Și cel ce râde la urmă nu știe de ce a plâns mai întâi.
(Eli Gîlcescu, parafrazându-l pe Leo Butnaru, Atunci când...).
Semne repezite
Mă jucam cu părul meu,
aluneca printre degete, lung și mătăsos.
M-au trezit gânduri de nedescris:
o teamă de ceva, o îndoială.
Și când nu m-așteptam,
trecând de amiază,
am simțit o cădere în gol, în timp ce
o sfârșeală apucată ca de un vârtej
fără să se oprească.
Totul se clătina, întunericul mă inunda
și mă depărta din ce în ce.
N-aveam cui să-i spun.
Nici durerea.
Nici loviturile care mă pocneau neîncetat
Și tot ce zăcuse tainic și mut în mine.
Surprinzătoare, lipsa de energie și de aer.
Mă tachina tot mai des.
Chestii mărunte, ar spune I.
E bine că le simți.
Dar când vin toate deodată, ca o avalanșă,
greu de tratat cum trebuie.
Și cu ce... mai întâi...
Eli Gîlcescu
6–7 nov. 2025
aluneca printre degete, lung și mătăsos.
o teamă de ceva, o îndoială.
trecând de amiază,
am simțit o cădere în gol, în timp ce
o sfârșeală apucată ca de un vârtej
fără să se oprească.
și mă depărta din ce în ce.
N-aveam cui să-i spun.
Nici durerea.
Nici loviturile care mă pocneau neîncetat
Și tot ce zăcuse tainic și mut în mine.
Mă tachina tot mai des.
Chestii mărunte, ar spune I.
E bine că le simți.
greu de tratat cum trebuie.
Și cu ce... mai întâi...
6–7 nov. 2025
