Poezia, o criniță de pădure

Nu era de neascultat. Doar dăruită
în aceeași lumină de constituire
printre arhive...
 
Într-o liniște care nu era goală –
era plină de așteptare.
 
Nu se grăbea.
 
Iar noi am simțit-o din plin.
Pentru că acolo nu mai era vorba de vârstă.
Nici de voce.
Nici de apariție.
 
Era vorba de legătura care nu se rupe.
Cu Ciulinul și H-ul mare.
Cu ceva din ei,
înflorind.
 
Eli Gîlcescu
21 mar. 26