Aniversarea

... sau darul unei clipe! Copilărindu-l!

Remarcabil! 

Și Tabloul Sophiei (altul decât cel reușit de Marc Chagall, dar atât de asemănător)! „Ici – o tuşă! Albastră. Ici – una verde. Roşie. Culorile se potolesc, vine tihna...“

Desigur tabloul se lucrează, poate și ceva în plus, în stare să provoace emoții puternice în rândul privitorilor. Poate culori revărsătoare. Sau o zi aprinsă de lună plină și „o cină contemplativă la margine de lac... dacă am fi avut trupurile ușoare ca ceața, am fi putut alerga prin lumina ce poleise pliurile domoale ale apei“. Căci nimic nu era mai bun ca dansul în timp ce compunea, alergând de colo-colo pe nisipul umed sau „jucându-se prin zăpadă ori pe gheață, chicotind și râzând“.

Totul ține de complexitatea autorului în a o descrie cât mai fidel pe Sophia. Și cât de lesne și liniștitor reușește!

Utilizarea culorii, a viziunii și a imaginației este captivantă. De aceea are preferințe, primul loc fiind ocupat de Joan Miró, urmat de Paul Klee. Vassily Kandinsky  (între cei care o fascinau) e cel de-al treilea pictor de la care Sophia a învățat cum să-și exprime emoțiile în culoare.

Mă întreb mereu care-i acea forță care acționează asupra lor. Atât pentru unchiul-învățăcel, cât și pentru Sophia, la cei 11 ani, „cu patru limbi vorbite curent și fluent, între care româna la nivel de rafinamente literare, jocuri de cuvinte, improvizații poetice sau afectări retorice“.

„Chiar și Sigmund Freud a avut onoarea să se afle între cei portretizați de Sophia, iar dacă vă întrebați de unde știa de faimosul psihanalist, răspunsul e simplu. L-a văzut într-o carte, o biografie care se citea în casă la acel moment și a fost fascinată de el, de cum arăta într-o poză de tinerețe, precum și de felul cum o trata de isterie pe o anume Ana“.

O carte lăsată intenționat cititorilor, dar mai ales iubitorilor de artă, deschisă la diverse interpretări. O carte despre pasiune și începuturile ei. O carte despre Sophia și antrenamentul din fiecare zi. O carte despre micul atelier de joacă în care își trăiește viața misterioasă, alături de fiecare culoare. O carte vie, pe înțelesul oricui, pretutindeni, inocentă și complexă, iar dincolo de ea, lucrul în sine, decisiv în arta vizuală. O carte care nu are nevoie de critică, ci de exegeza în sine, sub raportul ideii, formei, frumuseții, cu clipiri din ochi a mirare, deloc întâmplătoare.

Deloc întâmplătoare și ziua când am isprăvit cartea. Aproape de ziua Sophiei. 16 decembrie 2008. În aceeași zi, dar cu 238 ani înainte, se năștea un nemuritor.

Sophia, la 4 ani (august 2012), a semnat prima expoziție, apoi la 5 ani, a expus lucrările personale în a doua expoziție.

La 8 ani, Beethoven susținea primul concert, iar la 12 ani a publicat prima compoziție.

De curând, am surprins-o pe Sophia într-o altă poveste. Poate cineva o va scrie, pe îndelete, așa cum a reușit Vianu Mureșan să lumineze a bucurie această carte, citită de mine, în pas molcom, fără să-mi scape ceva. Ba chiar a reușit să-mi fie dragă.

Mulțumesc, Sophia Leopold! La mulți și minunați ani!

Mulțumiri și admirație, Vianu Mureșan!

Felicitări, Valentrin Ajder, Editura Eikon!

Eli Gîlcescu

https://unaltfeldeinceput.blogspot.com/2019/10/vianu-muresan-despre-o-stare.html

http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=20710

https://www.lapunkt.ro/2019/12/sophia-leopold-cu-o-noua-expozitie-%C8%8Bn-toronto/

Vianu Mureșan despre o stare excepțională

Sophia Leopold  Să ne jucăm că facem artă!

Când Vianu Mureșan îți dăruiește o carte, îi simți o parte din sufletul ales, nu doar de ieri sau din scurta împrejurare de a-l descoperi în locurile lui Brâncuși, altfel.

Pregătit să-mi acorde această favoare, neconstrâns, iar eu recunoscătoare pentru clipa de bine, trecătoare, prin care lumea culorilor și a liniilor, ca un joc al copilăriei, a adus-o în casa mea.

A fost ca un început cu „puțină atenție și dispoziție binevoitoare“. Totul părea cuprins de o vibrație nouă, când a citit  Villon. O carte găsită la tarabagiul din Târgu Jiu. Am vorbit multe despre Villon Opera Omnia și Romulus Vulpescu, dăruindu-i poetului mai mulți ani decât Dumnezeu. Despre deportații în Bărăgan și ciulinul care vindecă, iartă, dar nu uită. Despre satul Dropia și pădurile Gâlceștilor, până la povestea Sophiei și pasiunea întreținută „de jocurile de cuvinte, poezii improvizate în a căror atmosferă ludică se scălda cu bucurie.

Îmi reproșez întârzierea. Nu dau vina pe starea mea, pe unele poticneli de zi, de noapte, neavând la îndemână cuvintele pe care le merită Sophia în jocul „de-a arta“. 
Am pus, așadar, câteva cărți uzate de timp, din biblioteca mea, lângă această carte, atât de vie, care nu îngăduie amintirilor să se desprindă de mine. Cele care mă duc spre copilărie, pitite pe după o ușă întredeschisă. Aveam nevoie de lumină, de aer, de jocul „de-a arta“. Un joc care trădează mai multe decât pânda „Sophiei peste umăr, savurându-și de fiecare dată triumful...“.

O văd desenând peste tot. Visătoare.  Cu o sete subită, copleșitoare, într-o concentrare ferventă, reușind compoziții „în culorile și cu trăsăturile personajelor simpatice din cărți și filme“, învăluite de o blândă adiere la fereastră, unde păsărelele ciripesc înainte de a se cuibări în somn. Sau de glasul mării, binecuvântând fiecare joc al copilăriei, venerându-i puritatea, la gândul ce ar putea urma – povestea Sophiei Leopold –Mureșan ca artistă, dar mai ales felul în care a început să facă artă, jucându-se.

„Pentru a o cunoaște mai bine pe Sophia, trebuie înțeles că îi plac jocurile de cuvinte, rimele, poezioarele, iar dacă sunt puțin hazlii, le reține mai repede și le tot repetă.“

„Uneori chiar jocul culorii devenea temă în sine. Metafore sau indici clari ai unei stări excepționale.“

Despre confortul integrării, echilibrul ghidat de instinct, de emoții, curiozități, precum și generozitatea unui galerist precum Leila, despre pictorii de la care a început să învețe, despre expozițiile Sophiei, despre primele schițe, tablouri în acuarelă, despre al treilea părinte despre care se pot spune multe lucruri minunate, mai puțin că ar fi artist... cât despre jocul „de-a arta“... dacă l-ai ști... dacă ai vrea să știi... (va urma)

Cu simpatie și gratitudine pentru distinsul autor, Vianu Mureșan.

Eli Gîlcescu