De ziua mea

Așteptam trenul. Dacă n-o să vină! Dacă...

Eram fericită, știindu-vă cu șampanie, cu îmbrățișări și sărutul sub vâsc.

Doar trenul meu întârzia. Stăruiam cu privirea, singură, mereu mirată, într-o dulce așteptare.

Era devreme când am ajuns la Otopeni. Aglomerație, lume zgomotoasă.

1 Ianuarie, început de an.

Știi cum se spune în Ardeal:

„Bagă de seamă cine îți trece pragul mai întâi! De-i parte femeiască, vei avea gâlceavă tot anul. Dacă e fecior, vei avea spor și câte și mai câte... ca să meargă bine tot anul“

La aeroport nu m-a sorcovit nimeni. A trebuit eu să-i sorcovesc cu mai mult de 5 euro (o cafea). 

Cu un surâs trist, am trecut la controlul bagajelor, fără ca cineva să-mi zâmbească. Nimeni.

Și ziua mea se închidea, încet-încet, ca o durere tăcută și învinsă

Eli Gîlcescu