Un poem constrâns

Să scap odată de nodul ăsta din piept

mă strânge, mă lasă,

mă mănâncă de vie

 

nu e despre sindromul orezului,

nici despre salmonella 

încrucișată uneori,

nepăsarea e un fel de fațadă,

ca să nu vezi că-mi pasă,

fără să-mi doresc mai mult decât orice

la treisprezece ani, când mă simțeam cea mai vie,

am pierdut o bucată din mine, apoi încă una...

 

fără să ajung pe vreo listă de așteptare,

doar acolo de acolo altă viață,

altă capcană cu colți de neguri, rânjind printre goluri

o imagine ireală, o poveste iconară ca poemele lui L.

în antract

multe semne de întrebare, multe virgule –

la întâmplare toate

încărunțind înainte de vreme,

fără frica de moarte

fără să-mi amintesc ce am pierdut

ce a mai rămas

din mine

 

Eli Gîlcescu

8 Martie 2024, Burlington