Când culorile se strâng în toamne

 

Eli Gîlcescu

Rezonanțe

Cine a crescut printre vișini știe că pomii sunt ființe lente.

Ei cresc acolo unde sunt gândiți. 

Și rodesc acolo unde sunt cântați.

Eli Gîlcescu

15 August 2026

Aliterații

Blestem bântuind brutal,
vântul vine, varsă vină
peste pietrele pustiite,
peste grădini goale,
fără glas, fără graniță.
 
Un cântec –
ca o crăpătură în piept –
ecou al unei slăbiciuni
sălbatice,
sub steaua stinsă a urii
(care nu e a mea).
 
Refuzul e singura replică,
ruptă, rostită rar,
în răgazul
unei revelații.
 
Eli Gîlcescu
19 ian. 26

Nucul în sărbători

Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre...  Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc.

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu: În locul meu

În locul meu

n-a mai așteptat ploaia de vară –
cum o făcea de obicei,
cu frunzele întinse ca niște palme
îndreptate spre cer,
ca și cum ar fi vrut să ne țină
pe toți acolo, strâns,
mai cu suflet decât vara însăși
într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea.

răvășit de îndoieli,
n-avea cum să fie liniștit.
toamna venea prea devreme,
mușcându-l din rădăcini.

uneori,
printre ierburi,
îl simt și acum, cu trupul gol –
ca o prezență uitată de timp.
fără economie de duioșie,
respiră,
adie,
mai cu miez decât orice cuvânt,
fără sprijin, fără cădere.

mulți nu-l recunosc.
nici ploile nu-l aud.
doar eu îi știu drumul.

îl las să vorbească
în locul meu.

Eli Gîlcescu
1 aug.-25 (a 213-a zi a anului)

Câteodată

îmi spun povestea noastră

altfel de cum o știu,

din alte locuri, mai aproape de Dumnezeu,

ca din lăuntrul Lui. 

 

Nu e o metaforă, e doar un joc despre tăcere,

tot mai multă tăcere,

de departe,

tot mai departe,

cântecul balenei albastre.

 

O combinație de sunete, emoții.

Atunci când se oprește din cântat,

cânt eu.

 

Eli Gîlcescu

Martie 2019

Și iarna de-adevăratelea

... trebuie să vină

de undeva

dintr-o răsuflare

câte un fulg de-abia

nu am cum s-o înțeleg
până nu ajunge să se strecoare în visul meu
cu mințile rătăcite
un amestec de rușine și vinovăție
când va sosi

să văd ceva... iar ea
să mă adoarmă în cântecul ei

 

Eli Gîlcescu

26.11.2023 – Burlington

Atunci

... când iarna visează

pe neașteptate

totul atât de la fel

spre cea care pleacă

spre cea care vine

de altundeva ca un cântec

de altcândva

iar eu nu am liniște până n-o aud

 

Eli Gîlcescu

19.11.2022

Marea căutare

… care n-a fost să fie

azi

o alergare de semne

gânduri în sicrie

înaintea nopții

cântec îmbălsămat

ce-ar fi putut să nu fie 

o clipă...

dar n-am să cânt din el

nimic

nimic din mine

abia de acum încolo

aud ziua de

apoi

clopote pentru cei morți

de vii

între patimi

luna plină

nimeni s-o vadă

 

Eli Gîlcescu

* * *

... sau calea de a fi nimic

atunci când m-ai trezit

pe neașteptate

diminețile dansau pentru mine

nici astăzi nu știu cum...

 

de unde nu era nimic

m-ai așezat

mai aproape de soare

 

pe un covor de tămâiori

noaptea a căzut peste noi

 

Eli Gîlcescu

Între câte ierni

... amuțim dragostea

înfășurată într-o carapace 

la prima vedere

o respirație

cu bătăi umede și înăbușite

doar aici nu în altă parte

oamenii sunt la fel

când nu mai au nici casă

nici pom

când nu mai știu cine sunt

nici de unde vin

ca și cum mai există 

ceva mai mult

o oră... două

... și iarăși mi-e cald

închid ochii

vreme de-o clipă

aud iarna mai mult decât un cântec

de-ar fi numai ea

de ce n-ar fi

 

Eli Gîlcescu

20. 01.21

Doar visez să aud

Când toamnele cad  

toate

într-un cântec

se fac

plâns și ploi

pentru ce urmează să se întâmple

fără a pierde sensul

aici

acolo

chiar și de la început

 

Eli Gîlcescu

Un cântec ascuns sau o durere

Un sentiment bizar, acolo în lumea umbrelor, un dor ascuns, un cântec de dragoste care să-mi amintească cum a trecut zi după zi, mai ales cum aceleași gânduri mai par a fi, și nu-s, după potop, nimic, nimic.

Nicicând n-am fost atât de aproape unul de celălalt. Ți-am simțit respirația, atât de intens, mai ceva decât la prima întâlnire. Mă temeam că o să pleci iar. Era o teamă dulce, învăluitoare. Conta fiecare atingere, fiecare sărut, așa cum orice contează la o anumită vârstă: fiecare dar, fiecare amintire, chiar și o zi cu tornadă sau o zi în care fluturele casei venea cu apă dulce pentru tine. Îmi spuneai aceeași poveste, uneori mai neprietenoasă. Impresionată de zbuciumul ei, dezmorțindu-i metafora înfierbântată din inimă cu un vers.

Ceva mă tragea în jos. Tot mai jos, spre lumină. Auzeam țipete tot mai puternice, ca în nopțile din iad, acaparată de sindromul „Baba Cloanța“. Nu puteam să-l opresc. Încercam să-mi găsesc puțină fericire, să mă simt în siguranță, singură, la idele unui mai ploios, dar nu și în inima mea. Închideam ochii, visând ceva ce numai Dumnezeu putea să asculte, fără să mă tem.

Eli Gîlcescu

Mai mult decât un cântec

M-au risipit 
dar nu mai știu pe unde
cutremurate ploi de vise
în nerostiri
prin ramuri
în dor
fără oprire
și nimeni nu va ști încotro
m-am risipit 
la timp
să-mi uit cumva 
de mine
poate într-o zi foarte tăcută
mai mult decât un cântec
de ce n-aș fi

Eli Gîlcescu

Și sărutul

Mă tem când mi-l apropii

să nu-i văd altă față
să nu-i desfir cuvântul
într-o lume la-ntâmplare

când tăcerile îmi recunosc amurgul

tot 
împotrivit

departe

oameni
când mă ard și nu știu ce aștept
când de taine 
strângeri

mai păstrează

o uitare

ca un suspin

netulburat

lovind peste lumini

un câmp de maci
cântecul meu

 Eli Gîlcescu

Cântecul iernii

Ar fi vrut să fie o culme,
mereu
mai aproape de pădurea lui
(chiar dacă s-ar putea să nu-i mai aparțină),

de foșnetul somnoros,

de țărâna pietrificată, 
dincolo de zare,
de unde începea ceața

să poată uita ce îl încătușase aici

pe pământ 
atât de cenușiu, de trist

pietre pe umăr, tăcerile,

neavând nimic de pierdut,

îi cereau dreptul la tăcere

iar eu am obosit de zborul lui, 

și nu știu de ce,
de bucurie, de necunoscut,
nu mă mai satur așteptând

Eli Gîlcescu

Așteptări

Azi...

printre ramuri,

aceleași umbre,

neguri

apoi lumini

înaintea nopții,

cântec,

din nou mă învăluie

o clipă...

dar n-am să cânt nimic din el,

nimic din mine

doar începutul sfârșitului

Eli Gîlcescu

M-a prins ploaia

... care măsoară neliniștea care rămâne

Eli Gîlcescu

Dor

Și cântecul florii

într-altfel mi se pare

într-altfel... de Florii

Eli Gîlcescu

2012-03-29