Schelărie la o șandrama. Hybris

Omul își construiește de-a lungul vieții o șandrama
plină de măști, titluri, orgolii...
Ridică schele înalte,
de neatins,
ca și cum ar zidi o catedrală.
 
Căderea este inevitabilă.
la prima suferință adevărată,
schelăria se fisurează, iar printre grinzi
începe să se vadă adevărul gol-goluț.
 
Această „schelărie la o șandrama” este
povestea fiecăruia dintre noi.
 
Deocamdată, atât.
 
S-au strâns și azi nori de ploaie la orizont.
 
Plouă.
 
Plouă peste o schelărie ridicată în jurul unei șandramale.
Arde încet.
Poetul continuă să urce și să coboare pe scări,
cu o găleată de foc în loc de apă.
 
Paradoxal, nu?
 
Și poate că aici ascunde Sisif,
chiar atunci când știe că totul este provizoriu,
o tandrețe ascunsă
și o întrebare:
Astăzi, cine mai ridică o schelărie pentru o șandrama?
 
Eli Gîlcescu
23 iun. 26

Când visele, când semnele

Și cel ce râde la urmă nu știe de ce a plâns mai întâi.

(Eli Gîlcescu, parafrazându-l pe Leo Butnaru, Atunci când...).

Semne repezite
 
Mă jucam cu părul meu,
aluneca printre degete, lung și mătăsos.
 
M-au trezit gânduri de nedescris:
o teamă de ceva, o îndoială.
 
Și când nu m-așteptam,
trecând de amiază,
am simțit o cădere în gol, în timp ce
o sfârșeală apucată ca de un vârtej
fără să se oprească.
 
Totul se clătina, întunericul mă inunda
și mă depărta din ce în ce.
N-aveam cui să-i spun.
Nici durerea.
Nici loviturile care mă pocneau neîncetat
Și tot ce zăcuse tainic și mut în mine.
 
Surprinzătoare, lipsa de energie și de aer.
Mă tachina tot mai des.
Chestii mărunte, ar spune I.
E bine că le simți.
 
Dar când vin toate deodată, ca o avalanșă,
greu de tratat cum trebuie.
Și cu ce... mai întâi...
 
Eli Gîlcescu
6–7 nov. 2025