o tăcere continuă
până-ntr-acolo încât pare că vorbesc
cu Dumnezeu
așa că
tresar când sună telefonul
și toate sunt cum au fost,
pădurea de aluni
în armonie cu mama natură,
dintr-un vis într-un fel,
indiferent
dacă trece sau nu
de frică,
de răni care nu se mai vindecă,
sălbăticiuni
precum ciulinii care iartă,
iartă, dar nu uită
prăpastia
peste care nimeni nu vrea să sară
puțini pot reuși singuri,
puțini laolaltă
și mă tem de acum,
de oameni,
de tot
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu