Un poem difuz

Nimic să-l mai poată opri.
 
Vine încet și rămâne
în aromă de cafea,
fără cuvinte –
 
un cocon
în secetă
așteptând
sunetul vântului.
 
Eli Gîlcescu
26 apr. 26

Băiatul cu parapanta

(din clipele mari ale vieţii – rescris în iulie 2025)
 

E gata să urce
între cer și pământ,
cu ochii în zare,
cu senzația zborului,
prinde curaj,
neștiind de sine,
dansează în zbor, pentru o clipă,
doar vântul iute la mânie,
uneori amenințător, îl prinde, îl ridică
mai aproape de nori
 
pământul se face mic,
dar nu dispare.
Rămâne verde și cald, ca un început uitat
în aceeași lume de basm,
fără nicio legătură cu cea în care trăia
 
cu pași neschimbați
și mâna ușor tremurată,
o privire în jur – o secundă incredibilă, palpitantă,
plină de mistere și de umbre furișe,
din atmosfera mistică a copilăriei,
un cod între ele,
nu pentru privire,
ci pentru un gând
pe care nu-l poate rosti

între cer și pământ
cu trupul încordat spre înalt,
cu privirea întinsă
peste coline,
ca și cum zările le-ar putea cuprinde într-o clipă.

Nu fuge.
Nici nu visează cu ochii închiși.

Doar urcă.
Cu vântul în spate,
cu cerul în piept,
cu gestul acela vechi,
făcut mai mult din amintire
decât din frică.

Parapanta îl prinde,
îl ridică,
și pentru câteva secunde,
tăcerea lumii
îl ține în loc,
ca o promisiune fără cuvinte,

sus,
printre fire de vânt
și fâșii de nori,
nu caută zei.

Caută numai
o privire înapoi
fără regret.

Iar când revine,
nu aduce cu el
nici vântul,
nici cerul,
ci tăcerea dintre ele —
o comoară care nu se vede,
dar care rămâne. 

Eli Gîlcescu

O lume în zbor

între cer și pământ,
neștiind de sine,
dansează în zbor, pentru o clipă,
doar vântul –
atât de puțin supus,
iute la mânie,
uneori amenințător –
îl prinde, îl ridică,
mai aproape de nori.

pentru câteva secunde,
îl ține în loc,
ca o promisiune fără cuvinte.
pământul se face mic.
nu dispare.
rămâne verde și cald, ca un început uitat
în aceeași lume de basm,
fără nicio legătură cu cea în care trăia,
cu pașii neschimbați
și mâna ușor tremurată.

o privire în jur –
o secundă incredibilă, palpitantă,
plină de mister și umbre furișe,
care nu se vede,
dar care rămâne
un cod
nu pentru privire,
ci pentru un gând
pe care nu-l poate rosti
nici vântul, nici cerul –
doar tăcerea dintre ele,
solemnă, profundă.

Eli Gîlcescu

Nimic să nu rămână nespus, azi

„Primul pas spre a scrie este să scrii. Nu să gândești.“

Așa am început ziua.

Cu o dezamăgire.

Cu ploi, atenționări meteo, coduri portocalii, 

cu vești triste de la Văleni despre ravagiile vântului de azi-noapte și dimineață. 

Cu bradul alb din grădină, doborât de furtună, tot la Văleni.

A urmat un scriitor premiat cu NOBEL.

Mirat, îmi ascult propriile fraze: „Nimic să nu rămână nespus“, îmi ziceam când i-am întâlnit prima dată pe torţionari faţă în faţă. „De ce să ţii buzele pecetluite ca un idiot? N-ai secrete. Lasă-i să ştie că lucrează cu carne şi sânge! Strigă-ţi teroarea, urlă când te doare! Ei trăiesc din tăcerile încăpăţânate: asta confirmă că fiecare suflet e un lacăt care trebuie spart cu răbdare. Deschide-te! Deschide-ţi inima!“  J.M. Coetzee în Aşteptându-i pe barbari

Și un film Finding Forrester – „povestea emoționantă dintre un nuvelist tăcut și retras pe nume Forrester (Sean Connery), care nu a mai scris nimic de când a câștigat Premiul Pulitzer, cu mulți ani în urmă, și Jamal (Rob Brown), un băiat de 16 ani care își dorește să devină scriitor. După prima lor întâlnire, descoperă că au o pasiune comună, scrisul, și devin buni prieteni în ciuda diferenței de vârstă. Atașamentul lui Forrester față de Jamal crește atunci când trebuie să-l apere pe acesta de profesorul Crawford (F. Murray Abraham), care îl acuză pe băiat de plagiat.“ (aici)

Eli Gîlcescu

De-aș ieși din iarna asta

Eli Gîlcescu