Lecția

Când au văzut-o pentru prima dată,
tristețea dispăru.
Și teama.

Fiecare privire grațioasă,
fiecare cuvânt de încurajare, blând și încrezător,
înflorea în ei ca o speranță nouă.

Iar ea – tot ce-și putea dori
era aproape.
Avea doar o dorință, puternică:
să meargă pe mâna lor.
Să înceapă lecția de vioară.

Oră de oră, alt începător.
O altă viață plină de bucurie.

Unii o priveau cu mirare,
alții, nerăbdători,
îi atingeau corzile cu degetele moi,
iar ea tresărea, aproape rușinată.

Nu știa să vorbească încă,
dar răspundea în șoaptă
cu o voce vibrantă:
„numai tu mă poți mângâia”.

În camera mică,
lumina cădea pe arcuș
ca pe o aripă de pasăre.

Primele sunete erau stranii –
scântei, scrâșnete, oftaturi.
Apoi, încet, ca un secret împărtășit,
se conturau melodii simple:
do – re – mi, un pas mic, apoi altul,
ca un copil care învață să meargă.

În spatele fiecărei greșeli era o chemare,
iar în spatele fiecărui sunet pur – o promisiune:
că într-o zi vor zbura împreună.

Ca printr-o minune,
i-a învățat cine sunt cu adevărat.
 
(Va urma „Vioara de sub vișini”)
Eli Gîlcescu
09.09.2025

Elisabeta Gîlcescu – Călătorie în cinci părți (2)