Sărbătoresc azi o prietenie de zece ani cu Ozana – de fapt, mult mai veche, mai adâncă.
Dar anii adevărați nu se mai numără.
Ei cresc ca lumina în locurile rămase aproape.
Săptămâna trecută, între două zboruri pierdute, s-a
deschis o călătorie care nu putea fi închisă niciodată:
o trecere prin memorie, prin oameni, prin capitala care știe să nu uite.
Băneasa, cu aerul ei domol, nu mai este de mult doar un cartier – este o hartă vie a pașilor mei, a lecțiilor date și primite, a prieteniilor care sting în noi zgomotele lumii.
A fost de-ajuns o atingere – și amintirile au început să curgă spre noi, cu pași de lumină, fără grabă, fără teamă.
Nu le puteam opri. Nu le puteam grăbi. Erau dintr-un zbor interior care nu s-ar fi născut
dacă nu ne-ar fi regăsit.
De la În camera mică, unde lumina cădea pe arcuș ca pe o aripă de pasăre, până la Clinica Oculus – locul unde vederea se repară, dar privirea rămâne poveste – drumul spre Ozana este, de fiecare dată, o lecție de claritate.
Iar ea, dincolo de oftalmologie, scrie poate cea mai frumoasă poveste cu cai:
una care respiră, alină, mângâie –
ca o coamă caldă în vântul amintirilor.
o trecere prin memorie, prin oameni, prin capitala care știe să nu uite.
Băneasa, cu aerul ei domol, nu mai este de mult doar un cartier – este o hartă vie a pașilor mei, a lecțiilor date și primite, a prieteniilor care sting în noi zgomotele lumii.
A fost de-ajuns o atingere – și amintirile au început să curgă spre noi, cu pași de lumină, fără grabă, fără teamă.
Nu le puteam opri. Nu le puteam grăbi. Erau dintr-un zbor interior care nu s-ar fi născut
dacă nu ne-ar fi regăsit.
De la În camera mică, unde lumina cădea pe arcuș ca pe o aripă de pasăre, până la Clinica Oculus – locul unde vederea se repară, dar privirea rămâne poveste – drumul spre Ozana este, de fiecare dată, o lecție de claritate.
Iar ea, dincolo de oftalmologie, scrie poate cea mai frumoasă poveste cu cai:
una care respiră, alină, mângâie –
ca o coamă caldă în vântul amintirilor.
Eli Gîlcescu
5 dec. 2025
