poet dăm mereu peste teme și imagini recurente, peste metafore obsedante, peste tot felul de lucruri reiterate. Acestea conduc laolaltă la mitul personal, care e pecetea oricărui poet demn de acest nume. Autorii de versuri, chiar foarte buni, care nu acced la mitul personal nu sînt poeți – sînt autori de versuri, chiar foarte buni!
Eli Gilcescu spune:
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, dle Liviu Antonesei, pentru citire și pentru generozitate. Mă bucur dacă poemul a adus puțină vară în CPA.
Liviu Antonesei spune:
RăspundețiȘtergereCu plăcere! Eu îmi doresc vara de cînd s-a terminat cea care-a fost! Dar cum spuneam, nu acesta este motivul pentru care îmi place poemul…
Poetry29 spune:
RăspundețiȘtergeredomnule Schenk, apreciez delicatetea comentariului dv, care devine, din acest motiv, un gest de prietenie literara. m-a emotionat
Dr. Christian W. Schenk spune:
RăspundețiȘtergereEu cred că sinceritatea și dragostea pentru poezie sunt cei mai buni critici.
la poeziile sabe și mediocre nu scriu nimic și nici nu dau un like; nu scriu fiindcă nu doresc să supăr autorul, nu dau like ca să nu încurajez!
Eli Gilcescu spune:
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc pentru lectura exigentă și pentru onestitate, dle Dr. Christian W. Schenk. Cred, ca și dumneavoastră, că sinceritatea rămâne criteriul esențial – atât în scris, cât și în citire. Observațiile dvs. le primesc ca pe un dialog real cu poemul.
Poetry29 spune:
RăspundețiȘtergerePoezia lui Eli construieste un parcurs liric al crizei interioare si al regasirii fragile,
plasat intre destramare si speranta, intr-un limbaj sobru, confesiv, poemul scris de Eli exprima o ruptura existentiala marcata de neputinta, furie si sentimentul suspendarii in timp,
trecutul si viitorul isi pierd consistenta
imagistica naturala – ceata, furtuna, timpul care vindeca – functioneaza ca metafore ale procesului de clarificare interioara
o asteptare
finalul aduce o deschidere delicata spre acceptare si reconectare cu vitalitatea elementara, „ciresele coapte in iunie” devin semn al placerii simple, al continuitatii si al unei sperante calme, asumate, in ciuda starii emotionale persistente
Liviu Antonesei spune:
RăspundețiȘtergereDa. și eu cred că finalul aduce împăcarea cu sine…
Poetry29 spune:
RăspundețiȘtergereda, da, a ajuns la acest final uman, gratia si salvarea noastra de zi cu zi, impacarea.
Eli Gilcescu spune:
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Camelia, pentru lectura atât de atentă și nuanțată. Mă bucur că finalul a fost citit ca o reconectare fragilă, nu ca o rezolvare.