Și astfel

Cu câteva fire de caprine

primăvara între ale sale nevăzute

căutându-te

Eli Gîlcescu

Sărutul enigmatic

A creat sărutul. Numai un om puternic, numai cel fără sfială și nicio șovăire putea. Cel care i-a hărăzit un chip mai acătării, l-a răsfățat cu firea...

Păziți-l, să nu păcătuiască împotrivă! Să nu cadă în hârtoape, la drumul mare, pentru că sărutul tot sărut se cheamă că e, că va fi...

Mai știi, poate într-o zi poezia lui va ajunge și la tine. Poate ai să-i zâmbești enigmatic. Poate

 (Eli Gîlcescu)

Pregătind ziua

Îți contemplu îndelung

zborul

pe-o aripă de libelulă

să nu-mi sperie

gândul înapoi

primăvara

Eli Gîlcescu

Ne quid nimis (Nimic prea mult)

În alte lumi se joacă numele tău

de parcă ar fi singur

nu mai are loc nici pentru semnul crucii

Eli Gîlcescu

În moliciunea așteptării

Dincolo de mâine

un loc de mirare 

dacă nu s-ar rătăci 

cine ar ști s-o contemple îndelung

Eli Gîlcescu

Jocul persecuției

De la niște adevăruri elementare, blocată de către sistemul automat (?).

Am încercat să nu mă pierd cu firea, să nu dau vina pe cineva, am încetat să mă plâng în dreapta și în stânga, până când totul îmi era suportabil într-o lume de ocazie... Trebuie (mi-am zis) ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul. Și-n inimi, prea multe treburi, prea mult calm, prea multe apăsări,  emoții, așteptări,  într-o lume împrumutată, cu atâtea capcane, cu situații limită să mă rupă de realitate, de propria spațialitate, clipa de (ne)sinceritate, îndeajuns unui avertisment, o pedeapsă...

Eli Gîlcescu

Obsesie

Întotdeauna mi se pare că acolo, sus, cineva a încurcat dragostele pentru a scăpa din ițele îndrăgostirii. (Eli Gîlcescu)

Un sărut

Mi-a închis

într-o piatră

de ieri

un zâmbet 

mai divin decât floarea de crin

când trist adună

presimțind un continuum 

(Eli Gîlcescu)

Și ploile

Știu că în această seară nu-mi iei în serios amintirile
nici diminețile în cerc nesfârșit

de troiene 
într-un acum dintr-un atunci

nemișcat
dăruit

amestec de busuioc

ecou de poveste

și de mai departe

ziua ta               

Eli Gîlcescu

Mă caută o iarnă

Adesea glasuri ninse,
amurguri într-o doară,
topindu-se albastru,
codrii și pustiuri
neliniști
îndelung întoarse 
vremuri
zbor de neputință
brațe de tăceri
alt vis
o tresărire
întinderi fără margini

mă caută o iarnă
e timpul... o aștept

Eli Gîlcescu

Sfârșitul iernii

Mi-am spălat faţa
cu lacrimile tale
le-am simţit până-n 
adâncul lor

Câtă tristeţe au adunat!
iar tu le-ai tăinuit
în mustul zăpezii

Plângi, iubito!

Dăruieşte-mi-le 
întru-rugăciune şi 
vei ierta totul

Plângi, iubito!

Au înviat fără prihană
s-au împăcat cu tine.

(Eli Gilcescu)

Se întorc tăcerile

Înșiră ploi îndrăgostite 

mai aproape de tine 

să nu aud cum strigi
într-un azi

de neînțeles

până când

îmi recunosc sărutul                

atât de tăcut

nemaisemănând cu altul
visând 

Eli Gîlcescu

Când dragostea

Cu ieșiri îndelungi

într-un loc

nu oricum

nici oricând

pe nedrept

primprejur

căutând un sărut

nimic de prisos

de unde 

de cum

mai prinde un zbor

pentru atât de puțin

de neîndurat

zăpezile care nu s-au topit

până când

Eli Gîlcescu

Tot din ziua de dinainte de ieri

Mă priveai cum mișc singurătatea

în liniști ascunse

inimi bătând de emoții

vrând să se fălească

una și una

misterioase priviri

în vâlvoare

(Eli Gîlcescu)

Din ziua de dinainte de ieri

M-am simțit privită într-un anume fel

fără să-mi fie mai la îndemână

doar unica privire

dinaintea ei

tot acolo

dovedind că mai sunt

într-un anume fel

inimi 
undeva prea departe

(Eli Gîlcescu)

Răsblestemate tăcerile mele

La naiba

acest hârsit de glas

smucit de la locul lui

m-a secat de puteri

Nemaiștiută de nimeni

încă aud

inima

(Eli Gîlcescu)

Mi te-adună tăcerile

Departe de moartea această lentă,

îmi căutam răspunsul în ochii tăi
până mai sunt cuvinte
până nu încep să pălească
să-mi clatine picioarele de nesomn
ca un vis îndelung
din tăceri
prea greu de înțeles

acum când mă înspăimântă atingerea lor

departe de această viață și mai lentă
tu ești singurul meu păcat

Eli Gîlcescu

Crezi că o doare?

Nu vrea să știi
va ști doar ea 
floare plângând

visa...

ploaia să cadă
și dansa

Crezi că o doare?
Nu vei afla
doar pomul va ști
când o înflori

Crezi că o doare?

Vei ști când va cădea
când va fi Măr

și vei mușca din ea

(Eli Gîlcescu, 6.02.2013)

Poezia poeziilor

(cel mai frumos poem al iubirii)

E zgomot în lume și prea liniște în noi

e ca o primăvară

eu de la miazăzi

tu de la miazănoapte

să scăpărăm în atingeri

și să curgem vânt

de parcă aerul

este viața unor drumuri

cu șanțurile

sicrie de lacrimi.

Și chiar de va ninge

în memoria albului

lunga respiraţie

ne este semnul

împrejurul fără margini

nespus rămâne

şi fără de capăt

de-a răsfira tăcerea din cuvinte

la capătul singurătății

ca-n boemă cearnă mari zăpezi de minte

tot ce exista atunci între Pământ şi Cer

ne mai rămăsese de împărţit Clipa

spaţiul acela efemer

aminteşte de-un cântec

în răsărit

de primăvară

să ne prindem cu mâini necoapte

în rotocoale de fum

atunci printre umbre de fluturi

văzduhul ne va cerne

alb 

dinspre alb

vor veni în haine nepângărite de nea

preoții unor lumi nepătrunse.

între văile calde și munții ca doi sfincși

păzitori ai solarei câmpii și ai peșterii sacre

și ne vom iubi

ne vom iubi

până când iarna aceasta

de ea va uita

și nu va mai muri

vom fi numai noi

amândoi

precum într-un cântec de flaut

lumina

la prima ei sărutare

ne va acoperi ne vom iubi

(Colaj de poezie, Sărutul, 2016) 

Un ocol al iubirii

O continuă mirare

poate nu mi-ar fi de-ajuns

schimbul de tăceri

acolo în mijlocul nopții

să mai pot să îndur

din ce în ce mai aproape

secunda de îndoială

să mai pot să strig

singurul adevăr

acel ceva

inutil

care încă mă cheamă

(Eli Gîlcescu)

Pe colo... pe dincolo

Tot zbucium (din)colo de lume

de afințit undeva

priviri de îndoială

(Eli Gîlcescu)

Până am putere să-ți fur fiecare dimineață cu zâmbetul meu

(Eli Gîlcescu)

Este iubire

Să nu-și mai aducă aminte

Zănatica iarnă

mai strânsă de vreme

scurtându-și aprinsul de dor

înfruntând trufașele semne
cu o clipă înainte

fiecare vis
abia auzit

în singura iarnă
doar pentru noi

Eli Gîlcescu

Cum aș putea să te găsesc

Dacă asfințitul ar putea vorbi

dincolo de răsărit

dincolo de culori
priviri înfrigurate

spre nicăieri

singuratice

priviri de îndoială

prea multe

rătăciri

toate la un loc
și în același timp

povestind florilor

pentru ca tu să le vezi

pentru ca tu să mă auzi

Eli Gîlcescu

Eu, doamna doctor?

„Tortura“ nu vine de fiecare dată din afară. Uneori țâșnește dinlăuntrul nostru și de ea avem parte din belșug în această viață. Și un gând de acum trei ani, care îmi amintește de  „Infinitul iubirii“

Viața e în venele mele
i-a deschis calea, ieri –
arde cu lumină dulce  

(Eli Gîlcescu, 1 feb. 13)