Dacă viaţa-i o oglindă,
Ce o ţii, strâns, în mâini,
A mea este un bob de ghindă,
Ce-l port adesea între sâni.
Dar bobul meu este tot singur,
Se zbate între două punţi,
Ascunzând bine comoara
Fecioriei, până-n nunţi.
Dar unde îl puteam ascunde
De pigmei şi de iudei,
De demonii de sub punte,
Decât în dosul unei chei.
Oglinda ta e fermecată,
Îţi este muză şi iubită,
Din dosul ei, o nestemată
Se dă drept bobul de ghindă.
Îţi dă puteri nebănuite,
Te poartă-n crângul tău din vis,
Te strânge-n laţul fericirii,
Iar tu te crezi în paradis.
Acolo, ai găsit misterul
Şi tot sensul unei vieţi,
Acolo, s-a făcut transferul:
Fecioria, pe harul a trei poeţi.
Te-a-ncurajat de-a lungul vieţii,
Ţi-a dat nectarul unei flori,
Iar tu, în zorii dimineţii,
Îi trimiteai mereu scrisori.
În zori de zi, seară de seară,
Ea-ţi apărea fermecătoare
În straiele zânei de gheaţă;
Era muza ta, nemuritoare.
Acuma, a venit în grabă
Să-şi ia plata în natură;
Ţi-ai scos versul la tarabă,
S-o plăteşti din scriitură.
2012-01-30
