Gândul. Floarea

Frica nu pleacă întotdeauna 

odată cu cei care au provocat-o.

Nici amintirile.

 
Eli Gîlcescu

Alerte care nu urlă

1 Fără cap ninge
   și gândurile
   nu mai știu
   unde să cadă

2 Până și zăpada
   înflorește
   înaintea tuturor

3 fără cap ninge
   fără cap
   învață și zăpada

4 ro-alert – o nebunie
   înzăpeziți în vise,
   toți deodată –
   sună sirena din cap.

Eli Gîlcescu
18 feb. 2026

Băiatul cu parapanta

(din clipele mari ale vieţii – rescris în iulie 2025)
 

E gata să urce
între cer și pământ,
cu ochii în zare,
cu senzația zborului,
prinde curaj,
neștiind de sine,
dansează în zbor, pentru o clipă,
doar vântul iute la mânie,
uneori amenințător, îl prinde, îl ridică
mai aproape de nori
 
pământul se face mic,
dar nu dispare.
Rămâne verde și cald, ca un început uitat
în aceeași lume de basm,
fără nicio legătură cu cea în care trăia
 
cu pași neschimbați
și mâna ușor tremurată,
o privire în jur – o secundă incredibilă, palpitantă,
plină de mistere și de umbre furișe,
din atmosfera mistică a copilăriei,
un cod între ele,
nu pentru privire,
ci pentru un gând
pe care nu-l poate rosti

între cer și pământ
cu trupul încordat spre înalt,
cu privirea întinsă
peste coline,
ca și cum zările le-ar putea cuprinde într-o clipă.

Nu fuge.
Nici nu visează cu ochii închiși.

Doar urcă.
Cu vântul în spate,
cu cerul în piept,
cu gestul acela vechi,
făcut mai mult din amintire
decât din frică.

Parapanta îl prinde,
îl ridică,
și pentru câteva secunde,
tăcerea lumii
îl ține în loc,
ca o promisiune fără cuvinte,

sus,
printre fire de vânt
și fâșii de nori,
nu caută zei.

Caută numai
o privire înapoi
fără regret.

Iar când revine,
nu aduce cu el
nici vântul,
nici cerul,
ci tăcerea dintre ele —
o comoară care nu se vede,
dar care rămâne. 

Eli Gîlcescu

* * *

Chiar dacă palmele

de vinovăție tac

slăbind

amintirile de vineri

împacă gânduri

cu fiecare zi – aceleași –

cel de duminică caută locuri

unde fiecare duce ce poate

fie și o parte din zi

pentru care lasă grijile deoparte

apoi

împarte liniști

cât lumina mai stăruie

Eli Gîlcescu

Într-o lume a gândurilor

... caut un loc,

cât mai departe,

să îmi fac rugăciunea:

ultima dorință.

Eli Gîlcescu

Și gândul

... nu mai e viu pe lângă mine

ca și cum m-aș duce

ca și cum ai veni...

nu, nu e nimic

 Eli Gîlcescu

Uite un loc

... cât o țară
un loc în care ascult
ca și cum toată ar fi
în alt loc
fără să bănuiesc
un gând
care se întoarce
de ajuns pentru restul zilelor 

Eli Gîlcescu

Prietenilor mei de pretutindeni

Azi, s-au sfinţit apele, toate mările şi oceanele. Şi acolo, unde o cruce fu aruncată, ca semn al curajului şi credinţei, acolo, eu am aruncat o urare dragă...

Mă tot gândeam cum să trimit mesajul. Cu primul avion, ajungea într-o zi, cu vaporul, într-o lună-două, cu poşta stelară... Orice alegere făceam, gândurile mele aveau să traverseze oceanul, să zboare peste mări şi ţări şi, până să ajungă la voi, de aici, de departe, să vă poarte noroc. Că vor fi mulţi cei care vor fi ca mine, care repetă, la nesfârşit, multe banalităţi, încât nimeni nu mai crede în ele, dar le aşteptaţi, de fiecare dată, să intre în casele voastre, să vă bucure. Pentru prietenii mei cunoscuţi, pentru cei cunoscuţi fără să-i fi cunoscut, dar poartă acest nume drag şi sfânt, fiului meu, Ion Sebastian, nepoatei mele dragi, Ioana, tuturor – o zi în care apele sfinţite să vă intre în case, să vi le binecuvânteze şi să vă aline sufletul, să vă bucuraţi şi să aveţi rod bogat sporindu-vă împlinirile de azi, de mâine, mereu.

La mulţi ani!