Sărbătoresc azi o prietenie de zece ani cu Ozana —
dar anii adevărați nu se mai numără.
Ei cresc ca lumina în lucrurile rămase aproape.
s-a deschis o călătorie care nu putea fi închisă niciodată:
o trecere prin memorie, prin oameni,
prin capitala care știe să nu uite.
Băneasa, cu aerul ei domol,
nu mai e demult doar un cartier —
e o hartă vie a pașilor mei,
a lecțiilor date și primite,
a prieteniilor care sting în noi zgomotele lumii.
A fost de-ajuns o atingere —
și amintirile au început să curgă spre noi,
cu pași de lumină, fără grabă, fără teamă.
Nu le puteam opri. Nu le puteam grăbi.
Erau dintr-un zbor interior
care nu s-ar fi născut
dacă nu ne-ar fi regăsit.
De la În camera mică,
unde lumina cădea pe arcuș ca pe o aripă de pasăre,
până la Clinic Oculus
— locul unde vederea se repară,
dar privirea rămâne poveste —
drumul spre Ozana e tot o lecție de claritate.
Iar ea, pe lângă oftalmologie,
scrie poate cea mai frumoasă poveste cu cai:
una care respiră, alină, mângâie,
ca o coamă caldă în vântul amintirilor.
Eli Gîlcescu
nu mai e demult doar un cartier —
e o hartă vie a pașilor mei,
a lecțiilor date și primite,
a prieteniilor care sting în noi zgomotele lumii.
și amintirile au început să curgă spre noi,
cu pași de lumină, fără grabă, fără teamă.
Nu le puteam opri. Nu le puteam grăbi.
Erau dintr-un zbor interior
care nu s-ar fi născut
dacă nu ne-ar fi regăsit.
unde lumina cădea pe arcuș ca pe o aripă de pasăre,
până la Clinic Oculus
— locul unde vederea se repară,
dar privirea rămâne poveste —
drumul spre Ozana e tot o lecție de claritate.
scrie poate cea mai frumoasă poveste cu cai:
una care respiră, alină, mângâie,
ca o coamă caldă în vântul amintirilor.
5 dec. 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu