februarie 27, 2024

În antract

... când nu mai ai ce-i face, 

începi s-o peticești, 

până găsești una nouă.


Eli Gîlcescu

27 Februarie 2024, Toronto

2 comentarii:

  1. Și de mă voi ridica, la picioarele tale mă voi pleca, voi surâde cu chip de reînviat, cu trup neîngropat în mustul mustind de zăpezi, mă voi ridica în zbor cu parapanta în tandem, voi intra în ringul de dans și voi distribui inimi jucăușe, plasturi și flori de nu-mă-uita. iar tu mă vei însoți în rochie albă, purtând la brâu cravata de mire, albă. ceremonia continuă (va urma)

    RăspundețiȘtergere
  2. 6 ore de scotocit, de peticit.
    Cine privește de afară sau aude, i se pare că e un SF -- un fel de poveste constrânsă, sau compulsivă. Dacă nu o imagine ireală, o poveste iconară... ca poemele lui L. Iar în antract, multe semne de întrebare, multe virgule, toate la întâmplare, nicidecum în ordine. Iar comportamentul lasă loc de îndoieli, interpretări. Cine să le dea de cap. Cine. Iar eu aștept să aud de ce n-a mers bine, de ce nu e în regulă, de ce nu e bine... de ce... poate că avea nevoie de la începutul vieții de asistență medicală. De ce până acum, nimeni nu i-a ascultat inima. Cum poate o inimă să se strice brusc? Doamne! (Eli G. 27.02.2024)

    RăspundețiȘtergere