O iubire bătută în cuie

Nu știu ce m-a inspirat mai întâi

zborul tău extatic

cerul împletit de vise cu cireșe dulci-amare

în loc bun

plete încâlcite de umbre

în lumină crepusculară

palmele cosașului golite de seve

 

Dacă n-aș fi

tot aș ști cum ai fi peregrin

într-un poem de metafore inedite

după voie  

o explozie de fantezie disruptivă

oricând la îndemână

și mai mult încă

Eli Gîlcescu

5.02.2024, Burlington

Când toamna visează

... în plină lună a castorului

cu totul în voia ei,

ca și cum ar închide ochii

și i-ar deschide peste... 50 de ani,

buimăcită de zâmbetul tău matinal,

de amiază,

priviri, nicidecum plictisite,

cu care învăluiai atât de cald,

fără stângăcii,

alt timp

potrivit

unei alte iubiri de du-te-vino

Eli Gîlcescu

Așa cu iubirile

... de cursă lungă

ca și cum ar închide ochii

și i-ar deschide peste... 50 de ani

cu nod în gât

(ciudată senzație, greu de descris)

buimăcită de zâmbetul tău matinal,

de amiază –

priviri nicidecum plictisite –

fără stângăcii 

învăluind alt timp 

potrivit

unei alte iubiri de du-te-vino

 

Eli Gîlcescu

Fără alt gând

 ... într-o zi de aur,

de dragul iubirii, 

am sărutat aceste mâini 

6 Mai 2023

Lucis

Când am lumina cu mine

mai e timp să plimb amintirile

jucând în jurul degetului un capăt de ață

să nu-mi scape

visându-mă într-un pelerinaj la locurile sfinte

 

și trupul miroase a rufe uscate

la soare și mă rog

abia acum

să pună în loc o mie de orizonturi

în gara aia de unde nu mai vreau să plece

acel zâmbet (de nu îl va pierde)

când mai vine o zi

să respire aer curat

când înfloresc cireșii

și luna începe să scadă

celor fără glas să le dea glas

de lumină

călător zorilor apropiați

în diferite locuri

în diferite feluri

freamăt instantaneu

de la atâtea mâini

atâția ochi

între cămașa neagră și pantofii roșii

primăvara de ziuă

de noapte

lângă

coloana infinitului

a pus nemargini de iubire

curcubeie de săruturi

și...

„râs de fată râzgâiată“

Eli Gîlcescu

 

Și nu ești singur

 

... azi

din întâmplare

muguri printre clipe

tremur

de durerea unei flori

geamătul îl simt chiar eu

îl aud

scăldă primăvara-n

verde

și-n alt freamăt

mângâieri

în neliniști doar surâsul

de aiurea

se revarsă fără teamă

nicăieri

Eli Gîlcescu

Pe neașteptate

... ca și cum

printre lumini

arșița lor mă ținea 

înlănțuită

într-un labirint

lunecam și zâmbeam

pentru câtă iubire

feerice trude

idolatre

preludiind orice altceva

ar mai fi putut să urmeze

 

Eli Gîlcescu

Sub toamne

Într-o seară de octombrie, cu o exclamație de entuziasm, merită să-ți pui și o dorință, până vei întâlni, îmbrățișați și goi, doi nebuni și restul lumii, într-o nesfârșită joacă prin anotimpul iubirii, intersectat de planuri paralele, existențiale iubiri care trebuie să se întâlnească, să se evite, destine care se fac și se desfac, vieți care încep, se termină, ca mai toate diminețile
care au văzut multe. despre unele vorbesc, pe altele le trec sub tăceri, până rup frica de noapte, și nu știu ce aștept ca nu cumva să se dea peste cap o toamnă ca aceasta, când pleacă-vine, ca o senzație de neliniști, de zbucium, și nu se va ști nici unde, nici când mă va lua de mână să nu aud prima zăpadă... să nu aud

 

Eli Gîlcescu

O postare neînsemnată

... de acolo de unde începe

un ospăț sub asediu

fără să-l vedem

dar știm că există

se scufundă

trist și lung

incomunicabil

Octombrie

nimic de conveniență

nimic de negociat între

două lumi paralele

una la adăpost cu totul

cealaltă orfană de anotimp

și flori            

până se face deodată liniște

Eli Gîlcescu

8 oct. 2021

Pentru câtă iubire

 

Am așteptat să treacă și această zi. 

Știam că toate minunile țin trei zile. Minunea mea, de care mă bucur, știind-o a tuturor – zi-noapte-zi – ca un joc al copilăriei, al trăitului pe lângă fiecare urare, dintr-un an în altul, cu lucruri bune, cu pace în suflet, la cumpăna dintre ani, în căutare de locuri primenite, cu bucurii împărtășite, să mă fericească cu un odinioară atât de îndepărtat, atât de aproape, neuitat. 

Cu locuri, cu prieteni care îmi amintesc nu numai anul, anotimpul, ci și ziua, când starea mea sufletească, acel sentiment puternic și mândru, care a pus stăpânire pe mine, mă fericise într-atât, încât, atașată de un vis, căutându-l involuntar în prima zi a Noului An, să prindă contur.

Eli Gîlcescu

Bonsai

... e joaca cu focul 

cenușă să fiu

din cenușă
iubire

târcoale să-i dai

încă ard neliniștile mele

Eli Gîlcescu

Bucurii de miercuri

Cum să nu mi se umple inima de bucurie, auzind un „te iubesc“ din inima cuiva drag (I). A urmat altul, ca un ecou, la fel de neașteptat, la fel de drag (M). Al treilea a venit în armonie cu primele, de la (A).

Ei, ajunge, mi-am spus. E ziua iubirii? Altfel îmi închipui cine știe ce!

Vă las pe voi să vă imaginați cum mi-am umplut golul preaplin al acestei zile, lângă lămâița înflorită, să mă bucur de acest răsfăț de iubire din inima generoasă și necondiționată a prieteniei.

Azi-ul lor nu a fost despre prețul unei iubiri.

Poate despre ceva mai mult.

Despre un altfel de dor... de MAI.

Eli Gîlcescu

A 13-a primăvară

... îmi plânge la rădăcini 
pământul
în necontenită ofilire
cade pe gânduri
sângerează
grele tăceri.

Și totuși în altă parte plouă, 
plouă 
în fiecare noapte,
legănând primăverile,
fără răgaz,
ca o chemare
dincolo de întuneric, tresărind 
dimineața
atât de aproape de tine.

Eli Gîlcescu
16 Martie 2018

Despre toamnă

Nu e toamnă să n-o știu

pe de rost

chiar și ciupită de vânt mi se pare frumoasă

îmi pare că nu mai ies din ea
neiubind-o

ca totdeauna

Eli Gîlcescu

Pentru că vine o zi când trebuie să plec

... cuvintele mă părăsiseră deja
nu pricepeam nimic din graba lor
poate le-aș mai fi căutat
pentru că
lipsindu-mi toate
aveam o revelație
pentru încă un strigăt
plin de ură sau de o mare iubire
altceva... 
furtună de gheață 
într-o fantezie bogată
ger năprasnic
și simțul realității
-17° C

Eli Gîlcescu

Zori de hiacint

Am atins universul atât de știut

atât de aproape de

altfel de cer-anotimp
iar strigătul meu 
de e viu sau cântând 
zori de hiacint 
până când
până când
mă las țărână 
„să cresc din iarba pe care o iubesc“

Eli Gîlcescu

Nu-i târziu

Răsfățată 
doar o vreme
de iubire se revărsă
peste dimineți 
roșind
cea dintâi
șoaptă a nopții
încă o dată 
vreme de sublim

Eli Gîlcescu

Ce grele tăceri

Răstignite

pentru ultima oară

în cea mai înfrigurată noapte

ca o chemare

dincolo de întuneric

nici făgăduială

nici iubire

nimic

Eli Gîlcescu

2012-03-23

Locuri fără nume

„Ce-o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculţi povestea, dacă ai vrea să ai încredere în mine, atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede (şi asta e foarte important), fiindcă eşti, fără să ştii, singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret.”
Am descoperit o poveste tristă sau poate că o minunată lecţie de viaţă... Mă voi gândi multă vreme la ceea ce am văzut şi voi înţelege poate, într-un târziu, rostul vieţii şi iubirii… E o poveste desprinsă dintr-o carte scrisă cu cerneala făgăduinţei, în faţa crucii de jurământ, în taina unei încrederi unice, peste care domneşte cea mai scumpă virtute hărăzită omului, iubirea;  a intrat în viaţa mea, aşa cum intrăm în anotimpul reînvierii, savurând fiecare vrajă desprinsă de pe razele binefăcătoare ale soarelui şi am plutit pe aripile acestei poveşti nemaiauzită, nemaiîntâlnită, m-am lăsat furată de gânduri, de întrebări, de suferinţă, pentru multă vreme. Aş spune că timpul s-a oprit în loc, soarele a pălit, vântul a încetat să se mai joace prin părul meu. În aer plutea teama de a rămâne singur, fără apărare, fără sprijin, teama care e mai rea decât suferinţa proprie. Şi la aceasta se gândea Verginica şi nicidecum la sacrificiul ei. A renunţat de mult, de foarte mult timp, să se mai gândească la ea, la nevoile ei, la bucuria de a fi printre prieteni… A renunţat la tot ce înseamnă viaţă pentru ea, a renunţat să viseze, numai pentru a se ţine în viaţă şi, alături de ea, pe cel născut fără apărare, fratele ei, copil încă, la cei şaizeci şi trei de ani… E trist... Nu are niciun fel de curiozitate. Când îi vezi privirea goală, ochii lipsiţi de orice inteligenţă, te îngrozeşti şi te întrebi: de ce? Este într-o lume a lui, în „întuneric”, renunţând la trecut, fără speranţă viitor… Mereu debusolat. Şi în tot tabloul acesta se afla o eroină, Verginica, care avea grija de el, ca de copilul ei, pe care nu l-a avut...
Poate că aşa i-a fost ursit, poate că numai aşa putea trece la cele veşnice… Pentru ea, cuvântul „a exista” înseamnă „a suferi”… Nu a trăit pentru faimă şi succese, pentru dorinţe şi bogăţii; viaţa ei era pentru altă viaţă, asemenea neprihănitei şi nevinovatei Maica Tereza. S-a născut din iubire şi toată iubirea s-a revărsat asupra celui ce nu cunoştea binefacerile ei. Ce poate fi mai dureros pe lumea aceasta decât traiul în întunericul minţii şi în singurătate. Dar există oameni care dau totul pentru binele semenilor lor. Altruistă şi dedicată suferinţei şi neputinţei, Verginica, acest înger pământean, a reuşit, acolo, unde mulţi s-au împotmolit; a reuşit să păstreze ceea ce mulţi au părăsit, a reuşit să supravieţuiască în locuri sărace, dar curate şi acolo, în mijlocul naturii, alături de fratele ei, au cunoscut bucuria de a trăi în curăţenie sufletească şi grijă nemăsurată. Puterea ei stă în credinţa ei. Şi din toate acestea, s-a născut rod bogat din care m-am înfruptat şi eu, pentru multă vreme. Iar acest rod poate ajunge şi în mâna ta, fie eşti părinte, frate, soră… Iar cea care ţi-l oferă este femeia eroină, femeia martir, femeia care este altfel decât celelalte femei. Privindu-i chipul, încă frumos, cu trăsături delicate şi privirea senină – da, îndrăzneşti s-o priveşti continuu, cu insistenţă, ca ceva din ea să pătrundă înlăuntrul fiinţei tale, admirându-i curajul nemaiîntâlnit de a săvârşi fapte unice. Este femeia care nu se lăsa doborâtă de poveri şi care găsea popas de leac şi linişte în condeiul tocit de vreme, pentru gânduri, fiind sigură că ele vor rămâne în inimile celor care vor trece pragul umilei sale căsuţe, în liniştea asfinţitului vieţii, la chemarea insistentă a sunetului clopotelor. Şi tot acolo, o vom regăsi pe femeia care şi-a păstrat trupul şi spiritul mereu proaspete, ca dimineţile cu mirosul de iarbă tânără şi fragedă, în locuri binecuvântate de soare, pe un deal, la poalele unei păduri. Doar Ion se simte ca un animal în cuşcă, iar ochii lui mici, dar vii, îndrăznesc să caute dincolo de poarta ferecată, departe, până spre pădure, spre locuri necunoscute de el şi care, pe zi ce trece, devin tot mai îndepărtate, şi mai greu de desluşit, şi care nu vor avea niciodată nume. Mâine (25 ian. 2015), își trimite înlăcrimată „fiul“ să-și urmeze drumul.

Spre tine

M-am trezit 

îmbălsămând lacrimi

în liniştea asfinţitului

într-un bordei

o muzică divină

și

nopţile albe

să-mi amintească 

puterea rugăciunii

printre deznădejdi

o înfierbântare necunoscută

încă o zi de iubire

Eli Gîlcescu