marți, 28 ianuarie 2020

Un preludiu la ceea ce va urma

o tăcere continuă
până-ntr-acolo încât pare că vorbesc
cu Dumnezeu

așa că
tresar când sună telefonul
și toate sunt cum au fost,
pădurea de aluni
în armonie cu mama natură,
dintr-un vis într-un fel,
indiferent
dacă trece sau nu

de frică,
de răni care nu se mai vindecă,
sălbăticiuni
precum ciulinii care iartă,
iartă, dar nu uită
prăpastia
peste care nimeni nu vrea să sară

puțini pot reuși singuri,
puțini laolaltă

și mă tem de acum,
de oameni,
de tot


Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu