Puntea... „digitală”

 
Fiecare ciulin, o tăcere –
tăcerea care nu tace.

Respiră în ecoul pașilor,
în fiecare gest lăsat
să fie
destulă tăcere pentru a-i regăsi,
îndepărtați de restul lumii,
 
cu pământul care știe să asculte
tăcerea
și s-o păstreze
până când cineva
își amintește să întrebe.
 
Nu tace.
Ea șoptește printre file,
în lumina ascunsă
a unei ferestre deschise
spre ceea ce nu mai poate fi atins,
 
dincolo de hotare...
 
o viață înaintea noastră,
în ani, luni, zile –
și totuși atât de aproape
încât uneori
o atingem cu tâmpla.
 
Viața care nu i-a trădat.
 
(urmează)
 
Eli Gîlcescu
8 aug. 2026