Să
scap odată de nodul ăsta din piept
mă
strânge, mă lasă,
mă
mănâncă de vie
nu e
despre sindromul orezului,
nici
despre salmonella
încrucișată
uneori,
nepăsarea
e un fel de fațadă,
ca să
nu vezi că-mi pasă,
fără
să-mi doresc mai mult decât orice
la treisprezece
ani, când mă simțeam cea mai vie,
am
pierdut o bucată din mine, apoi încă una...
fără
să ajung pe vreo listă de așteptare,
doar
acolo de acolo altă viață,
altă
capcană cu colți de neguri, rânjind printre goluri
o
imagine ireală, o poveste iconară ca poemele lui L.
în
antract
multe
semne de întrebare, multe virgule –
la
întâmplare toate
încărunțind
înainte de vreme,
fără
frica de moarte
fără
să-mi amintesc ce am pierdut
ce a
mai rămas
din
mine
Eli Gîlcescu
8
Martie 2024, Burlington
