NYNNA
VIZIREANU – POVESTEA UNEI MARI IUBIRI, MAREA
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI
1.Se făcuse dimineaţă în viaţa ta. O dimineaţă plină de lumină şi
strălucitoare şi care prevestea sfârşitul
suferinţei. Ai deschis ferestrele sufletului şi ai zâmbit vieţii. Erau noii
zori care ţi-au inundat fiecare colţişor şi care nu aveau să te mai părăsească.
Erai cu gândul la ieri, la copilărie. Există o poveste din copilărie care te-a
marcat şi pe care nu o poţi uita?
Sigur. Mă şi văd în încăperile copilăriei, acolo unde
poveştile şi poeziile spuse de draga mea bunică, poeziile de Mihai Eminescu,
cărţile copilăriei au intrat în sufletul meu şi dăinuiesc până în ziua de azi.
Sunt amintiri durabile care vor rămâne veşnic în încăperile sufletului meu… Şi
aşa se întâmpla mereu… Veneau alte dimineţi luminoase şi alte seri, alte
poveşti… Cărţile erau balsamul-medicament pentru trup şi suflet! Cea care m-a
„drogat” cu cărţi, a fost buna mea prietenă din copilărie, Laura, care acum, a
ales drumul stelelor, sus in ceruri, lăsând un gol imens în suflet! Pe noi,
ne-a unit dragostea pentru carte, şi suferinţa. Desenul a fost pentru mine,
încă de la început, o poartă deschisă spre evadare, ca să uit de durere, tristeţe,
neputinţă, nulitate, complexitate, am reuşit să fac învăţ. Erau alte dimineţi
în viaţa mea, tot atât de luminoase, apropiindu-mă şi mai mult de cărţi,
acumulând experienţe şi noi senzaţii. Am dat la facultate, am început să
lucrez cu oamenii, să mă îndrăgostesc, să iubesc, să mă căsătoresc… Eram
convinsă că mă aflu în timpul meu, în dimineaţa vieţii mele şi aurora
sufletului meu mi-a zâmbit.
2. Ai început să zâmbeşti vieţii, un zâmbet matur. Lumina
din suflet devenea tot mai luminoasă, ardea ca un foc de artificii. Erai o
femeie fericită. Iubeai. Ai început să păstrezi iubirea cu delicateţe şi
departe de orice tristeţe. Care este cuvântul care te-a făcut fericită, ieri, şi ai vrea să ţi se spună mereu?
Am trăit mereu
în preajma cuvintelor frumoase care îmi dezvăluiau adevăratul sens al iubirii,
al vieţii… Şi aceste cuvinte, în timp, au intrat până în fibrele ascunse ale
fiinţei mele, m-au făcut să mă simt puternică,
utilă celor dragi mie, să pot să
aduc bucurie şi împlinire familiei mele şi nu numai. Dar cel mai profund
cuvânt, pe care îl simt cu putere că îmi atinge toate punctele sensibile ale
sufletului, cuvântul care îmi redă, zi de zi, bucuria nemărginită şi pe care îl
simt aproape, fiindu-mi nedespărţit, acest cuvânt, care îmi aduce mângâiere şi
îmi dă puterea să merg mai departe, este Mulţumesc!
3.Există o persoană specială de care eşti
legată sufleteşte şi pe care ai păstra-o mereu lângă tine?
Întrebarea ta mă duce cu gândul la casa părintească, casa blândă de
odinioară, unde am crescut şi de care mă leagă atâtea amintiri de familie… Încă
mă mişc printre mobilele acelea vechi, acoperite cu cele mai alese cusături;
încă păstrez cărţile vechi care mi-au fost puse la căpătâiul vieţii, de către
mama mea; revăd parcă ceasul deşteptător al viselor şi speranţelor mele, şi
aerul acela deosebit care îmi pare că îl simt acum, când îţi povestesc; încă
simt parfumul vieţii de altădată; dar vocea mamei a fost şi este ca un balsam
pentru suflet se revărsa asupra mea ca un fel de magie. Pe mama aş păstra-o
mereu lângă mine. Liniştea şi afecţiunea nu-i lipsesc niciodată şi totul ar fi
de neînţeles şi de neconceput fără ea. Mama, doar mama.
4. Tu eşti o floare printre celelalte care
inundă de frumuseţe grădina Artei conversaţiei. Te văd zburdând pe pajiştile întinse şi înflorite,
apoi, pierdută, printre miresmele îmbătătoare ale florilor, cu gândul la cea
care îţi este dragă şi pe care o aştepţi să-ţi împlinească un dor. Ai o floare
preferată?
Există
o floare care a supravieţuit, conform legendei, în lupta cu vegetaţia agresivă
a junglei, ajutată de zeii vântului, de înalţii copaci, oferindu-le loc cald,
aer, lumină ca să supravieţuiască şi să înfrumuseţeze jungla cu mirificele
flori care pot transmite mesaje de dragoste, înţelepciune şi credinţă şi pe
calea visului. Este floarea cu care mă identific. Parcă ne-am născut pentru a
suferi şi mai apoi, a străluci. Este orhideea.
5.Există obiceiul, prin unele locuri, ca la naştere să
vină ursitoarele, ca toate virtuţile lor să se reverse şi asupra noului născut.
Ele sunt fiinţe magice, de origine angelică, surori cu alte fiinţe deosebite.
Ursitoarele ca si ielele nu doresc să fie văzute şi nici auzite, dar uneori ele
permit unor oameni să le vadă, sau în alte cazuri sunt luate prin surprindere. Bătrânii
spun, că tot ceea ce sortesc ursitoarele, se îndeplineşte. A lipsit vreo
ursitoare de la ritualul lor?
Cred că cea a sănătăţii… Poate că a ajuns prea târziu, sau nu şi-a încheiat
ritualul, sau poate că nu a ajuns... Dar mă gândesc, cu durere în suflet, că
sunt mulţi alţii, în situaţii mult mai grave decât mine şi nu am voie să mă
plâng şi îi mulţumesc zi de zi celui de Sus că exist, că am familia
alături, că mă pot bucura de prieteni şi de tot ce îmi oferă viaţa. Problema
sănătăţii, de-a lungul anilor, m-a îndepărtat de multe ori de menirea mea, de
pasiunea mea spre arta şi desen, dar niciodată nu a reuşit să-mi strivească
uraganul iubirii pentru frumos sau să-mi stingă flacăra pasiunii care devenea
din ce în ce mai puternică. Şi această pasiune a mea am transformat-o într-un
adevărat palat al artei şi sublimului. Totul îmi era aproape, totul mă inspira,
până şi întunericul care, ieri, mă copleşea, astăzi, îmi devenise aliat,
dăruindu-mi lumină din sufletul meu, dăruindu-i şi eu aceeaşi încredere pe care mi-a însuflat-o, în zile de cumpănă,
plângând odată cu mine…. 
6.Eşti un om minunat. Talentul tău este nativ şi se
împleteşte minunat cu sensibilitatea, generozitatea… Există vreun neastâmpăr
sau o neîmplinire în acest sens?
Draga mea, întrebarea ar trebui să primească cel mai frumos răspuns… Ai
amintit de talent, de har, de iubire… Cel ce priveşte din afară aşa simte… Dar
realitatea este alta. Este o tristeţe, fără îndoială, o amăgire. Parcă m-ai
prins, fără să pot să mă bucur, să zâmbesc… Mi-ar prinde bine peştişorul de aur
care să-mi îndeplinească o dorinţă, numai una. Aceea de a avea cele mai bune
ustensile… De rest… Mă ocup eu. Am mâna, mintea, inspiraţia, vă am pe voi,
alături… Atât. Să pot reuşi să spăl sufletul întristat, să mă exprim liber, să
pot contribui la vindecarea fizică, emoţională şi spirituală. Când desenez,
intru în starea mea de copil trist de odinioară şi mă concentrez ca fiecare
detaliu să ajungă şi să aducă un zâmbet pe chipurile celor care nu au nicio
vină că s-au născut bolnavi. Vreau să mă dedic celor neajutoraţi să îmi
folosesc arta ca o necesitate a vindecării şi dezvoltării copiilor… Sunt
asemenea lui Pygmalion: cu cât desenez mai mult, cu atât încep să-mi iubesc
creaţia, să o divinizez, să mă îndrăgostesc de ea. Dacă din unirea lui
Pygmalion cu femeia sculptată în fildeş a rezultat un fiu Pathos (suferinţă în greacă), din unirea mea
cu desenele mele, să rezulte un fiu care să poarte numele de Vindecare. 
7.În viaţa fiecăruia, apar oameni, la un moment dat, care
ne schimbă traiectoria. Fie ridicându-ne, fie oprindu-ne din ascensiune. Poţi
să ni-l descrii pe omul minunat, să ne povesteşti cum a pătruns în viaţa ta şi
cum ţi-a influenţat destinul…
Există
mulţi oameni dragi. E atât de grea această întrebare. Fiecare a apărut într-un
moment special şi fiecare mi-a aşternut covorul roşu pe care am călcat cu
demnitate… Şi nu am fost singură. Am fost luată de mână şi condusă de Felicia
Nica – prietena mea virtuală, ca la mijlocul drumului să fim aşteptate de poetul
Mihai Leonte. El mi-a întins cealaltă mână şi mi-a oferit cea mai minunată
floare, curajul de a fi eu, cea de care vă bucuraţi voi acum…Şi eu l-am însoţit
în tăcere, cu încântare, fascinată de măreţia lui, de primirea caldă şi mai
ales de siguranţa, respectul pe care le simţeam. Da, am fost inundată atunci,
de sentimentul puterii şi maturităţii mele faţă de candoarea acestui minunat
prieten. De atunci, mâinile mele lucrează fără încetare, dar simt şi acum
căldura celor două mâini care mi-au binecuvântat drumul. La capătul lui, am
fost întâmpinată de Dan, Amelia, Ionel, Marius…
Lor
şi vouă - mereu, recunoscătoare.
8. Există în viaţa ta o fiinţă minunată, o prietenă de
suflet?
Mereu , îmi
doream o altă minte… Nu ştiu… Îmi doream ceva care să mă scoată din anonimat…
Vroiam să nu rămân un spectator impasibil… Trebuia să-mi pun mintea şi inima la
contribuţie, trebuia ca desenele mele să primească botezul divin, trebuia, ca
ele să fie văzute, apreciate pentru că erau realizate cu pasiune şi erau inspirate
din viaţă. Le vroiam confruntate cu viaţa. Şi rugăminţile mele au fost auzite…
A fost momentul meu, timpul meu, clipa importantă şi hotărâtoare. A fost un
înger coborât pe pământ, special pentru mine. Şi poartă un nume, Amelia Magori,
poetă. A devenit prietena mea de suflet, sora mea… Iar ea mi-a deschis toate
drumurile… Pe aceste drumuri, am cunoscut alţi oameni minunaţi, puşi, din loc
în loc, să mă întâmpine şi să-mi zâmbească. De fiecare dată, auzeam clinchetul
unui clopoţel, asemănător cu cel delicat al unui pian, mai voalat, melancolic,
care mă atrăgea spre o altă lume în care arta era la loc de cinste. Acolo,
alături de ei, am început să trăiesc, să respir, să prind rădăcini.
9. Ai o legătură specială cu Arta conversaţiei, cu mulţi
poeţi, pe care îi urmăreşti, îi citeşti şi apoi, le imortalizezi poezia într-un
tablou. Cine este omul care te-a adus printre noi şi cum ai fost primită?
Nu
credeam vreodată, că internetul poate să deschidă atâtea oportunităţi, prin
care să fiu cunoscută, încurajată, apreciată şi să colaborez cu creatorii
de frumos. Şi am prins curaj, încredere în mine şi m-am înscris la
Galeriile de Artă Amfora, din Constanţa, asociaţia artiştilor plastici amatori,
unde mi-am prezentat CV-ul, albumul cu modestele mele creaţii şi am fost
acceptată şi am avut posibilitatea să îmi expun lucrările. Crede-mă, niciodată
nu am îndrăznit să visez că voi avea şansa să îmi expun lucrările şi să fiu
apreciată.
Poezia
m-a adus alături de voi, de tine, care mi-ai uns sufletul cu cuvintele, versurile
voastre unice şi pline de vrajă. Mi-aş dori să am putere să creionez fiecare
poezie care îmi atinge sufletul, să am puterea de creaţie şi să vi le ofer ca
un dar. Dar, în timp, sper să reuşesc să las o „tuşă” din sufletul
meu pentru fiecare. Vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi magicieni ai
cuvântului.
10. Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de
cuvinte. Desenele tale au ajuns în paginile multor volume de poezie… În curând,
vor apare şi în Poezia iubirii… Poţi să ne descrii legătura de suflet cu
autorii acestor cărţi în care tu eşti coautor ?
Menirea
artistului este aceea de a se face util, creând, pentru semeni, ceva frumos
care să le încânte sufletul sau să le explice ceva, să-i înveţe lucruri noi, să
le fie de folos în viaţă, să înfrunte problemele mai uşor. Toţi prietenii mei,
şi nu numai, mi-au apreciat creaţiile. Ei au realizat că în străfundurile artei
mele, există ceva deosebit, ce trebuie cercetat îndelung şi înţeles. Prin ei,
mi s-au deschis orizonturi noi, spre alte lumi. În urma colaborării cu poeţii,
pentru realizarea graficii interioare, cât şi a coperţilor, am legat prietenii
frumoase, sincere şi de suflet.
„Nu-mi amintesc când am învăţat să merg sau când am
început să am încredere în mine.
Nu mai ştiu nici de câte ori, am negat durerea sau de câte ori, m-am ridicat
si am mers mai departe, din locul în care am căzut.
A fost doar o fugă nebună spre ceea ce numim independenţa.”
George Ţărnea - Reflex 13
11. Transmiţi mesaje
sincere, poetice, care încântă ochiul, dar şi sufletul. Este o mare bucurie, şi
în acelaşi timp, o mare plăcere, să cunoşti o asemenea artistă.
Nynna Vizireanu este un om fericit? Ce crezi că lipseşte
ca fericirea să-ţi fie deplină?
Deoarece
artiştii crează din plăcere, actul creaţiei poate fi considerat un joc. Aşa mă
simt eu, ca un copil căruia nu i s-a interzis jocul cu arta. Uneori, poate că
aţi simţit că în jocul meu, îmi descriam propriul joc pe care acum, abia acum,
îl pot juca în voie, să zburd printre cuvinte, printre gânduri, printre
prieteni. Este cel mai frumos joc şi pe care vrea să-l fac cât mai frumos şi de
neuitat. Dacă înainte, construiam castele din nisip, din lut, din plastilină,
astăzi, castelul meu este construit din suflet, din doruri, din respect, din
prietenie, din iubire… Pentru că în jurul meu, alături de voi, am aflat despre
lumea de dincolo de cuvinte, am aflat poveşti de viaţă, am cunoscut oameni
cărora le-au crescut aripi, am citit despre voi, dragi prieteni. Voi aţi dat
totul din voi, iar eu am primit… dar nu am terminat să vă întorc gestul
minunat… Nu am terminat de dăruit…
12. Sufletul curat al Nynnei Vizireanu face o strânsă legătură între frumuseţe
şi eleganta simplitate, ca urmare a meritelor excepţionale, a talentului şi a
generozităţii de care dă dovadă aici, în Arta conversaţiei. Iar noi vom fi cu
veşnică uimire şi încântare, cu preţuire şi admiraţie pentru omul modest, care
străluceşte pentru noi. Ne poţi spune pe unde au strălucit operele tale?
Nu mă consider talentată, dar, dacă mi s-au deschis
astfel de posibilităţi, am profitat, ca să-i pot realiza un vis, chiar daca am
această vârstă! Niciodată nu-i târziu să-ţi îndeplineşti un vis, dacă faci
totul cu pasiune şi dragoste! Ştiu că sunt mulţi artişti care sunt mult
mai talentaţi ca mine, îi admir şi respect, pentru că mai am multe de învăţat! Mi-aş
dori ca toţi să fie încurajaţi, sprijiniţi pentru a-şi valorifica talentul,
căci merită, indiferent în ce domeniu al artei activează: desen, pictură,
muzică, literatură, artă, dans, teatru etc. Să le fie cunoscute creaţiile,
deoarece o fac cu pasiune şi dragoste pentru artă! Şi e mare păcat să se piardă
astfel de valori.
13. Dacă Nynna Vizireanu
nu ar fi desenat, exista o altă virtute care nici acum, nu are astâmpăr şi te
urmăreşte continuu, ca o fantasmă?
Să călătoresc prin ţară, cu familia, să cunosc frumuseţile naturii, izvor
de inspiraţi, să dansez şi să înving boala, ca să mă pot bucura cât mai mult de
familie, care mi-a fost mereu aproape, m-a înţeles şi sprijinit. Îmi plac,
teribil, plimbările, alături de soţul meu, pe malul mării! De fiecare dată,
când mai veneau prieteni din ţară (din era poeţilor), îi invitam la plimbări
lungi, pe malul mării, să prindem măcar un asfinţit de soare, miracolul
universului; îmi plac piesele de teatru, îmi plac concertele în aer liber; îmi
plac centrele culturale; îmi place să vizitez galerii şi muzee de artă şi
istorie; îmi plac filmele vechi şi noi; iubesc florile, natura, susurul
izvoarelor şi urletul cascadelor; îmi place tot ce-i frumos; îmi plac oamenii
frumoşi sufleteşte! 
Viaţa însăşi este
magie,
Iar dacă nu crezi
asta,
Măcar încearcă să o
trăieşti
Ca pe ceva magic.
Albert Einnstein
14.În viaţa unui
om intră mulţi prieteni. Unii rămân, alţii pleacă. Există prieteni care
şi-au prelungit şederea în viaţa ta?
Sunt foarte mulţi: Felicia,
Nika, Amelia Magori, Mihai Leonte şi mulţi alţii. Şi mult mai important, copiii
şi soţul!
"Uneori, lumina noastră se stinge şi este reaprinsă de o scânteie de
la altă persoană.
Fiecare dintre noi avem motive pentru a fi profund recunoscători celor ce
au aprins flacăra în noi". – Albert
Schweitzer
Sufletul
omului este o inima de cristal care ciobită sau spartă îşi pierde valoarea...
Păstraţi-i strălucirea şi diversitatea culorilor ei… Viaţa este un adevăr,
sufletul - o realitate. 
15. Există pentru
tine un loc gol, rămas, dar care este plin de dor şi amintiri?
Tata
- care nu mai e. Chiar dacă a fost sever, dar ne-a oferit o viaţă bună,
educaţie frumoasă. Îi simt lipsa, dar mă consolez ca draga mea MAMA - îngerul
meu. E aici, mereu alături de mine, fizic, sufleteşte şi pentru asta, îi
mulţumesc bunului Dumnezeu!
16. Muzica este cel mai frumos dar şi care ne inspiră. Ce muzică asculţi când
desenezi?
Aşa este. Muzica mă însoţeşte mereu, o iubesc cu patimă. Mă inspiră şi mă
hrăneşte spiritual.
„Muzica este
graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai
profunde.”
Ludwig van
Beethoven
Ascult multă muzică; şi asta, în funcţie de starea de
spirit, emoţională şi de activitatea care o fac în acel moment - muzică
modernă, clasică, muzică Folk (am trăit în era Adrian Păunescu – Cenaclul
Flacăra).
„Vraja muzicii
izbuteşte, adesea, să facă din rău bine, iar răului să îi provoace bine.”
William
Shakespeare
Vivaldi
este compozitorul care mă însoţeşte şi mă inspiră –anotimpurile lui sunt divine;
Richard Clayderman – Adele; Andrea Bocelli, Celine Dione, Barbra
Streisand; cântăreţi români şi străini.
17. Nynna, eşti înconjurată cu mult entuziasm, cu multă
căldură şi dragoste. Suntem mereu surprinşi de calitatea desenelor tale, de
legăturile cu poezia. Dincolo de artă, există o soţie, o mamă. Care sunt
legăturile tale cu aceste fiinţe minunate, din viaţa ta?
Ei sunt mai
presus de viaţă. Ei sunt totul, pentru că am mers în acelaşi pas, alegând cele
mai simple cărări pe care le-am înmiresmat cu florile iubirii noastre, cu
bucuria fiecărei clipe, trăită din plin, cu respect şi mai ales cu încredere…
Ne-am acceptat aşa cum suntem, ne-am dăruit fiecăruia cu tot ce avem mai bun…
Şi astăzi, suntem împreună, puternici, sprijinindu-ne pe ce am clădit, discret,
dar trainic, etern.
Am reuşit
împreună, invadaţi, din toate părţile, de muzica inimilor noastre curate, care
ne însoţea pretutindeni. Ei mi-au fost alături, au avut încredere în talentul
meu, m-au susţinut. Numai iubirea lor mi-a dat putere să merg mai departe, să
cred că visurile mele cuminţi vor prinde viaţă. Da. Sunt iubită, respectată. Şi
vreau să le păstrez, bine închise în mine, aceste virtuţi, iar lor să le ies în
întâmpinare, cu gesturi de tandreţe, cu gânduri bune, cu paşi spre iubire, în
fiecare zi, mereu, şi să le mulţumesc.
„Noi suntem ca un cântec, nu credeţi?
Un cântec nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna, îndreptându-te spre
sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi, încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama
că sfârşitul se apropie. Totuşi, oricât l-ai amâna, încerci să lungeşti puţin
notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică
între timp. Amâni doar sfârşitul.”
Octavian Paler - Scrisori imaginare
18. Au existat o
clipă, un vis, care te-au învăluit ca o auroră, dar s-au risipit; ai fi
vrut să le păstrezi, ai fi fost în stare să opreşti timpul. Ai vrea acum, să le
readuci înapoi. Care ar fost acelea, Nynna Vizireanu?
Au fost multe momente din viaţa mea care m-au marcat
sufleteşte, dar nu numai în sensul rău; au fost momente unice prin simplitate,
care au pătruns în suflet şi acolo, au rămas, dar sunt recunoscătoare că am
putut trăi acele clipe bune – rele, din care am învăţat câte ceva. Am învăţat
să apreciez fiecare clipă a vieţii, alături de cei dragi, să mă mulţumesc cu ce
îmi oferă viaţa, zi de zi, şi să am puterea să trec peste obstacole, alături de
cei dragi mie: copiii şi soţul meu. Am amintiri, dar nu trăiesc în ele. Ba
chiar aş vrea să le uit, să uit tot şi trecutul să rămână doar amprenta a ceea
ce sunt, a ceea ce am devenit, chiar dacă mi-am dorit, de multe ori, să pot
schimba ceva.
O întrebare sau
două, care nu au venit, pe care le aşteptai, există? Pune-le şi răspunde.
19. Cert că a exista cândva, chiar dacă am fost un fir de
nisip la ţărmul Timpului! Vei reuşi să laşi ceva în urma ta, de care să fie
mândri copiii şi nepoţii tăi?
„adun nisipul
pe
care a plâns, în zori,
marea,
îi
dau un nume
singuratic,
să-l
strig doar eu
printre
valuri de vreme.”
”Am contopit lacrimile cu
trupul mării,
până am învăţat că sarea
durerii
curăţă alb o rană
însângerată”
„Nu scrie numele tău pe nisip, valurile îl vor spăla. Nu scrie numele tău
pe cer, vântul îl poate spulbera. Scrie-ţi numele tău în inima oamenilor cu
care vii în contact. Acolo e locul unde va rămâne.”
"Dumnezeu
ştie că suntem artişti ai vieţii. Într-o zi, ne dă o daltă pentru sculptură, în
altă zi, pensule şi culori pentru un tablou sau hârtie şi stilou, ca să scriem.
Dar niciodată, nu voi reuşi să folosesc dălţile pentru pânză sau pensulele
pentru sculptură. Cu toate acestea, oricât de greu ar fi, trebuie să accept
micile daruri binecuvântate, azi.”
(Paulo
Coelho - Zahir)
20.
Ai cochetat cu poezia, cu proza?
Am cochetat un pic cu poezia; să nu râzi!
SUNT SCLAVA STAPÂNULUI DIN MARE
Singură, la malul mării,
Îmi tot caut rostul vieţii...
Soarele plăpând apare,
Arătând destin în zare.
Vântul tulbură gândul.
Zbuciumul mării, sufletul!
Val de val loveşte viaţa,
Lacrimi îmi crestează faţa.
Pescăruşi dansează-n zare -
Strig! Totul, în jur, mă doare!
Inima, sufletul, trupul îmi moare!
Sunt sclava stăpânului din mare!
Lacrimi, durere, suspin şi chin…
Valuri, valuri... caută al meu destin!
Malul sărută, cu nesaţ, albastrul marin -
Mă simt luată de valuri haine,
Mă lupt cu neputinţa din mine
Şi încerc să răzbat, din adâncuri marine,
Până nu moare speranţa din mine…
2-09-2007
Şi o încercare
naivă… (Să nu râzi!)
Marea, marea mea iubire
Ca o tipsie de argint, astrul
nopţii radiază şi poleieşte oglinda tremurândă a mării... în simfonia valurilor
şi simt cum se contopesc cu tumultul sufletului meu. Mă simt parcă aruncată pe
creasta valului, precum spuma mării, până mă preling fără sens la mal,
neputincioasă. Privesc fascinată, cum valuri înspumate năvălesc spre mal,
muşcând apoi, puternic nisipul,retrăgându-se învolburate şi înghiţind, cu
nesaţ, tot ce au întâlnit în cale, ducând cu ele în neantul albastru. În uram
lor, a rămas nisipul ud, scoicile sidefate, sfărâmate, sclipind în lumina
lunii, precum stelele.
Marea mă
cheamă, prin simfonii de ape, pe mal, să-i simt plăcuta briză spartă şi
moliciunea caldă a nisipului auriu, să adun, ca un copil, scoicile ce
strălucesc în lumina stelelor, cu care construiesc castele de nisip, pe care
tot ea să mi le fure, lacomă, cu valurile ei albe, spumoase. Aşa, îmi fura
parcă şi destinul prin sărutări sărate, reci, albe, perfide şi fugare...
Şi tot aşa,
hoinărind fără sens şi vrăjită de tumultul mării, am scris pe scoici viaţa mea
ţi le-am aruncat în mare, să suporte ea eşecurile, speranţele, visele,
gândurile, grijile, temerile mele. Pe nisipul umed, mi-am scris destinul şi
marea făptură de spumă, mi l-a înghiţit, fără milă, ducându-l în abisul ei
întunecat. Spre pescăruşii albi, ce salută briza mării într-un dans suav al
înspumatelor aripi şi sorb întinderea de ape, mi-am aruncat durerea, boala,
neputinţa şi nu au vrut să mi le ia; era prea grea povara pentru ei, şi au
zburat spre zarea albastră. ţipând furioşi şi ironici. bătând puternic din
aripi, crestând valurile, zenitul.
Mă uit
fascinată, cum valurile vin, pleacă precum anii vieţii mele şi mă simt, uneori,
ca o corabie pustiită, ce pluteşte în derivă, spre ţărm, alungată; care
încearcă, cu disperare, să ancoreze în golful fericirii, dar naufragiază înfrântă,
că, în valurile de fericire, nu are cum să ajungă...
Marea, marea
mea iubire mă fascinează şi mă cheamă... Şi tot aşa, la malul mării, mă tot
întorc, când inima-i rănită, tristă, emoţiile mă sufocă, iar lacrimile se
preling pe obraji, împreună cu stropii de mare sărată... Tumultul valurilor îmi
alină durerea, tristeţea şi nemărginita întindere albastră, crestată de valuri
albe, mă îndeamnă la visare, speranţă, iubire...
Iubesc marea
mea tulbure-albastră şi să respir adânc răsuflarea ei sărată. 
O iubesc de
copilă, de când ardeam de nerăbdare să o ating şi mă tăiam adânc în scoici
alergând desculţă către ea, prin nisip. Plângeam în hohote, cu lacrimi sărate
ca ale ei, dar nu renunţam, ajungeam la ea şi, ca prin minune, durerea trecea
şi-ncepeam să râd zgomotos, ţopăind în apa rece, dantelată, ce îmi lovea
gleznele. Numai în ea, am reuşit să învăă să înot, pur şi simplu, m-am întins
într-o zi, pe un val de-al ei, încrezătoare şi-am plutit… cu gândurile mele pe
muzica ei tumultoasă… şi o simţeam cum frământa de durere, tristă ca şi
mine. Mă simţeam cuprinsă de braţele înspumate, în unicul ei fel tandru şi
violent, deopotrivă, si simţeam că plutesc spre alte lumi.
Alteori,
întinsă pe nisipul auriu, încins, lăsându-mă arsă de soare, ameţită de căldură,
până la delir, îmi place să o ascult, lipindu-mi urechea de un melc imens şi
chiar şi cred că marea se aude în melci.
Mereu, mă
întorc la marea, marea mea iubire!
Cu iubire şi preţuire pentru prietenii mei din Arta
conversaţiei.
Cu drag,
Nynna Vizireanu
Şi eu îţi mulţumesc, Nynna.
Nynnei
Şi lacrima mea,
ce vine din iubire,
te răsplăteşte, Nynna,
pentru darul tău,
ce vindecă un dor
neliniştit şi nezidit,
care se cere,
mai des, spovedit…
e lacrima mea pierdută
între realitate şi visare,
care se roagă-n taină,
şi pentru tine…
doar de bine…
Eli Gîlcescu
