Se afișează postările cu eticheta cercul poeților apăruți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cercul poeților apăruți. Afișați toate postările

ianuarie 06, 2026

Tranziție

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Cireșe de iunie 

Liviu Antonesei: „Iată și cel dintîi poem din acest an al prietenei noastre Elisabeta Gîlcescu. Un poem care îmi place și nu doar pentru că mă bîntuie și pe mine gîndul la vară, e drept că eu visez că înot, ci mai ales pentru că e foarte reușit. Lectură plăcută!”

Cireșe în iunie

 Nu, acesta nu e sfârșitul văzut și nevăzut,

chiar dacă simt că lumea se rupe în două

într-un înainte și

într-un după


Neputință până la furie pentru tot,

fără început și

viitor

evadat și exilat,

în timp ce viața trece pe lângă

și o las să treacă —

ceea ce e păcat, fiindcă nu e așa de rea.


Aștept să se ridice ceața,

să treacă furtuna,

iar timpul să-mi vindece rănile.


Poate atunci voi ști să spun

unde am fost când m-am pierdut

între două zvâcniri de teamă…


Și, dacă nu,

voi învăța să respir din nou,

cu inima încordată, dar deschisă,

și cu poftă de cireșe coapte

în iunie.

decembrie 24, 2025

Colindul Apăruților II

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Colindul Apăruților I – III 


zăpada e pufoasă și albă
ca pâinea din visul celui flămând,
și totuși, în camerele întunecate,
copiii încă se tem
că cineva va deschide ușa.
 
focul care se stinge,
lemnul din care au ars
toate anotimpurile
și urmele păsărilor,
se adună sub o linie violetă,
unde un văl — sau o mantie,
sau doar un rest de lume —
umple aerul cu ghemotoace
de cuvinte uzate.
 
paradisul are uneori agonie,
alteori și un buncăr
poate fi paradis.
 
ca și cum ai fi dormit în mine o noapte întreagă,
cu dinții înfipți în trupul meu;
în bucătărie,
cuțitul de pâine încă păstrează
o dâră de dulceață de cireșe amare.
 
mirosul de struguri copți,
puternic, amețitor,
și, regina mirosurilor,
mirosul cărților — diamant cu mii de fețe —
mă întorc în mine.
 
e ceva surâzător, blând,
întocmai ciripitului de vrăbii
când îmi beau cafeaua
și îndoielile zilei par firești:
umbrele vin,
noi fugim spre locurile însorite,
important e doar să nu ne oprim,
fără filtre, fără ezitări,
fără niciun plan de rezervă.
 
am privit cum se scufundă viitorul
și dragostea nu mai găsește glas
printre plopi,
în toate locurile
în care am învățat
să mă ascund.
 
undeva,
o persoană își atașează în descrieri
sensul unei vieți pierdute.
 
zori sau înserare?
cer trandafiriu, nisip cald,
trupuri adormite pe țărm;
îți înghiți sângele ca pe o anghilă vie
și crezi că te salvează.
 
Domnul se uită agitat la ceasul lui de mână
și-mi spune:
„timpul ți-a prisosit, nu prea mai ai,
dar dacă te grăbești un pic…”
 
un demon sparge pietre dimineața,
pe răcoare;
în glasul toporului
se rup sinapse mucegăite de vreme.
furtuni lingvistice,
aduse de cine știe unde,
sparg acoperișul poemului
ca o grindină.
 
„știu că ați avut intenții bune,
că atât s-a putut.
nu-i dați poetului nimic.”
 
vina e doar a noastră
pentru toate viețile
din care-o să plece,
fără nume.
 
tot ce începe
încurcă
în tăcere.
 
muști din propriul obraz
să nu-ți scapi cuvintele
și poate că pacea întârzie
doar pentru că stă ascunsă
după măslini —
prea aproape
ca s-o putem vedea.
 
Au colindat:
 
George Nina Elian, Adela Șulea, Katia Fodor, Adela Conciu, Alina Monica Țurlea, 
Radu Mârza, Silviu Gongonea, Gabriel Chiriac, Camelia Iuliana Radu, 
Irina Belmega, K. F., Alexandru Petria, Marian Nicolae,  
Alexandru Eusebiu Ciobanu, Vasile Gogea,  Mariana Florea, 
Gela Enea, Eli Gîlcescu, Adrian Grauenfels.    


Colindul Apăruților I

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Colindul Apăruților I – III

 
cîndva modelam timpul
îl modelam
o materie plastică
supusă mișcărilor libere
 
o specie abia începută și deja epuizată,
o eroare frumoasă
 
printre puținele dăți
când înțeleg simpla ratare a versiunilor noastre mai bune
și viața la fel
 
între ordinea cuvintelor
din dicționare
și prozaicele legi ale sintaxei
 
Pînă la sfîrșitul săptămînii
noi poeme vor deveni
victime colaterale.
 
Apoi
va fi din nou pace.
 
dincolo de starea de veghe
în care visele și destinele nu se leagă
unde cade lumina confuză –   
sub jegul celor ce
    au atins-o
    (– și tu!).
Închide palma. E seară.
în țara de piatră și praf,
în peisagii având într-un colț, albastru,
neașteptat:
Marea.
Era pe vremea când marea
făcea parte din Paradis și
participa la Creație
 
iar din spuma acelui început ne-am regăsit
în gesturile simple, aproape uitate.
 
Nu-i plăcea joaca mai degrabă ne toca
cu tot felul de sfaturi și îndemnuri
care intrau pe-o ureche și ieșeau pe alta
suportabile pentru bomboane de mentosan
și sărutul moșmonit pe frunte
dar tot am reținut că viața are două capete
și trebuie să țin strâns de cel apucat deja.
 
Cuvintele cad
unu după altul
fără zgomot
ca frunzele care știu
ritualul toamnei pe de rost.
 
Aștept.
Nu știu ce.
O fisură o adiere
un semn minuscul
cum că lumea n-a renunțat
 
Sunt zile când nimic nu se leagă
– e greu să înțelegi din ce motiv –,
dar nu vrei nicicum să te trădezi
şi arborezi un zâmbet expresiv
ploaia ca
un ropot incontinent de aplauze gratuite
sau ca o întrebare: îmi dai voie să locuiesc în trupul vieții mele?
pentru că întâmplările nu aleg pentru că ei
aceia nu pot auzi pentru că ei nu pot
înțelege ei vor doar să ne sape groapa în
propria-ne respirație în propriul sânge
 
fără gând
fără păcat
 
ca un adolescent sedus de propria-i candoare
ca un cerșetor îndrăgostit de darul cu deasupra de măsură
aruncat de un trecător invizibil
calvarul realității este mai puternic decât noi
și iar se strecoară frica
în oase
ni se încredințează
parșivă
ca și cum am avea
nevoie de ea
O istorie neconsemnată
A unui loc răvășit
De schimbări;
Straturi de întâmplări
Ca straturile de pământ,
Cu așchii de lemn ars,
Unelte vechi și arme,
Cu nenumărate cioburi
 
și-atunci am văzut cum pacea se subțiază
sub pașii celor care nu mai aud nimic.
 
Acolo totu-i putred și veșnic desuet,
Părinții și copiii își cheltuie averea,
Se-ngăduie umorul, se practică tăcerea,
Iar vremea se discută chiar și în Parlament.
 
Totuși cu surâsul pe buze
pot să sper
că voi primi niște explicații
de la fereastra dinspre răsărit
 
ziua de azi mi-a deschis poarta
spre primul zbor
al evadaților temporari
săriți de pe traiectorie.
 
de acum încolo,
pulberea cenușie
care se scurge
în clepsidra paginii
goale
 
și-n căderea ei tăcută,
am înțeles că nimic nu se sfârșește cu adevărat.
 
și poate tocmai lucrurile neterminate
ne țin în viață.

Au colindat:

George Nina Elian, Amalia Achard, Adela Șulea, Savu Popa, G. Chiriac, Alina Monica Țurlea, C-tin Pricop, Adela Conciu, Marian Nicolae, Camelia Iuliana Radu, Al. Petria, Eli Gîlcescu, Vasile Gogea, Gela Enea, Mariana Florea, Silviu Gongonea, Radu Mârza 


octombrie 08, 2025

Vioara din urmă. Coda

A intrat și ultima postare, din suita poetică Duminică cu ea (Vioara din urmă și Coda), în Cercul Poeților Apăruți. Îmi pare ca o fântână – o fântână care adună toate vocile, toate tăcerile și toate revenirile.

Nici nu seacă și nici nu poți să-i întorci spatele. Trăiește prin cei care nu scriu doar versuri, ci respiră poezia. Sper că suita „Duminică cu ea” a lăsat acolo un ecou care se va tot auzi – o undă pe luciul ei.


Vioara din urmă
 
A rămas tăcută ani de zile, în cutia ei.
Într-o duminică, m-a regăsit.
 
Nu mai era doar lemn, coarde și arcuș.
Era glasul meu – cel care îmi lipsea.

Copilăria, concertele, vișinii în floare.
Tot ce am pierdut și tot ce am salvat.

Sub degete, creștea să se audă mai limpede.
Nu mai conta timpul –
promisiune fără sfârșit.
 
Dintr-o inimă în alta,
în lumina de după cortină,
în tăcerea de după sunet,
rămâneam doar noi.
 
Coda
 
Chiar dacă ploile coborau peste grădină,
chiar dacă tremuram de teamă,
ea, vioara din urmă, își făcea reverența.
 
Tresărea din nou,
într-o înălțare pe care n-o puteam opri –
ca și cum ar fi chemat din altă lume
toate ecourile mele,
toate splendorile
într-o singură strălucire de paradis

Eli Gîlcescu

octombrie 01, 2025

Jurnal rubiniu – 30 septembrie

Darul dulce al viei

Borcanele s-au așezat cuminți pe rafturi: jeleul rubiniu strălucește în soare, siropul de struguri are adâncimea toamnei, iar comina își pregătește tăcut drumul spre oțet. Am trimis și poze, ca să se vadă cum se prinde lumina în fiecare borcan – o bucurie dulce, dar și un dar pentru prieteni.

În același timp, poezia mea a prins și ea lumină în Cercul Poeților Apăruți. Acolo, semnele cititorilor au fost ca razele soarelui prin sticla rubinie: „vraja de cristal” (Camelia), „curajul frumuseții” (Liviu Antonesei), „drumul creșterii din vioară în vioară” (Camelia), felicitările calde ale Adelei și aprecierile prietenilor C.P.A. 

O dublă recoltă: rubiniul din borcane și rubiniul din cuvinte.

Elisabeta Gîlcescu – Călătorie în cinci părți (2)

Eli Gîlcescu

iunie 14, 2025

Tăceri (in)vizibile

A fost o vreme când tăcerile ardeau

una lângă alta,

într-o permanentă renaștere

 

și tot așa,

în fiecare zi,

într-un freamăt ascuns

înainte să știu ce e miracolul,

mi-ai întins mâna, fără să spui nimic.


De atunci, toate cuvintele mele

te caută

Eli Gîlcescu

iunie 24, 2024

Revelații 77 Vremuri reci

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Trei poeme noi 


Postarea anterioară, amintirile lui Emil Belu, a fost canadiană. Rămînem în acelați spațiu cu noile poeme ale Elisabetei Gîlcescu din cel de-al șaselea volum, în curs de definitivare. Am citit suficient din volum ca să-mi pot da seama că va fi unul foarte bun și foarte interesant. Aștept prin urmare apariția cărții Revelații 77 Vremuri reci… Lectură plăcută! (Liviu Antonesei)

iunie 11, 2024

Revelații 77 Vremuri reci

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Alte poeme noi


    Apariția poemelor în C.P.A. e un adevărat tonic pentru mine. Fără să trec cu vederea scopul acestuia, susținut energic și generos de poetul Liviu Antonesei, devine, pe zi ce trece, și o lecție care servește ca un memento pentru a prețui și a aprecia fiecare poem apărut. Dar și pentru exuberanța prietenilor de aici. Mulțumiri!

Elisabeta Gîlcescu


iunie 04, 2024

Și poezia mea... știe exact unde sunt

 

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: Cinci poeme din „Revelații 77 Vremuri reci” (volum în lucru)


Niciun eveniment nu este prea banal sau important ca să nu-l amintească dl Liviu Antonesei în Cercul Poeților Apăruți! 

De aceea, o să mă găsiți și pe aici, în zbor de zi-noapte, netulburat, alegând poezia, savurând-o,  vorbind între noi de parcă am fi de față..

Mulțumesc tuturor!



martie 14, 2024

Revelații tari

23 Martie 2024, Burlington

Ca mai toate diminețile mele au văzut multe.

Despre unele vorbesc

pe altele le trec sub tăceri până rup frica de noapte

și nu știu ce aștept

ca nu cumva să se dea peste cap

iarna... nimic nu e sigur

mâncare contaminată,

liste de așteptare, anotimpuri 

dezechilibrate

 

într-o nesfârșită joacă cine cu cine prin

anotimpul iubirii

căutând mereu repere

 

ca mai toate diminețile

au văzut multe ploi, 

cutremure,

străzi în dușmănie

fără semne

sau orice alt gramatic semn

ca altădată 


rai

și prin cercul poeților

apăruți cu semne felurite –

cu duiumul –

altul nu mai e ca el


Eli Gîlcescu

14 Martie 2024, Burlington