MAI PRESUS DECÂT VIAŢA - COPIII

MAI PRESUS DECÂT VIAŢA - COPIII

 

Dacă ai fost pătruns de un entuziasm generos, dacă ai fost cuprins/ă de o dorinţă arzătoare, dacă ai iubit şi norocul nu ţi-a surâs, ei bine, dacă ai hotărât să încerci altceva, rămâi aici, şi citeşte acest interviu. Poate că îţi vei recâştiga încrederea şi vei deveni mult mai puternic/ă. O vei cunoaşte pe Liliana, un om neobişnuit pentru vremurile acestea, plăcut şi sensibil, atrasă de tot ce este tainic şi indescifrabil; este femeia visurilor tuturor celor care-şi doresc o relaţie sinceră, de prietenie; este o viitoare învingătoare.

Dragă Liliana,

1. A existat prima poezie a iubirii, primul semn că Liliana Hănţulescu se îndreaptă spre tărâmul fermecat al acesteia, că o va îmbrăţişa prin graţie şi eleganţă…

Când au avut loc primele semne ale iubirii pentru poezie?

Bine v-am găsit, dragi prieteni. Bine te-am regăsit, Eli.

Da, copilăria mea a fost una normală, doar că eu iubeam mai mult frunzele, decât păpuşile, râurile cu ape limpezi, decât jocul cu copiii... Observam, de mică, glasul naturii... De la zece ani, am început să scriu foarte firav; am avut un accident de maşină, am fost inconştientă o perioadă, apoi, când mi-am revenit, priveam, tot ceea ce este în jurul meu, cu alţi ochi... şi am început să scriu în rimă, care îmi susura în suflet, ca la vârsta de 15 ani, să devină o obişnuinţă, şi să scriu zilnic... Sunt născută în Cugir, judeţul Alba, dar copilăria şi adolescenţa, mi le-am petrecut la Buzău... Până la 7 ani, am trăit în Ardeal şi mi s-au impregnat, în minte, în inimă şi suflet, locurile de acolo, mirifice, susurul izvoarelor, şoapta codrilor...

2. Mereu, te afli printre oameni, mereu, eşti în căutarea propriului destin, mereu eşti pe drumuri, mereu cu gândul acasă.

Care este legătura ta cu ţara şi cum reuşeşti să întreţii puntea cu cei dragi?

În acest moment, sunt departe de ţară... în Germania... muncesc pentru copiii mei, pentru a le asigura un altfel de viitor; sunt departe de cântecul codrilor, de susurul izvoarelor. Sufăr mult de dorul lor... Suntem în contact zilnic, prin net, prin skype, şi sper să îi pot lua cu mine cât de curând posibil... Este o punte de iubire puternică între mine şi copii, punte care mă întăreşte să merg mai departe, să pot rezista în greaua misiune care mi-am asumat-o şi crucea grea pe care o port...

3. S-ar putea ca timpul cel generos, astăzi, mâine, să se transforme în cel mai înverşunat şi aspru judecător. El suferă în tăcere, aşteaptă şi tot în tăcere, plânge. Va rămâne într-o suferinţă fără leac, este împins spre o durere străină. Iar preţul este mult prea scump, prea făţarnic. Cum crezi că vei reface puntea cu  timpul pierdut?

O pot reface numai prin iubire, multă iubire.. Iubirea este cheia tuturor...

 

4. Să prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, să-ţi stăruie în amintire, să cauţi să te agăţi de ea. Asta face tot timpul! Frumuseţea trecerii lui, cred că stă în a savura clipa. Dacă ratezi în a sesiza frumuseţea trecerii, vei simţi decepţia în faţa vieţii, fără să pătrunzi în lumea care există  şi în cea care îţi lipseşte. 
Ai simţit că ai pierdut clipa magică, care ţi-ar fi schimbat destinul. Care a fost şi când?

Am avut multe clipe magice în viaţa mea, pe care le-am pierdut, dar cea după care şi acum, regret este aceea că la Buzău, când eram mai tânără, am început o şcoală populară de artă - secţia canto… Am făcut puţină chitară... Credeam că paşii mă vor îndrepta spre scenă...

 

5. Fără să vrei, în mersul tău, dai şi peste oameni strâmbi, drumuri strâmbe… Există un drum strâmb pe care ai păşit şi care a fost ca o lecţie de viaţă, cu învăţăminte şi cu schimbare de credinţă, de mentalitate?

Singurul drum strâmb a fost acela, că m-am căsătorit, la 21 de ani, cu un om care nu mi-a înţeles sufletul, iar căsnicia a eşuat... Ce a rezultat bun, de la aceasta, sunt copiii mei, de care sunt mândră şi pe care îi iubesc mai presus decât viaţa mea...

Şterge-mi lacrima

Ascund o lacrimă,
În genele-mi de ţărm,
Mă ascund sub valul unui
Vânt sihastru..
Şi port pe trup,
Veşmântul unui astru,
De marea ce se ascunde-n...
Părul tău.

Vântul îmi mângâie,
Geana de lumină,
Dar lacrimi de cristal,
Prefac tot ce-i frumos,
În tină...

Îmi ştergi lacrima,
Cu o petală de rouă,
Şi-mi mângâi glezna,
Cu un val de vis...
Îmi oferi stele din paradis,
Apoi... îmi prinzi agrafe
De primăvară-n păr
Şi-mi săruţi încetişor,
Buzele cireşilor...

Atunci din tină,
Va înflori în mai,
Un mărgăritar de scoică,
Ce plânge-n geana...
Unei alge...
Atunci mă voi acoperi,
Cu un sărut de soare,
Atunci sunt eu,
În mine...
Ca o mare...

 6. Mereu alergăm să ne salvăm sufletul, poate că prea departe de locurile unde există salvarea noastră. Gândul că am putea rămâne nefericite toată viaţa, devine o tortură zilnică, greu de vindecat. Liliana Hănţulescu, ai fost supusă acestei torturi psihice, şi cum ai reuşit să te vindeci?

Toţi avem parte de nefericire, în viaţă... Eu sunt nefericită, în acest moment, pentru că, deocamdată, nu am copiii lângă mine, că nu le simt îmbrăţişarea, decât virtual... Dar sunt o fire optimistă şi ştiu că totul va fi bine...

Nefericiţi suntem şi când nu găsim iubirea la care visăm şi suntem mereu în căutarea ei; însă noi, cei care ne exprimăm în cuvinte, avem puterea de a ne-o exprima acolo, în apele limpezi ale poeziei... Nefericirea devine greu de suportat, când nu ţi-o poţi exprima; dar când îi dai culoare în poezie, atunci, îţi este mai uşor...

Eu îmi găsesc fericirea în lucruri simple: în flori, în zâmbetul soarelui, în vocea copiilor mei, pe care o aud zilnic, în ciripitul păsărelelor...

Pentru mine, fericirea este o creangă de care îmi agăţ aripa, dar să îmi fac cuib, nu prea pot...

Visez, încă, la o iubire stelară...

Chiar dacă uneori, nefericirea mă ia de mână, îmi scald ochii în lacrima poeziei...

7. La icoana sufletului tău, poposesc fiinţe care uneori lasă un fir de busuioc, ca semn al norocului în viaţă. Există cineva care, pe lângă acest fir de busuioc, a reuşit să-ţi aprindă candela iubirii?

Într-adevăr, la icoana sufletului meu, au poposit fiinţe care au lăsat un fir de busuioc, ai dreptate... Una dintre aceste persoane este Părintele Aurelian Damian, duhovnicul meu, care mi-a ghidat întotdeauna paşii spre lumină…

Pe lângă acest fir de busuioc, lăsat la candela sufletului meu, în biserica inimii mele, a intrat un înger, lăsând floarea credinţei, încrederii în mine şi iubirii de frumos, de artă, de poezie; este prietenul meu de suflet, marele cântăreţ şi unul dintre cei mai valoroşi artişti de la noi, Laurenţiu Cazan... Muzica sa divină mă inspiră foarte mult, mă învăluie, ca un parfum, mă înalţă cu gândul la cele celeste, mă face să zbor creativ…

Cuvintele sunt mult prea sărace pentru a-l descrie pe Laurenţiu... în afară de faptul că este un mare artist, de excepţie, instrumentist multiplu, un talent ieşit din comun, un adevărat OM... Modest, altruist, gata oricând să îţi dea un sfat, oricând îşi găseşte timp pentru a vorbi cu oamenii simpli. Promovează tinerele talente, luptă, în oraşul natal, Buzău, pentru promovarea culturii. Mă doare că astfel de oameni, cum este Laurenţiu, nu mai sunt promovaţi, cum erau odată, si nu mai sunt apreciaţi la justa valoare. Întotdeauna, m-a încurajat în a scrie... Îi mulţumesc, din suflet...

Te caut – Laurenţiu Cazan

http://www.youtube.com/watch?v=-SmOVEusF4U

TRUBADUR DE VEŞNICII

Trubadur de veşnicii,

cu suflet de floare

şi ochi de păpădii,

ai infinitul în priviri

şi-n păr, cosiţe arămii…

marea e cuprinsă-n privirea ta;

triluri de păsări măiestre

se oglindesc în ea;

cărările inimii sunt crude şi te dor,

aştepţi o alinare, din partea tuturor...

eşti ca păstorul, de demult,

ce păstoreşte turma sa;

tu păstoreşti a cântecelor turmă,

iar eu, iubind, îţi calc pe urmă,

oricât ar fi calea de grea,

prin spini şi mărăcini;

O, trubadur de veşnicii!

8. Iubirea e frumoasă, este izvorul vieţii. Pentru orice om, care iubeşte, viaţa devine mai intensă, totul se însufleţeşte şi apare senzaţia că, în sfârşit, trăieşte, este viu, are un sens, o direcţie…

Cum trebuie să fie bărbatul care să-ţi dea aceste senzaţii de fericire?

Bărbatul, care să îmi dea aceste senzaţii, trebuie să fie unul normal, dar să ştie cum să citească fiecare filă a sufletului meu, cu atenţie, afecţiune, iubire; să ştie să se lase purtat pe aripile poeziei din sufletul meu... În primul rând, să fie romantic...

9.Pe fiecare pas al tău, presară credinţă;

fiecare zi ce vine, inund-o în lumină; 

fiecărui chip ce-ţi zâmbeşte, oferă-i respect;

pentru fiecare noapte, urzeşte un vis;

iar pe altarul iubirii, drept jertfă, un alt poem…

Care e poemul care a avut cel mai mare succes în rândul cititorilor fideli?

Până acum, cel mai mare succes, în rândul cititorilor, l-au avut poemul SCENA VIEŢII, urmat de TRĂIESC şi AMURG.

Eu sunt foarte spontană în scris, parcă cineva îmi dictează ce să scriu... Poemul SCENA VIEŢII este scris în aula Teatrului GEORGE CIPRIAN din BUZAU (am avut câteva colaborări cu regizorul Vali Constantinescu). El mi-a sugerat să scriu ceea ce simt, în timpul unui spectacol…

SCENA VIEŢII

Suntem oameni... trăim, iubim, visăm...
Suntem flori, aşteptăm picături de rouă,
Plângem cu lacrimi de petale...
Suntem fluturi, desprinşi din aripi de văzduh,
Şi aşteptăm să ne crească aripi,
Să putem zbura... unii dintre noi...
Suntem pietre şi iubim mângâierea valurilor...
Suntem baloane de săpun,
dar ne spargem de colţurile abrupte
Ale malurilor vieţii...
Eu sunt o steluţă, desprinsă dintr-o aripă de stea,
Care a aterizat pe pământ, în mare...
Sunt actriţă pe scena vieţii...
Joc rolul de femeie, de mămică, de iubită...
Ziua sunt iubita vântului şi a soarelui...
Sunt trestie...
Noaptea, sunt iubita Lucefărului,
Aureolat de lună...
Sunt natura mamă, pentru floricelele mele,
Doi copii cu ochi de stele...

10. Poezia ta are o tentă stelară, cosmică, pentru că ai crescut în biserică, de mic copil, şi ascultai pilde ai împrumutat ceva din Sfânta taină, din mirul şi Chivotul îngerilor, ai băut însetată din aghiasma iubirii. Care mai este legătura ta cu Biserica?

Da, se poate spune şi aşa; am crescut în umbra bisericii... De mic copil, mama mea m-a dus în biserică, m-am uns cu mirul credinţei, am ascultat, însetată, cuvântul duhovnicului, am învăţat din pilde, mi-am primenit sufletul cu aghiasma adevărului.

Îngerii mi-au oferit din potirul de cleştar al SFINTEI TREIMI şi m-au făcut să îmi crească aripi de creaţie, cu tentă stelară şi cosmică... Am o relaţie specială cu Dumnezeu, cu Casa Domnului; am cântat în corul biserici, mulţi ani...

11. Te-ai format în spirit creştinesc, datorită mamei care te-a crescut în iubire şi respect pentru cele sfinte. A existat un gând prin care să vrei, într-un moment al vieţii, să renunţi la viaţa normală şi să te dedici vieţii creştineşti… Cum te-a influenţat duhovnicul tău în alegerea drumului poleit de stele al raiului de pe pământ?

Da, mama a fost cea care mi-a ghidat paşii spre credinţă. La vârsta de 15 ani, am avut tendinţa de a lăsa cele lumeşti şi a îmbrăca haina castităţii, a fecioriei, haina călugăriei. Dar, duhovnicul meu din Buzău, preotul AURELIAN DAMIAN, m-a sfătuit să mai aştept... Şi sunt aici, alături de voi toţi, oferindu-vă versuri, gânduri, sentimente, trăiri...

12. Există cineva care te veghează în tot ceea ce faci… Cine?

Dumnezeu mă veghează în tot ceea ce fac... Am convingerea că mama, plecată, prea curând, la stele, îmi veghează drumul...

PĂŞESC ACUM, PE DRUMUL MEU

Păşesc acum, pe drumul meu;

păşesc şi mi-este tare greu,

departe de ai mei copii,

de mirosul de păpădii,

de râuri albe, cristaline

şi de păduri ca ape line...

Păşesc şi mi-este tare dor,

s-aud cum cântă un cocor,

să caut soarele amiezii,

ce-mi strălucea cândva-n pridvor,

să caut, în văzduh, un nor,

şi să visez că zbor......

Păşesc, acum,pe-un drum greu,

pe-un drum lung şi-ntortocheat,

dar oare cine m-a chemat?

mi-e dor de tot ce eu iubeam,

mi-e dor să te-ntrevăd la geam...

…………………………………………………

Păşesc acum, pe-un ţărm de mare,

păşesc şi sufletul mă doare;

mă uit în zarea depărtată,

mă văd singură... şi înstrăinată...

13. „Mama mea, zâna mea cea bună, a reuşit să treacă peste orice greutate sau necaz cum, cred eu, nu putea nimeni, în ciuda distanţei care este între noi… O admir mult pentru puterea pe care o are, în tot ceea ce face şi ambiţia de care a dat dovadă, întotdeauna... A luptat pentru idealurile ei, chiar dacă, de multe ori, i s-au pus în faţă multe piedici, ea nu a cedat şi a mers mai departe, în speranţa că, într-o bună zi, ceea ce şi-a dorit, va deveni realitate... Nu şi-a pierdut niciodată speranţa...” Recunoşti aceste gânduri?

Perdeaua de lacrimi mi se scurge pe faţă… Am fost în natură şi am revenit alături de voi, când cerul a început să plouă... Eu plâng..., dar sunt lacrimi de bucurie şi recunoştinţă, că iubirii pe care o am faţă de voi, i se răspunde tot cu iubire... De multe ori, la iubire, mi 

s-a răspuns cu ură sau invidie... Mulţumesc, Maria, pentru cuvintele tale frumoase, şi că mă vei ierta pentru timpul pe care îl acord muncii; trag, din răsputeri, să vă fie bine; poate va fi un final fericit, vom fi împreună, în curând, iar voi, aripioarele mele, veţi deveni una cu trupul meu, şi vom zbura, pe mai departe, împreună, în visul nostru artistic, de iubire… şi iubirea ne va înălţa alături de soare... Vă iubesc, mai presus de viaţa mea... Sunt mândră că eşti fetiţa mea şi îmi tresaltă inima, de bucurie, că am crescut un boboc, devenit domnişoară, atât de matură, iubitoare şi dulce... TE IUBESC. Vă iubesc pe toţi copiii mei.

14. Cine te inspiră în poezia ta?

Am acostat pe malul vostru, cu soare, ghidată de un om valoros - Nicu Murgăşanu care a văzut un filon... Acest filon începe să fie curăţat de reziduuri şi să strălucească, luminat de iubirea voastră… Am ajuns între îngeri... Voi îmi oblojiţi aripile, pentru a putea zbura, cât mai sus... Voi mă inspiraţi. Voi  şi muzica de calitate, muzica anceastrală, care îmi sensibilizează viaţa, cu trăirile ei, cu glasul naturii...

MULŢUMESC
lui Nicu Murgăşanu

Mulţumesc, maestre,
că ai găsit legenda,
spălată de valuri,
acostată la ţărm;
ai găsit,
o poezie,
îmbrăcată,în alge,
plânsă,
cu amintiri
învolburate în piept…

Aud un strigăt

http://www.youtube.com/watch?v=so5IacDiOjE&feature=related

15. Un cuvânt de suflet pentru Arta conversaţiei ai?

ARTA CONVERSATIEI, pentru mine, este o apă limpede şi cristalină, din care, îmi trag seva de creaţie; este o grădină minunată, cu flori de argint, cu suflet pur, oameni de valoare, sensibili, cu bun simţ, care ştiu să preţuiască şi să conserve o prietenie adevărată... Mulţumesc, din suflet, maestrului Nicu Murgăşanu, care m-a îndrumat spre acest tărâm minunat - ARTA CONVERSAŢIEI.

Sunt fericită că fac parte din acest izvor minunat, de ape cristaline, în care îmi fac şi eu apariţia, pe fir de alge...

MULŢUMESC PENTRU Că EXIŞTI, ARTA CONVERSAŢIEI!

Şi pentru toţi prietenii mei – un citat drag:

„Ca să-ţi fie drag să trăieşti, trebuie să iubeşti oamenii. Să-i iubeşti. Măcar câţiva într-o viaţă. Mila nu înseamnă drag de viaţă. E-o coardă a cărei vibraţie te face să navighezi prin viaţă, punându-te-n locul semenului pe care-l judeci. Îl judeci, încerci să-l înţelegi, îi ierţi multe. Asta nu înseamnă că-l şi iubeşti. Poţi fi dispus chiar să-ţi dai viaţa pentru un semen al tău, fără să-l iubeşti. Ai da-o chiar cu voluptatea de a scăpa de ea. De-a trece pe-un tărâm al unei sperate neştiinţe totale, a unei linişti netulburate.” Ileana Vulpescu – Arta conversaţiei

16. Care este cel mai frumos vis al Lilianei Hănţulescu, de ieri, de azi, de mâine?

Visul meu, dintotdeauna este să îmi public versurile, într-un volum de poezii..

Visul meu actual, este să îmi văd cât mai curând copiii, lângă mine...

Visez ca cititorii să mă iubească, la fel cum îi iubesc şi eu pe ei, şi să îmi fie apreciate versurile...

17. Poţi să ne spui câteva cuvinte despre tine, despre drumul tău artistic şi despre familia ta , care este una de artişti?

Da, cu drag... Provin dintr-o familie de artişti... Suntem patru fraţi, toţi cu înclinaţii artistice...

 Sora mea, Elena Hănţulescu este pictoriţă, cunoscută sub pseudonimul NORA HACHE; are mare succes, în Italia, cu creaţiile sale. Fratele meu, ziaristul Ioan Hănţulescu - un jurnalist apreciat în Alba-Iulia - poet. Alt frate, Paul Hănţulescu, compozitor şi chitarist, cântă la vioară...

Ajungând la mine, mezina familiei, am împrumutat de la toţi câte ceva... După terminarea liceului, am făcut mai multe cursuri; îmi doream, cu ardoare, un drum artistic...

Liceul, l-am făcut în Buzău - Liceul Mihai Eminescu...

Am participat la concursuri de poezie, stewardesa; am făcut un curs de modeling cu COSTIN MARCULESCU, cursuri de dans, de canto, de chitară; am colaborat cu regizorul VALI CONSTANTINESCU, la tetrul George Ciprian – Buzău.

Nu am mers mai departe, deoarece au apărut copiii şi m-am retras; apoi, mi-a fost greu să revin pe plan artistic...

În 2002 - 2003, am prezentat emisiuni la radio vest, Cugir...

Am prezentat câteva spectacole, cel mai important fiind festivalul TOAMNA CUGIREANĂ, desfăşurat la Cugir...

Am avut colaborări cu ziare locale din Alba: ACCENT PE ALBA ŞI ULPIA TRAIANA, colaborare care continuă şi azi, publicându-mi creaţiile.

Deocamdată, rămân la dragostea mea, poezia, dar visez să fiu într-o zi, pe scena vieţii mele...

Copiii mă moştenesc: băiatul are înclinaţii poetice, fetiţa este la liceul de artă, secţia pictură şi urmează cursuri de actorie, în Alba...

 Vă iubesc şi vă îmbrăţişez, cu drag,

LILIANA HĂNŢULESCU

Mulţumesc frumos, Liliana, pentru răspunsuri.

Pentru tine, două daruri speciale: primul – un dar venit de la prietenul tău de suflet, Laurenţiu Cazan:   

"Eu încurajez pe oricine ar dori să-ţi dezvolte calităţile artistice. Un om care iubeşte arta, nu mai spun, dacă o şi practică, este un om mai bun, mai iubitor, cu o perspectivă mai înaltă şi mai largă asupra vieţii. Dacă Liliana este o iubitoare şi o practicanta a artei, se poate numi un om norocos.

În cazul ei, poezia este cea care face punte între neliniştea pământeană şi revelaţia celestă.

Îi doresc succes, în continuare, şi să aibă, mereu,  noroc de prieteni, aşa cum sunteţi voi, cei ce formaţi familia Arta Conversaţiei."  Laurenţiu Cazan

al doilea - un citat care ţi se potriveşte:

„Inima unei mame este un adânc abis în străfundurile căruia, vei găsi întotdeauna iertarea.”
Honore de Balzac

Eli Gîlcescu