Ce nu poate fi înțeles

Când inima a început să vorbească de una singură

dintr-odată 

ca și cum ar sări peste o bătaie două

ar încetini apoi

din ce în ce 

toate aceste schime

pentru că nu aveam somn eram într-o luptă continuă

nici cărțile nu mă linișteau.

În preajma lor încercam să respir. Să rămân vie.

Uneori, o ascultam. Dârdâia din toate încheieturile.

Voiam s-o opresc. Să nu mai simt nimic.

Ochii mi se umpleau de lacrimi de teamă.

Să nu cad în haos, căutam ceva s-o fac suportabilă.

Am început să visez grădina cu miros de iarba crudă.

De undeva din vale se auzeau zarzării înflorind

așa deodată

doar pentru mine

ca și cum îmi făgăduiau o nouă bucurie.

Apoi, grădina s-a umplut de ciori.

Eli Gîlcescu