Poveștile adevărate nu se grăbesc niciodată. Așteaptă

Am așezat între două zboruri pierdute o călătorie care, de fapt, nu putea fi ratată: 

una prin memorie, prin oameni, prin orașul care nu uită.
Băneasa capătă o lumină aparte — nu doar un cartier, ci o hartă a unei vieți întregi: elevi, prieteni, lecții...
Iar întâlnirea cu Adriana și Ozana pare ea însăși un mic intermezzo salvator 

între două dureri, două așteptări, două treceri ratate. 

O pauză caldă, umană, în care lumea s-a reașezat la locul ei pentru câteva clipe.

Eli Gîlcescu

27. nov. 2025

https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/la-singular-si-la-plural/povesti-cu-cai-interviu-cu-ozana-moraru-598120.html

Revelații

Ca după o liniște surdă,
sfielnică, săgetătoare
în toată ființa,
 
de la o zi la alta –
ca o clipă –
chiar dacă încurc anii
care m-au atins,
 
când mă ating,
îi găseam adevărați
și îndrăzneam din ce în ce...
 
mai mult.
Pariam că sunt.
 
Iar în timp,
alt poem
îmi va lua locul –
fără lauri, cununi, trofee.
 
Eli Gîlcescu
25–26 August 2025

Las o carte, iau o carte

Fiecare carte are o a treia viață – sufletul celui care o dă mai departe.

Eli Gîlcescu

(Ne)sincronizări

 (sau un cod înainte de ultima zăpadă)

 

O zi diferită –

traume îngropate vieți

ploi viscol un pic prea mult –

chiar dacă aceeași haină

atinsă de frigul altei lumi

ținându-mă de mână

după un fior rece pe șira spinării

văd semne de neînțeles

parcă ar prezice sfârșitul

 

o altă lume în locul unde trebuia

să fie ascunsul cald

cântecul păsărilor

 

chiar dacă nimic nu e special

printre lucrurile banale 

chiar și numele meu pe o carte nu înseamnă

că sunt

mai puține văduve negre

mai puțini guguștiuci

știrici

din loc în loc

 

până ajung să nu mai simt nimic

când trebuie să fac ceva

și nu mai știu cum

 

o floare – un suflet

în floare secunda

unduind printre flori

o vale – o floare

 

totul 

 

doar eu am pierdut zborul

de nu mai știu când

 

Elisabeta Gîlcescu

Din volumul Revelații 77 Vremuri reci în curs de apariție

Revelații din 7 în 7

Într-o limbă necunoscută

un limbaj al adâncului pământ

și cântecul lui numai eu îl aud

după ramuri

iarăși ger la idele lui martie

șapte zile de gheață

lacrimi

una mai sărată ca cealaltă

rătăcind în câmp de maci

de iasomie

când freamătul de geană

presimte răsărirea

ca o ie înflorită

din cap până în picioare

 

și frig și cald

cum îi vine bine

și tu habar nu ai

încotro

încotro dorul cu tine prin vară

 

încet, tot mai încet,

în voia gândurilor prin iarbă,

prin fântâni și răcori,

oricât de ciudat ar suna,

de acolo să încep să visez

o minune

 

aș da tot

tot ce gândesc și ce simt

așa cum ar fi putut să fie

singura lume a mea

 

izvorând din pământ

dintre flori căutându-te în zori

încordat prin tăceri

mi te-ar da tot înapoi

până când îmi adormi sărutările toate

și ploile vor începe un fel de amor

 

și așa până târziu

acolo

unde nici iarba nu uită

să scalde

între două adieri

o altă primăvară

de nu-i vom da de capăt

 

Eli Gîlcescu

18-20 Martie 2024, Burlington