... sau un loc unde nu credeam că voi fi,
într-o zi dăruită cu totul și cu totul întâmplător.
O zi absolut fabuloasă cu un personaj unic, trecut prin
viață, în care am simțit prezența lui Dumnezeu în cele mai frumoase ipostaze.
Un loc blând, care se armoniază plăcut, cu poezia
eminesciană (un rai din basme cum numa-n vis se arată...),
adesea altfel sau deloc, un zbor din ram în ram, cu
plecăciune și un ciomag, într-o înspăimântătoare liniște și o inundație
sălbatică de leurdă.
Orice pădure își are poezia ei. Și poetul de geniul
revelației divine, într-o colecție vie, în care poți regăsi refugiate și
ascunse locuri marcate, enigmatic, în care viața e atinsă de măreție, frumusețe
și putere.
Până n-o străbați, n-o înțelegi. Iar dacă ești norocoasă,
îi auzi șoaptele... și respirația, până târziu în noapte, la vecernie, ca o
rugăciune pentru durerea ei.
Pășeam cu grijă să n-o rănesc. Era prea obișnuită cu
loviturile, cu furtișagurile. Pădurea, în care uneori mă temeam să pătrund, îmi
așternea la picioare comoara pe care o căutam... în armonie cu universul, totul
adevăr, de dinaintea mea, și după mine.
Acolo unde nu am gândit să fiu, în lumea ei, în pace cu mine însămi, iar printre atâtea clipe delicioase, nu știu de ce, dar parcă am găsit răspunsuri la întrebări pe care nu le-am rostit vreodată... chiar dacă s-au adunat multe.
De-aș fi încă o dată, aș asculta și i-aș urmări fiecare semn, m-aș
pierde în gândurile ei, să mă inspire și să-mi ofere o lecție despre
supraviețuire.
Pădurea cu o mie de fețe, un elixir dătător de
viață, de poezie, de artă vizuală.
Nu cu cine a fost ieri. Ci cu cine este altcineva, astăzi.
Eli
Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu