Întipăriri

Bună dimineața cu amintiri. 

Șapte ani de prietenie cu Doina Ionescu. 

Și bucuria de a reveni, de această data împreună cu soțul, 

bucurându-ne de o întâlnire dulce și răcoroasă. 

Despre prietenia noastră nu mai vorbesc. Nu ne-am căutat cu

 lumânarea, nici nu aveam cum să nu ne întâlnim. 

Copiii noștri erau prieteni. Și ne-au apropiat.

https://cararile.blogspot.com/2025/08/un-moment-cu-adevarat-special.html

Amintiri de acum doisprezece ani… 

de undeva de sus, unde munții se îngemânează cu cerul, 

când ne-am adunat cu suflet românesc la Poiana lui Mihai. 

Rătăcit din plaiuri moldave, Constantin Cristescu 

(Dzeu să-l odihnească). 

 

Clipe furate...

tot de acum 12 ani, 

și „o fotografie de referință” (Daniel Dăian),

pare un început de mărturisire pentru tot 

ce se vede și 

nu se vede.

 

Aici se închide culegerea de amintiri de azi.

Eli Gîlcescu,

14 Aug. 25

O trecere în tăcere

Sau o tăcere care nu e tăcere

de prea multă iubire

întristări greu de descifrat

din loc în loc bat inimi

să nu aud noaptea  

mai aproape de idele lui martie

pe care o știu pe dinafară –

nimic altceva

iar ochii se vor umple de lacrimi

și tu știi de ce

scriu tot mai rar

tot mai rar...

 

Nu mai avem a ne spune mare lucru

nici strângere de mână,

nici interes

nici zgomotul uitării prea mare

de preaplinul amintirilor

parcă n-ar exista

 

și tăcerile mă vor uita

în zori

înainte de ploaie

înainte să-ți spun de toamna din noi

Eli Gîlcescu

16-18 Martie 2024, Burlingron

De partea frumoasă a vieții

Ileana Floarea Vulpescu
21 Mai 1932-11 Mai 2021

S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut, și a citit, și a trecut prin ea adânc 

ca un copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă

trupului, atât cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva,

ca altceva să-i ia locul.

Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi,

aș simți-o ca o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini,

întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori

și nu numai.

S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare,

s-a stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum nimic n-a fost

să deschidă iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.

 

(Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu, o carte in memoriam, în curând)

Eli Gîlcescu

* * *

Chiar dacă palmele

de vinovăție tac

slăbind

amintirile de vineri

împacă gânduri

cu fiecare zi – aceleași –

cel de duminică caută locuri

unde fiecare duce ce poate

fie și o parte din zi

pentru care lasă grijile deoparte

apoi

împarte liniști

cât lumina mai stăruie

Eli Gîlcescu

Neprevăzute

Pentru că m-au devorat puţin câte puţin,

cuvintele

mă părăsiseră deja.

Fără vreo îngăduință din graba lor.

 

La fel cu ele, oamenii!

 

Porneau pe drumuri diferite

în căutarea a ceea ce înseamnă viață.

 

Câte piedici, câte lucruri de care înainte habar n-aveam!

 

Și ploile deveneau cât se poate de prevăzătoare.

 

Deși nu știau nimic de aceste vremuri tulburi,

cu simțul măsurii, se arătau și peste moșia lui Lenoiu

până când ovăzul ce-l înșirasem prindea rod.

 

Altceva, nimic!

Doar o liniște solemnă peste locurile cufundate în amintiri.

 

Eli Gîlcescu

13 apr.21-14 apr.21

Ca și cum n-ar mai fi altceva

 

Și acest „să ne amintim“

de pe vremea când un anume gând

înfrumuseța realitatea.

 

De atunci, tot felul de zvonuri,

care mai de care... De îmblânzit, măcar.

Parcă în dușmănie, ne da bolii.

De izolat, nicidecum.

De omorât, nici atât.

Doar slobod, în timp ce unii spun că nu e.

Alții, că l-au prins.

Iar alții sunt de părere că nici dracu nu-i vine de leac.

 

Din izoletă,

printre jocuri din condei, cu putere de viață,

de moarte... nu se arăta oricui.

 

Eli Gîlcescu

12 apr. 20-12 apr. 21

Crezi că ninge de Crăciun!

Să mă pot întoarce într-un joc de cuvinte, acolo unde am rămas, să-mi amintesc, să-mi amintesc tot, în mijlocul unui colind, să zâmbesc până într-atât încât să-mi imaginez o poveste, o întâmplare miraculoasă dintr-o altă iarnă, să aud cum cântă pământul, să-i simt neliniștea, aceeași durere... inima mea, a ta, pentru care există ceva la care nu pot renunța, oricât de tristă aș fi, Crăciunul  într-o altă lumină, într-o altă lumină ninsoarea, scuturându-se toată, ca de un dor, într-o altă lumină, bucurându-ne.  Știai că tot ce atingi azi-mâine este dumnezeiesc? Chiar și sărutul și fiecare gând, fiecare clipă, chiar și amintirile, într-o altă lumină, în mijlocul acestei lumi, acum râzând, acum plângând

Eli Gîlcescu

Ce grele tăceri

Răstignite

pentru ultima oară

în cea mai înfrigurată noapte

ca o chemare

dincolo de întuneric

nici făgăduială

nici iubire

nimic

Eli Gîlcescu

2012-03-23

Două naturi vii

Cu dulci săruturi mă aprinzi

 Nu mă mai doare-a lumii rană.

 În închisoarea iubirii unde m-ascunzi

 Doar dragostea îmi este hrană!

 Vasilica Ghiţă Ene

Un înger de femeie

Să-i reaprinzi visul uitat,

De unii-n picioare călcat,

Să-i vindeci rănile ce-o dor,

Când i-au atins aripa-n zbor,

cu ce-i mai sfânt, cu sărutări,

luate de prin tainice cămări,

cu mirosuri vechi de lenvănţică,

aduse-n dar de o bunică,

un înger de femeie. Aş pune,

lângă icoană, al său nume…

2012-01-24

Sunt o natură moartă, fostă femeie,

Dintr- un tablou atârnat pe-un perete

Într-o casă pustie şi fără cheie,

Bântuită de disperare şi regrete.

Pânza nu mă mai vrea, se destramă

Curând, va mai rămâne doar o ramă

Şi după-aceea o pată pe-un perete,

Printre multe alte amintiri desuete.

Vasilica Ghiţă Ene

                       

Dar vorba ta-i de aur, ori ea nu contează?

Te preamăresc, femeie, presimt ce urmează...

Natura-i vie şi noi tot mai aproape;

Vom ţese pânza nouă, albită peste ape...

2012-01-24

Mihaela, amintirea mea

În preajma sărbătorilor suntem nostalgici şi blânzi. Gândurile dau năvală şi sunt atât de multe, că nu le poţi rândui, în aşa fel, ca fiecăruia să-i acorzi un zâmbet, o urare. Şi vremurile sunt altele.

„Sarut mâna! Ce mai faceţi, domana mea dragă, învăţătoare? Nici nu ştiţi ce plăcere îmi  face, să vorbesc cu dumneavoastră. Îmi pare nespus de rău, că nu am reuşit să ajung în Parcul Herăstrău, atunci... Mi-ar fi făcut plăcere să vă revăd, după atâta timp…”

Şi cum nimic nu este întâmplător, nici acest mesaj nu face excepţie. El se leagă de un dar minunat primit de la un alt drag discipol, şi mă gândesc la legăturile văzute şi nevăzute, care există între oameni şi care ne împing să acţionăm. Nu trebuie decât să te gândeşti la ei, o clipă, şi îţi ies în întâmpinare, cu cele mai minunate daruri.

Aşa a început dialogul nostru, fără catalog, fără note, doar cu emoţia regăsirii, după mulţi, mulţi ani. Şi bucuria mea este imensă, nesfârşită, pentru că am trecut prin viaţă, lăsând semn, din loc în loc, spre a fi găsite uşor şi a-i îndruma pe nostalgici la rădăcini. Chiar dacă a trecut vreme, ne lăsăm prinși de vraja povestirilor, reînnodăm legăturile, ne redescoperim şi realizăm că temeliile au fost trainice, că anii au trecut frumos pe lângă fiecare, că darurile sunt minunate, şi pentru fiecare, chiar dacă s-au lăsat aşteptate, ele au sosit sub bradul ce ţine loc de cald şi de bine. Şi sărbătorile sunt ca în vremurile copilăriei, cu colinde şi multă zăpadă. Pentru că noi am renăscut, atunci, în acea iarnă, o iarnă în care am reînviat bucuria de a transmite şi a dărui fiecăruia un colind de Crăciun. A fost primul Crăciun în care colindul a răsunat până departe, iar glasurile l-au înălţat şi l-au repus în drepturile lui fireşti.

Eli Gîlcescu

TIHNA CE-AM POFTIT

Cam aşa pot numi Sărbătoarea Naşterii Domnului. A fost cel mai frumos şi liniştit Crăciun, într-o familie minunată, care a ales ceva neobişnuit pentru această zi, fără agitaţie, fără călătorii peste hotare... Că aşa îţi vine de sărbători, să faci alteceva, să te dai peste cap, să te faci un balot de nervi; că trebuie să faci o grămadă de cumpărături, să faci pachete şi pacheţele, să vizitezi pe toata lumea (parcă ar fi intrat zilele-n sac, că altele nu vor mai urma), să te trezeşti că nimic nu ţi-a ieşit, că alții hotărăsc pentru tine, că eşti mai epuizat decât înainte, de această dată, de atâta stat în picioare, a fost şi mai şi, te-a demolat, ţi-a făcut ochii cât cepele, cearcănele s-au instalat, migrenele au apărut, ... Ei au ales să rămână acasă, la gura sobei, lângă bradul împodobit, să reînvie bucuria darului, aşteptând colindătorii cu bucate tradiţionale, dar şi întorcându-i, pentru o clipă, prin copilărie. Au ales să-mi lumineze feeric amintirile şi să le facă să strălucească, mult mai mult decât erau în inima mea – amintiri cu gust de Crăciun, gustul unui Crăciun adevărat, ca acasă, povestea de care nu mă îndepărtez prea mult, cât ceru-i de plumb și încă-i zăpadă, să nu-mi scape, să mi se întipărească în minte, să-mi fie citită când gândurile-mi sunt aiurea... și să mă întoarcă acasă.
Mulţumesc, Rodica! Mulţumesc Brett! Mulţumesc Brody! 
Mulţumesc, vouă, că îmi citiţi povestea.