La frumusețea ei

Dincolo erai de clarul stelelor

și luna, sfioasă, te urma. 
O, cu mult mai frumoasă era

cristalină, lacrima ta!

Fereastra știe cum ardeai,

ca un lan, ca un val te legănai,

dogoritu-mi braț cum te frângea,

ca o azimă, așa te frângea.

Prin părul tău tremurător

trece temătoare Primăvara,

înca departe-i Vara. Toamna grea 
Ca un aur pe frunte-ți va sta.

Și Iarnă cândva de vei fi,

mă voi înfășura în frigul tău; 
Ci fii Primăvară mereu, 
Strălucitoare, fii limpede zi!

Emil Botta