Purtam lumina
printre semne vechi
lăsate pe câmp până încolțesc miriști
în spicul veacurilor
într-o zi mare
sub tăceri indulgente
steaguri-steaguri
peste inimi
într-un zbor misterios
Eli Gîlcescu
noiembrie 30, 2013
noiembrie 29, 2013
noiembrie 27, 2013
Pe fruntea iernii
Ascultă-mă azi, în preajma serii
doar azi când aud trosnind oasele pământului
când îmi pun semn de înțelegere
pe crestele tivite cu zăpadă
rătăcite semne –
un hățiș de aripi peste pietre rare...
Fără pleoape, prima zăpadă
mi-a albit grădina pe-o parte
cealaltă parte e un temei de îndoială –
vânt fără țel,
neștiind de moarte,
cu mari țipete
din ultimul miez de toamnă –
deznădejde neagră slobozită într-o coajă de nucă
pe apă,
încolo și-ncoace
prin orbirea lucrurilor
uluite de prezența
sămânței când mai răsare în minte
acolo,
unde dragostea e la înălțime
și gustă din visul cireșului în floare
Azi,
priviri înlăcrimate –
diamante-aprinse sub pământ
încă se complac să trăiască pe-alături
Iarna, dezlipește o floare
înalță-n soare
prima sărutare
până în strigătul viu de pământ deschis iubirii
noiembrie 24, 2013
noiembrie 17, 2013
Dulce-mângâietor
Am primit de la doamna Elisabeta Gîlcescu un manuscris ce se pretinde a fi „dulce”. Aşa o fi? Medicul mi-a recomandat ca la anii mei de pe umerii înzăpeziţi, să mă feresc de dulce, să nu mă prea dedulcesc cu oarece lucruri intangibile, că e de rău. Să deschid fişierul? Să îndrăznesc nepermisibilul.
Mai întâi rememorez. Ce este „dulcele”? Nu mă tem. Pot face doar diabet literar. Aici dulcele nu se poate referi la gustul caracteristic mierii sau zahărului, ci la ce nu e sărat, amar sau fad ideatic. Nu poate fi despre apă, cum era odată, fără poluare (de râu, de izvor, de fântână). Nu se poate referi decât la ce e frumos, drăguț, gingaș, la un zâmbet, la ochii făcuţi cuiva drag, doar uneori la altfel de arome sau parfumuri.
Referirea se poate face doar la
cuvinte plăcute auzului, melodioase, dar şi la lumina blândă, potolită,
odihnitoare. Dulcele poate însemna şi gingăşie (unde mai există în acest nou
veac de IT).
Nu pot lipsi culorile estompate, pale,
somnul liniștit, calm, odihnitor, gesturile
delicate. N-ar putea lipsi dulcele geografic, cu poteci puțin înclinate, cu pantă lină, ușor de urcat
în doi ori de unul singur sau la clima moderată, temperată.
Dulci pot fi şi oamenii simpatici,
blânzi, omenoşi, exterior sau în interior, înțelegători, agrabili.Dulci pot fi
şi vorbele alese care plac, desfată, mângâie, la versuri cu sau fără rimă, cu
sau fără poante şi înţelesuri diferite. Dragostea nu poate ocoli dulcele, ba
nici măcar dulcele-amar. Nu cred că voi citi despre mâncărurile din afara
posturilor religioase ale celor ce mai cred în viaţa dulce de apoi! Aşadar,
pentru cititor, oricare... şi dilema este mare!
Cu voie bună, purcedem la lecturat conţinutul. Şi surprinderea este mare. Autoarea crede în noaptea nevinovată şi în căutarea în zâmbet. Se plimbă noaptea pe poteci line, cu melancolia dulce-amăruie a unui asfinţit. Iubeşte ploile de vară (doar dintre ei), consideră nucul un visător, în timpul ascuns sub piatră, după o zi întreagă de iubire! Orizonturile sunt rezemate de amintiri scurse în receptorul nedefinit al uitării, mai ales în frumosul ceas al zilei pe care nu ni-l divulgă. Universul este lăuntric, iar visul doar ispitit, în niciun caz ispititor. Păcat! Preferam ispititor.
Dulcele poetic personalizat este dat
şi de fericirea fără margini, de muzica lui Weber,
de adierile de mângâiere în grădina cu flori (reală sau visată), de tăcerile de
argint, de regretul toamnei neputincioase care mai şi scârţâie. Cred că inimile
bănuitoare aparţin precis dulcelui-amar, cu oscilaţii în funcţie de moment şi
personaje, date de jocul tăcut al neprecizatelor evenimente din hăţişurile
învolburate ale vieţii interioare.
Nu lipseşte dulcele biologic al
bătăilor inimii, dar nici soliditatea rece astronomică, bătăile fiind străjuite de bolta cerului.
Sărutul ploii rodeşte mângâieri, dar numai în prezenţa rugăciunilor despletite,
a zefirilor lini, cu desfătarea razelor fierbinţi. Nu pot lipsi culorile şi
întâmplările, combinate, culoarea preferată fiind cântecul fântânii.
Uneori dulcele înseamnă redescoperirea
copilăriei, iar aroma indecisă este dată de jumătăţile de iubire sau de
curgerea zilei spre nicăieri. Nu sunt de neglijat nici somnul dulce din zori,
nici gândurile despletite, dar nici timpul cârmuit de dragoste şi înveşnicit
inimii.
La poetă, apusul este înflorit uneori
în miezul zilei, cu vorbe încarcerate în trup şi suflet, sub oblăduirea
icoanelor sfinte. Şi duminica ce întinde lumina poate fi dulce. Aşa o fi prin
Gorj. Dar nicăieri nu pot fi toate dulci şi line. Îndepărtarea provizorie de
dulce se face prin stelele reci, nepăsătoare (la ce oare, faţă de cine?) sau
prin pânzișul posomorât de nori. Poate că semidulci sunt cântecul frunzelor de
nuc, tăcutele veri, zidirea chibzuită a cuvântului durut, vremelnicul chip al
altcuiva drag, desenat pe nisipul mării. Revenirea la dulcele gândit se face
prin altarele iubirii în pasul clipei sau neritmat, departe de gândurile goale,
prin sfinţirea de către autoare a
cuvintelor, fără farse şi fără trădări. Uneori, sub lacrimi, sunt pietre
(pe noi, interesându-ne numai amarul gustului lacrimilor şi nu pietrele care
pot fi aruncate spre cineva, spre ceva sau spre nicăieri, fie ziua, fie în
simfonia absentă a nopţii), dar cu mirul buzelor, iubind.
Sunt prezente tremurul autoarei răsfăţate de sublim, la durerea unei flori (nedusă la medic şi fără medicamente compensate), iluzia vremii şi bolta ei înflorată, eventual cu altă înflorire în noapte (a fetei sau a cui?). Sensul unic (probabil al luminii, al gândului, al visului?) duce spre negura primejdiei, cu reîntoarcerea sublimă în seninul toamnei, peste negura primejdiei, inclusiv cu o felie de optimism sau pesimism, la alegere, prin trecerea de la ani-lumină la zile-lumină, dar nu oriunde, ci într-o poieniță cu soare unde nu s-a încuibat răutatea, dar în mod sigur, cu prezenţa recentă a sărutului ploii.
Asta a înteles cititorul din vorbele îndelung meşteşugite ale autoarei. Nu fac decât să vă invit la lectură, să ne confruntăm ideile şi să o înţelegem pe autoare, poate chiar acum, în prezenţa focului din cămin sau a răcelii caloriferului. O descifrăm uşor, deoarece ni se adresează direct şi „dulce”-mângâietor.
Vivat, crescat, floreat!
Constantin
NIŢU, Universitatea din Bucureşti
noiembrie 13, 2013
Patimi dulci
O carte
care surprinde, încă de la intrare. De aceea, simte nevoia de a acționa într-un
sens drept, ca un gest de apărare. Poeme firave. Poate atât de firave că se
frâng la primele atingeri, de neastâmpărul lor. Poeme dintr-o carte care se
credea închisă din toate părțile, s-a trezit la realitate.
Eli Gîlcescu
noiembrie 11, 2013
Printre rânduri
http://confluente.ro/Literatura--Recenzii/Semnal_editorial_marian_malciu_1384093517.html
Cititor al unei cronici despre o carte nevazuta inca si despre al carei autor, nu stiu prea mult, ma simt fericita ca am trait sa vad si comentarii atat de complete , lamuritoare si cu talent scriitoricesc alcatuite , incat sa nu gasesc nimic ce ar fi putut sa lipseasca sau sa nu fie de folos in intelegerea problemelor puse, originalitatii de rezolvare, frumusetii exprimarii artistice, cursivitatii si frumusetii stilului si puternicului indemn spre lecturare.'
D-na Elisabeta Gilcescu "s-a descoperit cu evlavie si a pasit pe ogorul bogat al literaturii ... cu curaj nativ, educat, asternand lumina gandurilor sale in versuri pline de lumina si simtire " cat de grozav omagiu si iscusita sintetizare a valorii poetei, indemnand la cunoastere si apreciere!
Atentia si sensibilitatea autorului , dau aura poetica acestei extraordinare analize de poezie profund cugetatoare , motivata si prin influenta benefica a Coloanei Infinitului asupra gandirii poetei ,care traieste in vecinatatea monumentului brancusian, simbol al drumului spre vesn icie si eternitate, drum rotund - "spre dimineti cu soare , in tinerete si apoi spre dulce si linitit apus".
Daca din alte cronici literare intelegi ce a observat si ce i-a placut cronicarului, aici ti se insufla ,dorita si de real folos curiozitate de a sorbi insuti acele frumuseti. Ca prelegere universitara a unui perfect "magister dixit",aceasta cronica poate sta pe aproape de cititor
, in momentul parcurgerii volumului "Patimi dulci",ca un indrumar diriguitor in observarea tuturor aspectelor de valoare, spre a fi cum trebuie intelese . Si asta , pentru ca Dl Marian Malciu este in acelasi timp: AUTORUL UN OR APRECIERI CRITICE deosebit de documentate , cantarite si argumentate: POETUL care intuieste "lumina gandurilor " doamnei Elisabeta Gilcescu si ;CITITORUL pe care autoarea il ia partas trairilor sale . In aceasta ultima ipostaza, pentru incurajarea cititorului , care ar putea fi speriat ori dezamagit ca nu intelege , nu patrunde ori nu agreeaza ideea de baza, subiectul , senzul curgerii versurilor si al cuvintelor , ii "dezvaluie," ca avuta si personal aceasta senzatie,si ii recomanda , din proprie experienta, reluarea lecturii cu atentie si rabdare, pentru intelegere Iata o alta latura meritorie a marinimiei sufletesti a cronicarului, poate preluata si din cariera didactica, aceea de a da indrumari precise de rezolvare , urmarind chiar pasii in rezolvarea acesteia:" In primul rand , obligatoriu socotind a fi , citesc manuscrisul integral, revenind asupra capitolelor sau poeziilor, al caror senz ori nuante nu le-am inteles la prima lectura(un fel de Arta de a citi , atat de necesara tuturor!Asa ca , n u cred ca aceste date pot deranja pe cineva , decat prin efortul acestuia de a fi politicos si a multumi ...)Prima multumire vine de la poeta plina de sincera modestie (acceptata pana la lansarea cartii!) :" Meritul apartine cronicarului care a stiut prin profunzimea lucrarii sa va cucereasca"...
Asteptand cu mare nerabdare si speranta in dobandirea unei raze de lumina si a unei minunate bucurii , intalnirea cu volumul "Patimi dulci" , va felicit din suflet, Distinsa Doamna Elisabeta Gilcescu !
Felicitari si multumiri pentru dovada multilateralitatii preocuparilor , pe care la onorezi exemplar , a daruirii in lupta pentru frumos si pentru semeni , Domnule Marian Malciu! Antuza-Mariaana Antoce
Abia astept sa gust si eu !...Pana atunci, sincere felicitari Mariane, " cititorule inzestrat si cu vocatia intampinarii!" Ma bucur ca nu te retragi, triumfal in turnul tau de fildes , ca sa -ti faci plinul unor " depasiri de plan."..! E atat de frumos gestul cu care te apropii de un om care se bucura sa fie intampinat cand vine cu un dar de suflet!... Nu stiu cum reusesti cu atatea deosebite si voluminoase postari ! Cat de frumos ar fi ca , nu la fel de consistente, dar graitoare aprecieri, sa intampine creatiile prietenilor nostri ,venind de la atat de multi "prieteni"!...! Si...sa nu se mai zareasca obositi si dezinteresati de treaba altora , atatia confrati care nu cunosc decat propriile postari( nu pentru ca nu se simte aprecierea ...ci, pentru ca nu sta deloc bine absenta de la bucurii , a prietenilor ( ca , la nevoie , s-ar putea sa nu afle...) O invitatie care se cerea facuta ! Nu va suparati ca am facut-o eu (Mie imi place si intampin cu drag pe toti creatorii de frumuseti artistice , care vin sa daruiasca ofranda, munca lor , din dragoste...)Si le multumesc sincer! Antuza-Mariaana Antoce
Am spus toate acestea dintr-un motiv cat se poate de simplu:acela de a evidentia faptul ca a scrie o cronica presupune un efort deosebit si ca ,iata,exista oameni care au ales sa faca din timpul lor un timp al altora daruind cu generozitate din preaplinul sufletului lor.Si acest lucru neconditionat asa cum a fost si in cazul altor cronici( pentru Marin Bunget, Vera Craciun,Georgeta Resteman etc.)Si,mai mult decat atat, a citi acest gen de materiale este mai cu folos pentru spirit pentru ca te introduc in sfera creatiei unor oameni talentati fiind un ghid in a percepe universul liric .E un mod de comunicare spirituala prin care ceea ce te inconjoara se innobileaza pentru ca exista persoane care au potential creativ chiar daca nu fac parte din foruri inalt specializate in acest sens .E o forma de comunicare in care esenta o constituie promulgarea frumosului si citesc cu placere si poeziile sau proza multor a care au ceva interesant de comunicat. Maria Pavel
Presupun şi doresc să aibă mai mulţi cititori volumul în cauză, dragă Mariana.
Cât priveşte cronica, nu se pune problema. Omul vine, citeşte, meditează dacă are timp şi trece. Mai are şi alte treburi. Nu-i o poezie, o nuvelă ori o altă scriere ce te poate sensibiliza. Cronica este adeseori un ceva care inhibă şi, în cazul de faţă, un ceva care poate fi neînţeles de o parte din cititori. Având volumul la îndemână, mă pot contrazice, mă pot completa, pot genera o dezbatere. O cronică aemănătoare unei statistici de o anumită factură nu poate provoca asemenea acţiuni... Marian Malciu
Citind multe dintre materialele postate de autorul acestei minunate cronici am putut sa-mi fac o impresie despre maniera in care abordeaza subiectele .Concluzia la care am ajuns e ca despre tot ce a scris a dat dovada de o atenta lectura,de o minutioasa documentare asupra materialului in sine dar si a altor date care construiesc profilul celui ce scrie materialul despre care se concepe o cronica,in cazul acesta.Unii ar spune ca acest lucru ar deteriora ,poate, impresia despre subiectul de tratat in sensul ca ar conta impresia despre material si nu despre autorul lui..Eu as zice ca,dimpotriva.Cunoasterea comprehensiva ofera date care sa conduca spre optica din care este abordat subiectul in sine si astfel,interpretarea sa se faca in cunostinta de cauza.Simte autorul cu adevarat ceea ce a asternut pe hartie?Ceea ce a scris reliefeaza experiente ,daca nu traite personal,macar martor direct sau indirect al faptelor pentru ca autenticitatea rezida si din aceste aspecte.Bine,se va spune ca literatura e o fictiune si in mare parte,asa este , doar ca, ceea ce da greutate textului analizat e si perspectiva din care se dezvaluie subiectul pentru cititor.Si in scoala se invata despre profilul autorului tocmai pentru ca invatacelul sa se poata orienta ...in ce perioada a vietii s-a scris ,ce perioada a abordat scriitorul,ce aspecte de viata ancorate in timp cronologic se expun..etc ..asta pentru ca analiza textului sa fie plauzibila si interpretarea sa se fi facut luand in considerare aceste note .
Sa revin insa la cronica domnului Marian Malciu.O cronica in care se dezvaluie si pe sine in raport cu volumul doamnei Elisabeta Galcescu .Se dezvaluie pe sine ca fin observator,ca fire romantica ce surprinde si trece prin filiera sufletului sau aspectele analizate in volum pentru ca atat de meticulos surprinde fatete ale autoarei :,, Cuvintele, versurile şi fiecare poezie în parte sunt vertebre sudate pe o coloană suplă, puternică şi luminoasă, precum apare în noapte superba Coloană a lui Brâncuşi. Nu se vede, nu se aude şi nu se poate atinge, dar se simte acel loc plin de lumină din care erupe lumina cea mare pentru a se înălţa spre lumina-mamă. Este sufletul celei ce a prins cu îndrăzneală şi curiozitate condeiul la vârsta copilăriei şi care, acum, cu mult curaj, nativ, dar educat, aşterne lumina gândurilor sale în versuri pline de gânduri şi simţire, pentru a le dărui lumii ori, cel puţin, acelei părţi din ea, care o cunoaşte şi o înţelege. ”Si merg mai departe ,spre a convinge de atentia cu care Marian Malciu isi face datoria de ,,cronicar”,in acceptiunea moderna,evident,oferind acest citat :,, La o primă lectură, este posibil ca cititorul să abandoneze această plăcută activitate, speriat ori dezamăgit că nu înţelege, nu pătrunde ori nu agreează ideea de bază, subiectul, sensul curgerii versurilor şi al cuvintelor. Este o senzaţie enervantă, care poate deveni mobilizatoare, îndemnând la o reluare atentă, răbdătoare, a lecturii. Aici intervine autoarea, de parcă ar citi permanent în sufletul fiecărui cititor, îndemnându-l: „citeşte/ povestea/ se cere/ se vrea/ doar azi…/ e limpede asfinţitul/ a pus rod legat/ trăieşte/ înţeles/ nu se lasă/ învins”.
Vaii,sa nu realizez o cronica la cronica...Ma opresc aici cu o minima concluzie pentru care folosesc un citat din cele spuse de autor in cronica sa :,, Cu cele mai scumpe daruri ale vieţii sale - sufletul şi inima, gânditoarea şi visătoarea artistă cutreieră lumea. Faţă de ele nu are nici un secret, nu le-a trădat niciodată şi nici ele nu au trădat. Ele sunt acelea care o ajută să supravieţuiască. În ele se nasc gânduri şi sălăşluiesc trăiri. Fiecare gând ori trăire sau vis sunt câte o poveste şi fiecare poveste este o poezie. Adunate toate, sunt povestea vieţii artistei. Acasă sunt pomi şi flori, acasă este iarbă şi copaci, acasă sunt sentimente şi anotimpuri, prieteni, amintiri şi reverie. Fiecare în parte este o poveste şi fiecare poveste devine o poezie…”
Felicitari,asadar autorului acestor randuri,felicitari si multe alte ganduri adunate-n noi volume,doamnei Elisabeta Gîlcescu si sa ajunga volumul/volumele la cat mai multi cititori.Domnul Malciu ne-a convins!!! Maria Pavel
Stimată doamnă şi scumpă prietenă, Maria Pavel, concluzia la care ai ajuns şi ai explicat-o aici este, cel puţin sub primnul aspect, cât se poate de adevărată. Da, mă documentez înainte de a scrie o asemenea lucrare. În primul rând, obligatoriu socotind a fi, citesc manuscrisul integral, revenind adeseori asupra capitolelor sau poeziilor al căror sens ori nuanţe nu le-am înţeles la prima lectură. În plan secundar, încerc să cunosc autorul scrierii, să-i pot intui anumite genuri de abordare a subiectelor tratate prin prisma trăsăturilor sale caracteriale şi temperamentale. Cred, cu multă convingere, că numai aşa pot înţelege poezia, în cazul de faţă, pot urmări ideile şi pot descifra textul până la aproape de aceea pe care autorul său a avut-o în momentul în care a hotărât să-şi aştearnă gândurile, trăirile, sentimentele, dezamăgirile, pildele, bucuriile etc în forma scrisă aleasă de el...
Cu alte cuvinte, susţin că nu poţi scrie niciodată despre ceva necunoscut ţie! Când creezi tu însuţi, chiar ficţiune integrală fiind, totul păstrează ceva din tine, din temperamentul şi caracterul tău, din experienţa ta de viaţă, din educaţia şi cultura pe care o ai. Aşa se păstrează în orice scriere şi, dacă nu cunoşti nimic despre autor, eşti obligat să cercetezi creaţia sa sub toate aspectele, astfel încât să poţi face un portret al acestuia după modul în care se exprimă, în care gândeşte ori în care are sau nu capacitatea de a concentra sau nu ideile, de a le dezvolta atunci când este nevoie, de a conduce coerent o acţiune şi aşa mai departe.
În cazul de faţă am avut materiale la dispoziţie. Am cunoscut autoarea la Festivalul de poezie patriotică de la Târgu Jiu după ce, anterior, am cunoscut-o şi analizat-o sub capacitatea de a organiza un eveniment cu multiple angajări nu numai în plan literar, la aniversarea doamnei Ileana Vulpescu. Am avut la îndemână un interviu acordat cândva, în care vorbeşte despre persoana sa, despre viaţa şi activitatea domniei sale. Am văzut-o cum se manifestă în grupuri mici şi mari, cum conversează, cum socializează etc. Cu alte cuvinte, am avut tot ce-mi trebuia pentru a-mi permite să scriu.
Eu îţi mulţumesc pentru aprecierile cuprinse în comentariul de mai sus!
Nu ştiu dacă a fost aici locul şi momentul pentru explicaţiile mele, dar am convingerea că nu deranjez pe nimeni dacă îmi exprim opinia cu privire la unele cerinţe obligatorii în elaborarea unui material ce poate fi denumit "cronică literară" sau, foarte simplu, "prefaţă" la carte.
Sincere mulţumiri pentru atenţia acordată şi pentru felicitări! Maria Pavel
O carte care nu bate la porțile consacrării. O carte care trece netulburată, cu fruntea sus, prin liniștea rugăciunii. O carte care m-a ținut dreaptă, iar sufletul, sub căldura dulce a cuvântului... Au bătut la multe porți... Una s-a deschis larg... și se deschide de fiecare dată, iar eu mă plec în fața acestui munte de modestie... Au fost, apoi, și prietenii mei de-o carte, de-o aniversare, de-o prietenie necondiționată... M-au ascultat cu urechea minții, când vântul patimilor vroia să mă doboare. Le-au auzit de sub dărâmături... Toată admirația și prețuirea mea pentru acești prieteni mei statornici și minunați... Elisabeta Gâlcescu
Frumoasă recenzia volumului de poezie a poetei Elisabeta Gilcescu, un volum ce mi-aş dori să-l pot citi în întregime. Am lecturat cu mare drag şi interes, semnalul editorial. Reverenţă, distinsă doamnă Elisabeta Gilcescu!! Reverenţă, Malciu Marian!! Cu drag şi preţuire pentru voi prieteni şi poezie! Constantinescu Elena Iuliana
Mă bucur sincer că ai acordat atenţie acestei recenzii, dragă doamnă, Constantinescu Elena Iuliana! Opinia ta are greutate, venind de la o cunoscătoare în domeniu. Mă bucur şi îţi mulţumesc frumos pentru aprecieri şi felicitări! Le voi transmite şi doamnei Gîlcescu, în caz că domnia sa nu poate posta aici şi, cine ştie, va fi un semnal pentru a asigura o carte pentru o cititoare interesată cu adevărat.
Toate cele bune, dragă prietenă, cu împliniri şi senin în suflet! Marian Malciu
Ce ușor cuvântul, doar patima e grea, când este sortită unei aspre judecaţi; se simte nevoia de a o desființa... Poate că de această dată, va fi privită cu alți ochi. Meritul aparține cronicarului care a știut, prin profunzimea lucrării, să vă cucerească... Este meritul rezervat acestui prieten de-o vară și ceva, recunoscându-i calitățile de și finețea gustului, atunci când îmbracă haina de cronicar. Mulțumesc frumos, dna Constantinescu. Acest gest nobil mă onorează și pe mine. Cu aleasă prețuire. Elisabeta Gîlcescu
Patimi dulci – o carte pe care o poți accepta sau nu.
O carte pe care o poți desfința sau nu.
Marian Malciu m-a citit. Prețuire sinceră autorului, dar și cititorilor fideli. E un privilegiu de a mă regăsi în acest spațiu select.
La urma urmei, ce-i patima dulce...
când fiecare altfel o-nțelege... De ea atârnă viața,
se hrănește din mine, când mă pierd, încet-încet... Elisabeta Gîlcescu
Atât de superbă este prezentarea carții incat emanați dorința de a lectura aceste poezii. Felicitări autoarei, felicitări poetului Marian Malciu . Tot ce compune Elisabeta ajunge la suflet . Cineva spunea :,, Societatea are nevoie de poeți , cum noaptea are nevoie de stele .,, Asa este !
,,Vreau să scutur toamna de patimi,
să nu-i fie întuneric,
nici frig sub arbori osteniți
s-o învăț măsura pașilor
strigătul solitar
să-i deschid iubirii hotar
rânduială în trup povârnit
să nu tremure-n ascuns
urletul câinilor sfârșit
nici glasul cucuvelei aprins
când seceră viața cuiva ofilit
Vreau să bucur iarba
cântece vechi prin copaci să-i dezmierd
odihnă lângă vatra încinsă de-așteptări
verdele nuc, fereastra păzind
un semn de bună voire
mai mult decât un soare plăpând
pe brațele tale, toamnă, m-oi odihni
pe brațele mele te-oi odihni ,,
„de-atâtea ori m-ai căutat,/ când nu-ţi eram aproape,/ în vântul toamnei adunat/ nesprijinit de ape./ de-atâtea ori am tresărit,/ pierdută-n sfânta rugă/ un strigăt vine, neumbrit,/ la căpătâi să-mi plângă.”/ de-atâtea ori m-ai legănat/ în cea mai scurtă noapte;/ sărutul ne-a împreunat/ şi tot el ne desparte…”. (Elisabeta Gilcescu) Ariadna Adriana
Poezia care nu ajunge la suflet, care nu-l sensibilizează, care nu se poate memora şi ale cărei cuvinte nu se pot murmura pe aleile parcului plin de florile primăverii, cred că este o poezie rece, fără valoare, dragă prietenă. Te înţeleg şi sunt de acord cu tine.
Îţi mulţumesc pentru atenţie, pentru apreciere şi felicitările adresate! Să fii iubită! Marian Malciu
Cititor al unei cronici despre o carte nevazuta inca si despre al carei autor, nu stiu prea mult, ma simt fericita ca am trait sa vad si comentarii atat de complete , lamuritoare si cu talent scriitoricesc alcatuite , incat sa nu gasesc nimic ce ar fi putut sa lipseasca sau sa nu fie de folos in intelegerea problemelor puse, originalitatii de rezolvare, frumusetii exprimarii artistice, cursivitatii si frumusetii stilului si puternicului indemn spre lecturare.'
D-na Elisabeta Gilcescu "s-a descoperit cu evlavie si a pasit pe ogorul bogat al literaturii ... cu curaj nativ, educat, asternand lumina gandurilor sale in versuri pline de lumina si simtire " cat de grozav omagiu si iscusita sintetizare a valorii poetei, indemnand la cunoastere si apreciere!
Atentia si sensibilitatea autorului , dau aura poetica acestei extraordinare analize de poezie profund cugetatoare , motivata si prin influenta benefica a Coloanei Infinitului asupra gandirii poetei ,care traieste in vecinatatea monumentului brancusian, simbol al drumului spre vesn icie si eternitate, drum rotund - "spre dimineti cu soare , in tinerete si apoi spre dulce si linitit apus".
Daca din alte cronici literare intelegi ce a observat si ce i-a placut cronicarului, aici ti se insufla ,dorita si de real folos curiozitate de a sorbi insuti acele frumuseti. Ca prelegere universitara a unui perfect "magister dixit",aceasta cronica poate sta pe aproape de cititor
, in momentul parcurgerii volumului "Patimi dulci",ca un indrumar diriguitor in observarea tuturor aspectelor de valoare, spre a fi cum trebuie intelese . Si asta , pentru ca Dl Marian Malciu este in acelasi timp: AUTORUL UN OR APRECIERI CRITICE deosebit de documentate , cantarite si argumentate: POETUL care intuieste "lumina gandurilor " doamnei Elisabeta Gilcescu si ;CITITORUL pe care autoarea il ia partas trairilor sale . In aceasta ultima ipostaza, pentru incurajarea cititorului , care ar putea fi speriat ori dezamagit ca nu intelege , nu patrunde ori nu agreeaza ideea de baza, subiectul , senzul curgerii versurilor si al cuvintelor , ii "dezvaluie," ca avuta si personal aceasta senzatie,si ii recomanda , din proprie experienta, reluarea lecturii cu atentie si rabdare, pentru intelegere Iata o alta latura meritorie a marinimiei sufletesti a cronicarului, poate preluata si din cariera didactica, aceea de a da indrumari precise de rezolvare , urmarind chiar pasii in rezolvarea acesteia:" In primul rand , obligatoriu socotind a fi , citesc manuscrisul integral, revenind asupra capitolelor sau poeziilor, al caror senz ori nuante nu le-am inteles la prima lectura(un fel de Arta de a citi , atat de necesara tuturor!Asa ca , n u cred ca aceste date pot deranja pe cineva , decat prin efortul acestuia de a fi politicos si a multumi ...)Prima multumire vine de la poeta plina de sincera modestie (acceptata pana la lansarea cartii!) :" Meritul apartine cronicarului care a stiut prin profunzimea lucrarii sa va cucereasca"...
Asteptand cu mare nerabdare si speranta in dobandirea unei raze de lumina si a unei minunate bucurii , intalnirea cu volumul "Patimi dulci" , va felicit din suflet, Distinsa Doamna Elisabeta Gilcescu !
Felicitari si multumiri pentru dovada multilateralitatii preocuparilor , pe care la onorezi exemplar , a daruirii in lupta pentru frumos si pentru semeni , Domnule Marian Malciu! Antuza-Mariaana Antoce
Abia astept sa gust si eu !...Pana atunci, sincere felicitari Mariane, " cititorule inzestrat si cu vocatia intampinarii!" Ma bucur ca nu te retragi, triumfal in turnul tau de fildes , ca sa -ti faci plinul unor " depasiri de plan."..! E atat de frumos gestul cu care te apropii de un om care se bucura sa fie intampinat cand vine cu un dar de suflet!... Nu stiu cum reusesti cu atatea deosebite si voluminoase postari ! Cat de frumos ar fi ca , nu la fel de consistente, dar graitoare aprecieri, sa intampine creatiile prietenilor nostri ,venind de la atat de multi "prieteni"!...! Si...sa nu se mai zareasca obositi si dezinteresati de treaba altora , atatia confrati care nu cunosc decat propriile postari( nu pentru ca nu se simte aprecierea ...ci, pentru ca nu sta deloc bine absenta de la bucurii , a prietenilor ( ca , la nevoie , s-ar putea sa nu afle...) O invitatie care se cerea facuta ! Nu va suparati ca am facut-o eu (Mie imi place si intampin cu drag pe toti creatorii de frumuseti artistice , care vin sa daruiasca ofranda, munca lor , din dragoste...)Si le multumesc sincer! Antuza-Mariaana Antoce
Am spus toate acestea dintr-un motiv cat se poate de simplu:acela de a evidentia faptul ca a scrie o cronica presupune un efort deosebit si ca ,iata,exista oameni care au ales sa faca din timpul lor un timp al altora daruind cu generozitate din preaplinul sufletului lor.Si acest lucru neconditionat asa cum a fost si in cazul altor cronici( pentru Marin Bunget, Vera Craciun,Georgeta Resteman etc.)Si,mai mult decat atat, a citi acest gen de materiale este mai cu folos pentru spirit pentru ca te introduc in sfera creatiei unor oameni talentati fiind un ghid in a percepe universul liric .E un mod de comunicare spirituala prin care ceea ce te inconjoara se innobileaza pentru ca exista persoane care au potential creativ chiar daca nu fac parte din foruri inalt specializate in acest sens .E o forma de comunicare in care esenta o constituie promulgarea frumosului si citesc cu placere si poeziile sau proza multor a care au ceva interesant de comunicat. Maria Pavel
Presupun şi doresc să aibă mai mulţi cititori volumul în cauză, dragă Mariana.
Cât priveşte cronica, nu se pune problema. Omul vine, citeşte, meditează dacă are timp şi trece. Mai are şi alte treburi. Nu-i o poezie, o nuvelă ori o altă scriere ce te poate sensibiliza. Cronica este adeseori un ceva care inhibă şi, în cazul de faţă, un ceva care poate fi neînţeles de o parte din cititori. Având volumul la îndemână, mă pot contrazice, mă pot completa, pot genera o dezbatere. O cronică aemănătoare unei statistici de o anumită factură nu poate provoca asemenea acţiuni... Marian Malciu
Citind multe dintre materialele postate de autorul acestei minunate cronici am putut sa-mi fac o impresie despre maniera in care abordeaza subiectele .Concluzia la care am ajuns e ca despre tot ce a scris a dat dovada de o atenta lectura,de o minutioasa documentare asupra materialului in sine dar si a altor date care construiesc profilul celui ce scrie materialul despre care se concepe o cronica,in cazul acesta.Unii ar spune ca acest lucru ar deteriora ,poate, impresia despre subiectul de tratat in sensul ca ar conta impresia despre material si nu despre autorul lui..Eu as zice ca,dimpotriva.Cunoasterea comprehensiva ofera date care sa conduca spre optica din care este abordat subiectul in sine si astfel,interpretarea sa se faca in cunostinta de cauza.Simte autorul cu adevarat ceea ce a asternut pe hartie?Ceea ce a scris reliefeaza experiente ,daca nu traite personal,macar martor direct sau indirect al faptelor pentru ca autenticitatea rezida si din aceste aspecte.Bine,se va spune ca literatura e o fictiune si in mare parte,asa este , doar ca, ceea ce da greutate textului analizat e si perspectiva din care se dezvaluie subiectul pentru cititor.Si in scoala se invata despre profilul autorului tocmai pentru ca invatacelul sa se poata orienta ...in ce perioada a vietii s-a scris ,ce perioada a abordat scriitorul,ce aspecte de viata ancorate in timp cronologic se expun..etc ..asta pentru ca analiza textului sa fie plauzibila si interpretarea sa se fi facut luand in considerare aceste note .
Sa revin insa la cronica domnului Marian Malciu.O cronica in care se dezvaluie si pe sine in raport cu volumul doamnei Elisabeta Galcescu .Se dezvaluie pe sine ca fin observator,ca fire romantica ce surprinde si trece prin filiera sufletului sau aspectele analizate in volum pentru ca atat de meticulos surprinde fatete ale autoarei :,, Cuvintele, versurile şi fiecare poezie în parte sunt vertebre sudate pe o coloană suplă, puternică şi luminoasă, precum apare în noapte superba Coloană a lui Brâncuşi. Nu se vede, nu se aude şi nu se poate atinge, dar se simte acel loc plin de lumină din care erupe lumina cea mare pentru a se înălţa spre lumina-mamă. Este sufletul celei ce a prins cu îndrăzneală şi curiozitate condeiul la vârsta copilăriei şi care, acum, cu mult curaj, nativ, dar educat, aşterne lumina gândurilor sale în versuri pline de gânduri şi simţire, pentru a le dărui lumii ori, cel puţin, acelei părţi din ea, care o cunoaşte şi o înţelege. ”Si merg mai departe ,spre a convinge de atentia cu care Marian Malciu isi face datoria de ,,cronicar”,in acceptiunea moderna,evident,oferind acest citat :,, La o primă lectură, este posibil ca cititorul să abandoneze această plăcută activitate, speriat ori dezamăgit că nu înţelege, nu pătrunde ori nu agreează ideea de bază, subiectul, sensul curgerii versurilor şi al cuvintelor. Este o senzaţie enervantă, care poate deveni mobilizatoare, îndemnând la o reluare atentă, răbdătoare, a lecturii. Aici intervine autoarea, de parcă ar citi permanent în sufletul fiecărui cititor, îndemnându-l: „citeşte/ povestea/ se cere/ se vrea/ doar azi…/ e limpede asfinţitul/ a pus rod legat/ trăieşte/ înţeles/ nu se lasă/ învins”.
Vaii,sa nu realizez o cronica la cronica...Ma opresc aici cu o minima concluzie pentru care folosesc un citat din cele spuse de autor in cronica sa :,, Cu cele mai scumpe daruri ale vieţii sale - sufletul şi inima, gânditoarea şi visătoarea artistă cutreieră lumea. Faţă de ele nu are nici un secret, nu le-a trădat niciodată şi nici ele nu au trădat. Ele sunt acelea care o ajută să supravieţuiască. În ele se nasc gânduri şi sălăşluiesc trăiri. Fiecare gând ori trăire sau vis sunt câte o poveste şi fiecare poveste este o poezie. Adunate toate, sunt povestea vieţii artistei. Acasă sunt pomi şi flori, acasă este iarbă şi copaci, acasă sunt sentimente şi anotimpuri, prieteni, amintiri şi reverie. Fiecare în parte este o poveste şi fiecare poveste devine o poezie…”
Felicitari,asadar autorului acestor randuri,felicitari si multe alte ganduri adunate-n noi volume,doamnei Elisabeta Gîlcescu si sa ajunga volumul/volumele la cat mai multi cititori.Domnul Malciu ne-a convins!!! Maria Pavel
Stimată doamnă şi scumpă prietenă, Maria Pavel, concluzia la care ai ajuns şi ai explicat-o aici este, cel puţin sub primnul aspect, cât se poate de adevărată. Da, mă documentez înainte de a scrie o asemenea lucrare. În primul rând, obligatoriu socotind a fi, citesc manuscrisul integral, revenind adeseori asupra capitolelor sau poeziilor al căror sens ori nuanţe nu le-am înţeles la prima lectură. În plan secundar, încerc să cunosc autorul scrierii, să-i pot intui anumite genuri de abordare a subiectelor tratate prin prisma trăsăturilor sale caracteriale şi temperamentale. Cred, cu multă convingere, că numai aşa pot înţelege poezia, în cazul de faţă, pot urmări ideile şi pot descifra textul până la aproape de aceea pe care autorul său a avut-o în momentul în care a hotărât să-şi aştearnă gândurile, trăirile, sentimentele, dezamăgirile, pildele, bucuriile etc în forma scrisă aleasă de el...
Cu alte cuvinte, susţin că nu poţi scrie niciodată despre ceva necunoscut ţie! Când creezi tu însuţi, chiar ficţiune integrală fiind, totul păstrează ceva din tine, din temperamentul şi caracterul tău, din experienţa ta de viaţă, din educaţia şi cultura pe care o ai. Aşa se păstrează în orice scriere şi, dacă nu cunoşti nimic despre autor, eşti obligat să cercetezi creaţia sa sub toate aspectele, astfel încât să poţi face un portret al acestuia după modul în care se exprimă, în care gândeşte ori în care are sau nu capacitatea de a concentra sau nu ideile, de a le dezvolta atunci când este nevoie, de a conduce coerent o acţiune şi aşa mai departe.
În cazul de faţă am avut materiale la dispoziţie. Am cunoscut autoarea la Festivalul de poezie patriotică de la Târgu Jiu după ce, anterior, am cunoscut-o şi analizat-o sub capacitatea de a organiza un eveniment cu multiple angajări nu numai în plan literar, la aniversarea doamnei Ileana Vulpescu. Am avut la îndemână un interviu acordat cândva, în care vorbeşte despre persoana sa, despre viaţa şi activitatea domniei sale. Am văzut-o cum se manifestă în grupuri mici şi mari, cum conversează, cum socializează etc. Cu alte cuvinte, am avut tot ce-mi trebuia pentru a-mi permite să scriu.
Eu îţi mulţumesc pentru aprecierile cuprinse în comentariul de mai sus!
Nu ştiu dacă a fost aici locul şi momentul pentru explicaţiile mele, dar am convingerea că nu deranjez pe nimeni dacă îmi exprim opinia cu privire la unele cerinţe obligatorii în elaborarea unui material ce poate fi denumit "cronică literară" sau, foarte simplu, "prefaţă" la carte.
Sincere mulţumiri pentru atenţia acordată şi pentru felicitări! Maria Pavel
O carte care nu bate la porțile consacrării. O carte care trece netulburată, cu fruntea sus, prin liniștea rugăciunii. O carte care m-a ținut dreaptă, iar sufletul, sub căldura dulce a cuvântului... Au bătut la multe porți... Una s-a deschis larg... și se deschide de fiecare dată, iar eu mă plec în fața acestui munte de modestie... Au fost, apoi, și prietenii mei de-o carte, de-o aniversare, de-o prietenie necondiționată... M-au ascultat cu urechea minții, când vântul patimilor vroia să mă doboare. Le-au auzit de sub dărâmături... Toată admirația și prețuirea mea pentru acești prieteni mei statornici și minunați... Elisabeta Gâlcescu
Frumoasă recenzia volumului de poezie a poetei Elisabeta Gilcescu, un volum ce mi-aş dori să-l pot citi în întregime. Am lecturat cu mare drag şi interes, semnalul editorial. Reverenţă, distinsă doamnă Elisabeta Gilcescu!! Reverenţă, Malciu Marian!! Cu drag şi preţuire pentru voi prieteni şi poezie! Constantinescu Elena Iuliana
Mă bucur sincer că ai acordat atenţie acestei recenzii, dragă doamnă, Constantinescu Elena Iuliana! Opinia ta are greutate, venind de la o cunoscătoare în domeniu. Mă bucur şi îţi mulţumesc frumos pentru aprecieri şi felicitări! Le voi transmite şi doamnei Gîlcescu, în caz că domnia sa nu poate posta aici şi, cine ştie, va fi un semnal pentru a asigura o carte pentru o cititoare interesată cu adevărat.
Toate cele bune, dragă prietenă, cu împliniri şi senin în suflet! Marian Malciu
Ce ușor cuvântul, doar patima e grea, când este sortită unei aspre judecaţi; se simte nevoia de a o desființa... Poate că de această dată, va fi privită cu alți ochi. Meritul aparține cronicarului care a știut, prin profunzimea lucrării, să vă cucerească... Este meritul rezervat acestui prieten de-o vară și ceva, recunoscându-i calitățile de și finețea gustului, atunci când îmbracă haina de cronicar. Mulțumesc frumos, dna Constantinescu. Acest gest nobil mă onorează și pe mine. Cu aleasă prețuire. Elisabeta Gîlcescu
Patimi dulci – o carte pe care o poți accepta sau nu.
O carte pe care o poți desfința sau nu.
Marian Malciu m-a citit. Prețuire sinceră autorului, dar și cititorilor fideli. E un privilegiu de a mă regăsi în acest spațiu select.
La urma urmei, ce-i patima dulce...
când fiecare altfel o-nțelege... De ea atârnă viața,
se hrănește din mine, când mă pierd, încet-încet... Elisabeta Gîlcescu
Atât de superbă este prezentarea carții incat emanați dorința de a lectura aceste poezii. Felicitări autoarei, felicitări poetului Marian Malciu . Tot ce compune Elisabeta ajunge la suflet . Cineva spunea :,, Societatea are nevoie de poeți , cum noaptea are nevoie de stele .,, Asa este !
,,Vreau să scutur toamna de patimi,
să nu-i fie întuneric,
nici frig sub arbori osteniți
s-o învăț măsura pașilor
strigătul solitar
să-i deschid iubirii hotar
rânduială în trup povârnit
să nu tremure-n ascuns
urletul câinilor sfârșit
nici glasul cucuvelei aprins
când seceră viața cuiva ofilit
Vreau să bucur iarba
cântece vechi prin copaci să-i dezmierd
odihnă lângă vatra încinsă de-așteptări
verdele nuc, fereastra păzind
un semn de bună voire
mai mult decât un soare plăpând
pe brațele tale, toamnă, m-oi odihni
pe brațele mele te-oi odihni ,,
„de-atâtea ori m-ai căutat,/ când nu-ţi eram aproape,/ în vântul toamnei adunat/ nesprijinit de ape./ de-atâtea ori am tresărit,/ pierdută-n sfânta rugă/ un strigăt vine, neumbrit,/ la căpătâi să-mi plângă.”/ de-atâtea ori m-ai legănat/ în cea mai scurtă noapte;/ sărutul ne-a împreunat/ şi tot el ne desparte…”. (Elisabeta Gilcescu) Ariadna Adriana
Poezia care nu ajunge la suflet, care nu-l sensibilizează, care nu se poate memora şi ale cărei cuvinte nu se pot murmura pe aleile parcului plin de florile primăverii, cred că este o poezie rece, fără valoare, dragă prietenă. Te înţeleg şi sunt de acord cu tine.
Îţi mulţumesc pentru atenţie, pentru apreciere şi felicitările adresate! Să fii iubită! Marian Malciu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)