Într-o limbă necunoscută
un limbaj al adâncului pământ
și cântecul lui numai eu îl aud
după ramuri
iarăși ger la idele lui martie
șapte zile de gheață
lacrimi
una mai sărată ca cealaltă
rătăcind în câmp de maci
de iasomie
când freamătul de geană
presimte răsărirea
ca o ie înflorită
din cap până în picioare
și frig și cald
cum îi vine bine
și tu habar nu ai
încotro
încotro dorul cu tine prin vară
încet, tot mai încet,
în voia gândurilor prin iarbă,
prin fântâni și răcori,
oricât de ciudat ar suna,
de acolo să încep să visez
o minune
aș da tot
tot ce gândesc și ce simt
așa cum ar fi putut să fie
singura lume a mea
izvorând din pământ
dintre flori căutându-te în zori
încordat prin tăceri
mi te-ar da tot înapoi
până când îmi adormi sărutările
toate
și ploile vor începe un fel de
amor
acolo
unde
nici iarba nu uită
să
scalde
între
două adieri
o
altă primăvară
de nu-i vom da de capăt
Eli
Gîlcescu
18-20 Martie 2024, Burlington
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu